Sociologii consideră că o problemă este socială atunci când implică un număr semnificativ de oameni şi/sau determină consecinţe care afectează anumite sisteme sociale. Dar, oare, ce înseamnă „un număr semnificativ de oameni”? Şi un singur om poate să constituie o „problemă socială” prin poziţia şi statutul pe care îl ocupă în societate, prin „centralitatea” deţinută în cadrul reţelelor sociale, prin consecinţele deciziilor pe care le ia pentru mase întregi de oameni. Stilul de lucru autoriar, ermetic, discreţionar al unui conducător/lider/manager poate genera o stare de anomie (absenţa normelor sau o tulburare socială intensă) în societate.

Sociologul Ch. Wright-Mills considera că pentru a analiza o problemă socială (stare de conflict) trebuie să identificăm care sunt valorile sociale ameninţate sau atacate. Aceeaşi abordare este împărtăşită şi de R.K. Merton & R.A. Nisbet, pentru care problema socială este „o discrepanţă semnificativă” între valorile sociale şi ceea ce se întâmplă în realitatea concretă. În unele societăţi, sărăcia nu este văzută ca o problemă socială, deoarece este asumată istoric şi cultural, fiind o consecinţă a unui mod de stratificare socială, care acţionează latent (atitudine pasivă), fără a trezi interesul opiniei publice, media, sau al decidenţilor politico-adminstrativi.

Pentru a analiza o problemă socială trebuie să vedem care sunt cauzele care o generează, factorii care îi influenţează evoluţia, consecinţele pe care le determină la nivel societal. Problemele sociale pot fi funcţionale (tranziţia postcomunistă), probleme structurale (sărăcia), probleme conjunturale (criza pandemică). În evoluţia unei probleme sociale, sociologii Cătălin Zamfir şi Alin Teodorescu identifică mai multe faze: (1) starea potenţială sau „incubaţia” problemei, (2) conştientizarea problemei respective (introducerea pe agenda publică), (3) faza de conflict şi de iniţiere a demersurilor de rezolvare, ameliorare, sau evitare/ignorare (4) declinul problemei sociale, diluarea interesului public faţă de problemă, scoaterea acesteia de pe agenda publică.

După cum problemele de sănătate intră în sfera de preocupări a medicilor şi a decidenţilor în materie de sănătate publică, în mod analog problemele sociale constituie câmpul de acţiune al sociologilor şi al decidenţilor politici. Pornind de la aceste consideraţii teoretice, propunem un top 5 al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi împrejurimile sale regionale, realizat ad-hoc, împreună cu jurnalistul Ovidiu Mihăiuc, într-o emisiune recentă la postul local Iaşi TV Life.

1. Sărăcia din comunităţile rurale îndepărtate de centrele urbane şi din urbanul sub-dezvoltat. Conform datelor INS, la nivel naţional, 23,4% din populaţie este afectată de sărăcie (unul din patru români), iar la nivelul regiunii Nord-Est, sărăcia cuprinde 35,6% din populaţie. Datele privind starea sărăciei furnizate de Ancheta privind calitatea vieţii nu sunt diseminate la nivel de judeţe, localităţi sau medii de rezidenţă, dar este un fapt evident (verificabil prin observaţii la faţa locului) că, cu cât ne îndepărtăm de polii de dezvoltare economică constituiţi de zonele metropolitane, cu atât mai prezentă este sărăcia în localităţile rurale. Cei mai afectaţi de sărăcie sunt copiii, femeile singure, persoanele vârstnice, gospodăriile cu intensitate scăzută a muncii, persoanele cu doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere. Sărăcia este o problemă structurală care, pe termen scurt, poate fi doar ameliorată prin intervenţia unor mecanisme redistributive - ajutoare sociale orientate spre persoanele aflate în dificultate.

2. Accesul copiilor din mediul rural la educaţia de calitate. Sărăcia generează marginalizare şi excludere socială, iar sărăcia rurală afectează în mod direct accesul copiilor la educaţie de calitate. Potrivit platformei Edupedu, rezultatele obţinute de copii la Evaluarea Naţională sunt edificatoare în acest sens: copiii din mediul rural au obţinut de 3 ori mai multe medii sub 5 decât cei din mediul urban. O cercetare recentă în mediul rural, realizată de World Vision România arăta că 2 din 10 copii nu au suficientă mâncare, 1 din 10 copii nu merge la şcoală, un sfert din copiii care provin din familiile sărăce sunt discriminaţi, 24% dintre copii nu au ajutor la efecturarea temelor, 2 din 10 copii sunt afectaţi de violenţa în şcoală, 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie.

3. Problema copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Această problemă îndelung dezbătută în spaţiul public este de asemenea o consecinţă a sărăciei, fiind subraportată şi insuficient monitorizată. Precaritatea nivelului de trai determină plecarea unuia dintre părinţi sau a ambilor la muncă în străinătate. Copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sunt lăsaţi în grija familiei extinse sau în cea a statului prin instituţiile de asistenţă socială. Aceşti copii sunt privaţi de afecţiunea părinţilor naturali, lipsiţi de supraveghere şi de ajutor în efectuarea temelor şcolare, sunt nevoiţi să muncească în gospodării, devin victimele unor infracţiuni. Monitorizarea, menţinerea unei legături constante cu părinţii plecaţi la muncă şi asistenţa pentru realizarea unor vizite/întâlniri mai dese în familia naturală sunt măsuri necesare pentru ameliorarea acestei probleme sociale.

4. Maternitatea mamelor minore (adolescente) despre care am mai făcut vorbire în paginile Ziarului de Iaşi. Circa 18.000 de mame minore se înregistrează în fiecare an în ţara noastră, iar un număr de 2747 de adolescente cu vârste între 15 şi 19 ani au apelat la întreruperea de sarcină în anul 2020, potrivit INS. Nefiind o problemă socială structurală, maternitatea la mamele minore poate fi prevenită prin dezvoltarea unor servicii sociale, inclusiv servicii de sănătate a reproducerii şi de educaţie sexuală în şcoli, de campanii de informare-educare-consiliere a fetelor expuse riscului unei sarcini nedorite.

5. Problema tinerilor care nu învaţă, nu muncesc, nu urmează o formă de pregătire profesională. Deşi toată lumea se plânge de lipsa forţei de muncă, 16,6% din tinerii cu vârste între 15 şi 29 de ani nu învaţă, nici nu muncesc (cf. Eurostat, 2020). Aceşti tineri sunt expuşi unor fenomene de devianţă socială şi/sau delincvenţă (prostituţie, consum de stupefiante, furturi, violenţă stradală, abuzuri de tot felul). Dar despre toate acestea vom mai discuta şi cu alte ocazii, pe măsură ce avem la îndemână statistici oficiale şi evaluări sociologice.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi