anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

Un senator vrea să-i „spele” pe primarii încompatibili

GALERIE
hasotti
  • hasotti
- +

Senatorul PNL Puiu Haşotti a declarat că propune "modificarea legii incompatibilităţii", astfel încât prezenţa primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în AGA unor regii locale să nu fie considerată o incompatibilitate, atât timp cât ei nu primesc bani pentru acest lucru.

 

 
 Propunerea lui Puiu Haşotti vine după ce Agenţia Naţională de Integritate a sesizat cazuri de incompatiblitate inclusiv pentru prezenţa în Adunările Generale ale Acţionarilor ale unor regii locale. Puiu Haşotti consideră că ANI are dreptate "din punct de vedere al literei legii", nu şi al spiritului ei: "În aceste regii, de apă, să spunem, au intrat primari, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene în AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor - n.r.), ca reprezentanţi ai comunităţilor lor. Ei nu au primit nici un leu în calitatea pe care o aveau de membri AGA. Eu cred că lucrurile stau în felul următor: din punct de vedere al literei legii, poate că ANI are dreptate. Din punct de vedere, însă, al spiritului legii, ANI nu are dreptate, pentru că aceşti oameni au făcut parte din AGA ca reprezentanţi ai comunităţilor şi nu au primit absolut nici un fel de avantaj". Senatorul liberal spune că "decizia unor primari, a unor preşedinţi de Consilii Judeţene de a face parte din aceste AGA era firească, pentru că ei ca membri ai AGA puteau să observe şi puteau să participe la deciziile corecte, înţelepte pentru comunităţile pe care le reprezentau". Puiu Haşotti propune modificarea legii: "Ceea ce cred eu că trebuie făcut, dar sigur, nu poate avea efect retroactiv, este să se modifice această lege a incompatibilităţii şi să se prevadă în mod expres că reprezentanţii comunităţilor pot face parte din AGA ale regiilor, fără să aibă niciun fel de beneficiu, ci ca simpli observatori ai felului în care se derulează activitatea acestor regii". Conform ANI, primarul Sibiului, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA, ceea ce contravine prevederilor legale. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu (PSD), s-a aflat în incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 - 23 martie 2009, întrucât a fost simultan şi reprezentant al judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC RAJA Constanţa.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.