
Un studiu național dă o veste bună: femeile sunt din ce în ce mai preocupate de afecțiunile la nivelul sânilor și fac investigații mai des

O constatare făcută de specialiștii de la Institutul Regional de Oncologie se confirmă și în studiile realizate de către organizațiile non-profit independente, care promovează sănătatea populației. Din ce în ce mai multe femei sunt preocupate de posibilele afecțiuni la nivelul sânilor și fac pașii necesari pentru a face un screening periodic.
Conform unui studiu realizat de Asociația Credu, în care s-au analizat percepțiile și comportamentele legate de sănătatea sânilor în România, arată că 81,1% dintre respondenți au afirmat că au efectuat investigații medicale la sân, cele mai frecvente fiind mamografia (aproape 70%) și ecografia (71,6%).
Studiul, citat și de 360medical.ro, a fost realizat pe 459 de persoane din mediul urban și rural. Dintre aceștia, 10,1% au fost diagnosticate cu afecțiuni maligne ale sânilor, în timp ce 18,2% au avut afecțiuni benigne, cum ar fi chisturi mamare și fibroadenoame. De asemenea, 56,1% dintre participanți au raportat descoperirea unor modificări la nivelul sânilor, cele mai comune fiind nodulii (42,4%) și durerea (50,2%).
„În privința cunoștințelor despre factorii de risc, 76% dintre respondenți au afirmat că sunt conștienți de factorii de risc ai cancerului de sân, cei mai des menționați fiind factorii genetici (81,8%), alimentația nesănătoasă (48%) și fumatul (32,6%). În cadrul studiului, 81,8% dintre participante au declarat că își auto-examinează sânii, însă doar 24,2% dintre acestea se simt sigure că efectuează corect autoexaminarea”, se menționează într-un comunicat remis de ONG.
La nivel național există o campanie desfășurată cu titlul „Tu ai făcut investigațiile la sân anul acesta?”, care are ca scop sensibilizarea femeilor cu privire la importanța efectuării constante a investigațiilor la sân. Ele sunt îndemnate să nu meargă automat la acestea, ci să se consulte cu medicii pentru a primi recomandări despre tipuri diferite de investigații, când să fie făcute și unde.
„Studiul nostru subliniază importanța educației și conștientizării în rândul femeilor despre sănătatea sânilor. Lansarea campaniei «Tu ai făcut investigațiile la sân anul acesta?» reflectă obiectivul nostru de a încuraja femeile să efectueze testări regulate și să discute cu medicii pentru a li se recomanda investigațiile la sân necesare”, a declarat Oana Voicu, președintele Credu, în comunicatul remis presei.
Studiul a identificat mai multe obstacole care pot împiedica femeile să efectueze investigații regulate la sân. Principalele obstacole sunt costul ridicat (65,8% dintre respondenți), teama (25,2%), lipsa de timp (23,3%), lipsa de informații (21,8%) și sentimentul de jenă (12,8%)
„E important sa alocăm timp pentru sănătatea noastră! Dacă faci investigațiile la timp, asta înseamnă că ai câștigat nu câteva zile, nu câteva luni, ci câțiva ani. De altfel, foarte puține dintre pacientele care se prezintă la cabinetul meu fac investigațiile la sân, deși declară că știu că este important. Dar concret, eu nu emit mai mult de 10 bilete de trimitere pe an, pentru că nu vor să le efectueze. E o mare diferență între ce știm și ceea ce facem”, a explicat dr. Daciana Toma, medic de familie, în cadrul conferinței de lansare, citată de 360medical.ro.
Publicitate și alte recomandări video