anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 10.08.2022

Un taximetrist a pierdut toți banii la păcănele. Ce a făcut bărbatul, de frica soției

GALERIE
pacanele
  • pacanele
- +

Un bărbat din Ploiești a pierdut la păcănele suma de 2.200 de lei și ca să nu se certe cu soția, s-a gândit să sune la 112 și să spună că a fost jefuit. Bărbatul, un taximetrist care abia își încasase salariul, a trecut, mai întâi, pe la o sală de jocuri de nororc, unde a pierdut toți banii la păcănele.

Când s-a trezit cu buzunarele goale, tânărul s-a îngrozit la gândul că trebuie să dea ochii cu soția. Așa că a apelat la un plan B, și anume, de a suna la 112 și de a pretinde că a fost jefuit, informeaza b1.ro.

Bărbatul a apelat numărul de urgență la miezul nopții și a relatat că a fost tâlhărit de doi presupuși agresori pe care i-ar fi luat din Mihai Bravu, cu destinația Cătunu, comuna Berceni. Pe drum, aceștia l-ar fi buzunărit sub amenințarea cuțitului și i-au furat banii, după care l-ar fi și bătut, a inventat taximetristul.

Polițiștii nu au fost nevoiți să facă prea multe cercetări, așa că și-au dat seama că aceasta este, de fapt, o minciune.

Astfel că lângă banii pierduți la jocuri, tânărul mai trebuie să-i mărturisească soției că mai are de plătit și o amendă de 1.000  de lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (I)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (I)

Astăzi, indiferent dacă vorbim de relaţia SUA - Rusia sau de cea între SUA şi China, toată lumea are scenarii de victorie, în caz de război, chiar şi în ipoteza în care s-ar ajunge la o folosire limitată a armamentelor nucleare.

opinii

Inteligenţa politehnică

Florin CÎNTIC

Inteligenţa politehnică

A trecut insuficient comentat un excepţional interviu pe care Toni Hriţac i l-a luat lui Cristian Tudor Popescu. Cum eu am căzut pe gânduri privindu-l, simt nevoia să scriu.

Despre război şi liceul militar

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre război şi liceul militar

Eram în clasa a 8-a, când în clasa noastră a venit un maior. Nu-i mai ţin minte numele, probabil că nici nu i l-am cunoscut. Umbla prin şcoli şi recruta elevi pentru a da examen la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. 

Lumini şi umbre în mass-media românească

Alex VASILIU

Lumini şi umbre în mass-media românească

Mai demult am fost surprins auzind opinia hotărâtă a unui fost coleg de redacţie: educaţia, cultura se face în şcoală, acasă, nu la radio şi televiziune, aceste instituţii având doar menirea să informeze, să distreze. 

pulspulspuls

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Două vorbe despre MRU şi şansele sale la cea mai înaltă funcţie în târg, dragi telespectatori, vorbe care s-au desprins din luările de cuvânt ale participanţilor la şcoala politică de vară de pe Bahlui, care a avut loc săptămâna trecută, seara, pe răcoare, pe terasa unei cunoscute berării din târg. 

Caricatura zilei

Rafila și pastila

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.