Un tânăr din Botoșani, prins cu un întreg arsenal asupra sa. Ce explicație halucinantă le-a dat polițiștilor

vineri, 02 ianuarie 2026, 13:00
1 MIN
 Un tânăr din Botoșani, prins cu un întreg arsenal asupra sa. Ce explicație halucinantă le-a dat polițiștilor

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost prins de polițiștii din Botoșani în timp ce mergea prin localitatea Trușești cu cagulă pe față și un pistol în mână, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni l-au somat pe tânăr să se oprească din deplasare, iar la solicitarea acestora a lăsat arma jos și și-a scos cagula.

„Ulterior, în urma controlului corporal, asupra sa au mai fost găsite un cuțit, un baston telescopic și o lanternă. I-a fost stabilită identitatea, în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Gorbănești. Acesta a precizat polițiștilor că se plimba”, a precizat oficialul IPJ Botoșani.

Arma era neletală, urmează să fie supusă unei expertize pentru a se stabili cu exactitatea categoria. Toate obiectele găsite asupra tânărului au fost confiscate. De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Etichete: Botosani, ipj, pistol, tanar

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii