Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Câteva pahare de alcool băute la o petrecere l-au adus pe un tânăr până în pragul închisorii. A reușit să comită într-o singură seară patru infracțiuni, pentru care a primit însă doar o pedeapsă simbolică. Dacă le-ar fi comis o lună mai târziu, avea multe șanse să ajungă după gratii.
În octombrie anul trecut, Cosmin Hordilă mersese la o petrecere în satul Jigoreni din comuna Țibănești. În jurul orei 1.00, după câteva pahare băute, s-a hotărât să iasă la o plimbare. Nu însă pe jos, cu cu automobilul VW Golf 4 al gazdei. A subtilizat cheile mașinii și s-a urcat la volan, deși participanții la petrecere au încercat să-l oprească, amintindu-i că e băut. A condus spre satul Suhuleț din Tansa. Ajuns acolo, a întors, îndreptându-se spre Gârbești. La intrarea în sat, pe fondul vitezei excesive și a alcoolului băut, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, infigându-se într-o bornă kilometrică. Autoturismul a fost proiectat în decor, iar airbag-urile s-au deschis. Tânărul a scăpata nevătămat. A coborât din mașină și, după ce l-a sunat pe proprietar și l-a anunțat de cele întâmplate, a fugit. Firesc, proprietarul mașinii a anunțat imediat poliția. La ora 4.35, la postul de poliție Țibănești, Hordilă era adus chiar de tatăl său. Testarea făcută în acel moment a indicat o alcoolemie de 0,22‰ în aerul expirat.
Hordilă a fost trimis în judecată pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis, procurorii nemaireținând în sarcina sa conducerea sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Dacă ar fi fost judecat pentru toate infracțiunile comise, minimul de pedeapsă s-ar fi ridicat la aproape 3 ani de închisoare. Magistrații Judecătoriei au luat în calcul în favoarea inculpatului vârsta, la data comiterii faptei Hordilă având 17 ani și 11 luni. Luna care i-a lipsit până la vârsta majoratului a echivalat pentru băiat cu o pedeapsă simbolică. Judecătorii au apreciat că supravegherea este suficientă pentru a asigura îndreptarea tânărului.
„Este în interesul inculpatului de a fi supravegheat pe o perioadă de 5 luni, timp în care să participe la cursuri de formare profesională, având în vedere lipsa unei specializări, precum şi factorii precipitatori ai comportamentului infracţional rezultați din gradul ridicat de influențabilitate la sugestiile anturajului, în corelaţie cu dorinţa de a fi acceptat şi integrat în grupul de egali, precum şi consumul de alcool. Instanţa nu s-a orientat spre o măsură mai severă deoarece a avut în vedere faptul că acesta provine dintr-o familie închegată, bine organizată şi cu o inserţie solidă în societate (tatăl este administrator la o firmă de transport), se bucură de sprijinul moral şi material din partea familiei, are o atitudine responsabilă”, și-au explicat judecătorii decizia. Tânărul va trebui de asemenea să achite proprietarului mașinii suma de 6.000 de lei, ca daune materiale.
Cuvinte cheie: + infractiuni, pedeapsa, majorat
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ploieşti: Ce a păţit asistenta care a încurcat doi bebeluşi la externare
În pofida războiului, economia ucraineană a crescut cu 5,3% în 2023
Economia SUA a înregistrat o creştere peste estimări în trimestrul patru din 2023
Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu
Manchester City a transferat un fotbalist american de 14 ani
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |