Un șofer de ambulanță care se grăbea să salveze viața unui pacient în Alba, amendat și lăsat fără permis de polițiști. Ce regulă a încălcat

luni, 09 iunie 2025, 15:40
1 MIN
 Un șofer de ambulanță care se grăbea să salveze viața unui pacient în Alba, amendat și lăsat fără permis de polițiști. Ce regulă a încălcat

Un şofer de ambulanţă care se deplasa la un caz, a fost amendat cu peste1.800 de lei şi a rămas şi fără permis de conducere, după ce a pătruns pe o trecere la nivel cu calea ferată, în Aiud, deşi barierele erau coborâte, potrivit News.ro.

„La data de 8 iunie 2025, poliţiştii din Aiud au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1822,5 lei, precum şi măsura reţinerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile, unui bărbat de 31 de ani, din comuna Lopadea Nouă, care, la aceeaşi dată, a condus o autospecială SMURD, pe strada Gării, din municipiul Aiud”, anunţă IPJ Alba.

Autospeciala se afla în misiune cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, iar conducătorul acesteia a pătruns pe trecerea la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere, acestea fiind coborâte, nefiind respectate prevederile art. 61, pct.2, din OUG 195/2002, explică poliţiştii.
Acesta a fost observat de către un echipaj de poliţie care se afla în coloana de maşini staţionate la barieră, în spatele autospecialei.
„Sancţiunea a fost aplicată conform art. 138, alin. (1), lit. a, din HG 1391/2006, ulterior soluţionării accidentului rutier la care au intervenit cele două echipaje”, precizează IPJ Alba.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii