Un tânăr a devenit recalcitrant după ce băut fiind, a provocat un accident rutier. A fost imobilizat de polițiști

vineri, 13 februarie 2026, 13:30
2 MIN
 Un tânăr a devenit recalcitrant după ce băut fiind, a provocat un accident rutier. A fost imobilizat de polițiști

Un tânăr de 23 de ani a fost imobilizat de polițiști după ce a devenit recalcitrant în urma unui accident rutier produs în noaptea de 12 februarie, în jurul orei 23:30, la ieșire din satul Vânători, comuna Popricani.

Potrivit informațiilor transmise de Secția nr. 3 Poliție Rurală Popricani, oamenii legii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la o coliziune între două autoturisme.

A intrat în coliziune și a ajuns în afara carosabilului

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că un tânăr de 23 de ani, care se deplasa dinspre localitatea Vânători către Cârlig, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, ce circula în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, tânărul ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Tânărul era băut

Șoferul de 49 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În schimb, tânărul de 23 de ani avea o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului, acesta ar fi devenit recalcitrant, provocând scandal și adresând cuvinte și expresii jignitoare unei persoane aflate în zonă. Polițiștii au intervenit și l-au imobilizat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

Amenzi și dosar penal

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă de 3.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991, precum și cu amendă de 1.620 de lei, în baza OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii