Un teatru într-o fabrică de armament

Datul în spectacol

miercuri, 05 august 2020, 12:42
5 MIN
 Un teatru într-o fabrică de armament

Ariane Mnouchkine s-a născut în 1939 într-o familie de artiști, mediul și atmosfera în care a crescut orientând-o spre teatru. A studiat mai întâi psihologie la Oxford și s-a implicat activ în mișcarea teatrală studențească. Decizia definitivă a luat-o după ce a văzut un spectacol realizat de Giorgio Strehler. Revenită în capitala Franței, s-a înscris la Sorbona, constituind în același timp și Association Theâtrales des Etudiants de Paris.

Pentru a-și desăvârși pregătirea, Ariane a făcut călătorii în Orient, ajungând până în punctele sale geografice extreme, acolo unde teatrul a rămas încă foarte apropiat de tradiția ritualică. Văzând teatru indian și japonez, Ariane a deprins forța simbolurilor și puterea de expresie pe care numai arta asiatică o mai are. Întoarsă acasă, a restructurat asociația pe care o crease în vremea studiilor, botezând-o Theâtre du Soleil (1964). Era vremea în care erau descoperite spațiile neconven­ționale, așa încât Mnouchkine s-a instalat și și-a dezvoltat ideile estetice în spații dezafectate, precum fosta fabrică de cartușe și praf de pușcă din pădurea Vincennes.

Mnouchkine a montat un prim spectacol, Micii burghezi de Maxim Gorki, care a atras atenția asupra stilului ei de lucru. A urmat, în 1965, Căpitanul Fracasse, dar adevărata lansare a Soleil, ai cărui actori trebuiau să muncească ziua prin alte părți, ca să poată trăi, iar seara să repete și să joace, s-a produs în 1967, cu Bucătăria de Arnold Wesker. Fiecare actor utiliza o gestică semnificativă pentru treburile tipice realizate într-o banală bucătărie. Acțiunea debuta cu un ritm normal, pentru ca, pe parcurs, mișcările să se accelereze, sfârșind prin a sugera automatismele casnice. Bucătăria anunța un foarte serios cercetător al resurselor interne ale teatrului. Ariane Mnouchkine lucrează în echipă, multe dintre spectacolele sale impunându-se prin această specificitate stilistică.

Soleil s-a dedicat total mitului creației și echipa a practicat, încă de la început, un stil de lucru aparte. Fiecare spectacol este rezultatul muncii de mai multe luni a întregii comunități. E „manifestul“ lansat de Soleil, amprenta care l-a individualizat în puzderia de teatre pariziene și de maniere de creație din întreaga lume.

 

Reînvie atmosfera serbărilor dionisiace

 

A urmat Visul unei nopți de vară (1968), a cărui coregrafie era realizată de Ursula Kubler din trupa lui Bejart. Cunoscutul text shakespearian se distingea printr-o mizanscenă alertă, era construit pe o scenă în pantă, acoperită cu blănuri, cu actori purtând costume ce aminteau de satirii Greciei antice. Dans, acrobații, o gestică cu totul specială dădeau o perspectivă originală asupra feeriei shakespeariene. Viziunea lui Mnouchkine se dorea foarte apropiată de primitiv, una care să redescopere teatrul originilor, să reînvie atmosfera serbărilor dionisiace.

Într-o etapă ulterioară, Mnouchkine a creat o serie Shakespeare (1981-1984), centrată pe piesele istorice ale bardului (Noaptea regilor, Henric al IV-lea și Richard al Il-lea). Fiecare din aceste montări a fost realizată după grila străvechilor coduri asiatice, în speță japoneze și indiene (kabuki, kathakali). Codurile arhaice ale teatrului asiatic și dansurile ritualice indiene asamblate într-un tipar ancestral nu au afectat în nici un fel opera shakespeariană. Pentru că, vorba lui Ariane, „trebuie să acceptăm că scena este locul unde se poate întâmpla ori­ce“. Mnouchkine îl vede pe Shakespeare ca pe o metaforă a lumii, îl privește în globalitatea și deschiderea lui, aplicându-i o „oglin­dă“ mai puțin obișnuită. Textele shakespeariene sunt citite prin esteticile orientale, în spații de joc multiple, simultane, miș­cări foar­te lucrate, culori vii, costume ochioase, croite din materiale elegante (mătase, catifea), fețe machiate intens, un ansamblu care spune, parcă, „Shakespeare nu este contemporanul nostru“.

Clovnii (1969) a fost prima creație colectivă, o serie de scheciuri în care fiecare actor își povestea cariera: motivația alegerii acestui statut, de ce poartă acele costume și acele măști. Spectacolul, care o apropia pe Ariane de teatrul popular, a fost prezentat la Avignon pe un stadion dintr-un cartier periferic și apoi într-un turneu la Milano, înregistrând un imens succes de public.

 

A reda teatrului forța sa primitivă

 

Adevărata creație colectivă a Theâtre du Soleil a fost 1789. La Revolution doit s’arreter a la perfection du bonheur (1970). Theâtre du Soleil nu avea însă sală proprie și nici bani, ceea ce i-a determinat pe cei de la Piccolo Teatro din Milano să preia pro­ducția. Așa se face că 1789, spectacolul care a impus definitiv trupa de la Soleil, s-a jucat mai întâi în Italia și abia apoi în Franța, în noul sediu din pădurea Vincennes.

Montarea cu care La Cartoucherie a fost inaugurată se des­fășura pe cinci scene legate între ele prin pasarele dând forma unui pentagon care-i includea și pe spectatori. Pe fiecare dintre aceste spații se jucau simultan diverse secvențe, actorii schimbându-și ți­nutele la vedere. Punctul culminant al spectacolului era căderea Bastiliei, moment în care ceea ce se petrecea pe rampe cobora printre privitori, actorii amestecându-se cu publicul, luminile crescând la maximum, iar vocile interpre­ților atingând și ele intensități ridicate. Viziunea celor de la Soleil propunea o imagine inedită despre trecutul Franței, era o versiune povestită de subiecții săi, de partici­panții la evenimentul istoric, ceea ce-i conferea o puternică încărcătură populară. Propunerea scenică a atras 281.370 spectatori!

Bogata fișă de creație a lui Ariane Mnouchkine sintetizează un efort uriaș pentru a reda teatrului forța sa primitivă. Entuziasmul, permanenta căutare a noului, îndrăzneala de a „deranja“, de a aborda teme universale și de a le așeza în forme uitate, dar esențiale sunt liniile care configurează universul său stilistic. La cartu­șeria care i-a devenit casă s-au instalat ulterior și alte trupe: Teatrul Aquarium, Teatrul Tempête, Épée de bois și, mai recent, Centrul de dezvoltarea coregrafică a lui Carolyn Carlson. Plus un Centru de cercetare a tradițiilor actorului.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii