anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un tratat de femeism

GALERIE
lapte negru
  • lapte negru
- +

Orice scriitoare, oricit de talentata ar fi, oricit de mult succes ar avea, nu se poate sa nu se gindeasca la un moment dat cum ar fi sa devina mama si in ce fel s-ar reflecta noua conditie asupra intregii ei vieti ulterioare. Si scriitorii se gindesc la asta, dar pentru un barbat lucrurile nu sint atit de complicate.

Sa fii scriitor si in acelasi timp tata nu reprezinta o contradictie, un paradox, un impediment, o ciudatenie, tocmai pentru ca de fiecare data va exista si o mama in peisaj care va creste copilul. Scriitorul nu are un ceas biologic intern care, cu cit trec anii, incepe sa sune din ce in ce mai des, pina ajunge sa devina agasant. Scriitorul nu se va ridica de la masa de lucru prea des ca sa schimbe scutece sau sa vada de ce plinge copilul. Si mai ales nu va alapta si nici nu va suferi de depresie postnatala. Aproape ca se asteapta de la el sa-si vada mai departe de viata, adica de scris, cu singura diferenta ca acum poate sa scrie si despre experienta de a fi tata. Pentru o scriitoare lucrurile stau cu totul altfel.

In primul rind, fiind femeie, aproape ca se asteapta de la ea sa se opreasca din scris ca sa-si creasca copilul, aproape ca se asteapta de la ea sa fie coplesita de noua conditie, data peste cap, pierduta in interogatii sau, in cel mai bun caz, atit de implinita ontologic, incit cealalta implinire, cea oferita de scris, sa i se para acum lipsita de sens si o pierdere de vreme. Oricum ar fi, pentru barbat, transformarea in parinte nu va interfera cu si nu se va suprapune peste identitatea lui de scriitor, in timp ce pentru femeie lucrurile vor sta taman invers. Chiar si asa, sint multe feluri de scriitoare pe lumea asta si multe feluri de a fi mama. Ar fi gresit, prin urmare, sa vorbim despre scriitoare-mame la modul general. Fiecare reactioneaza intr-un anume fel cind face trecerea de la o identitate la alta, pentru ca ulterior, cind s-a obisnuit cu ea, sa o adauge in galeria celorlalte euri interioare.

Scriitoarele si copiii lor

Pina la un punct, Lapte negru, cartea lui Elif Shafak, tocmai asta isi propune sa faca, sa ne vorbeasca despre scriitoarele lumii in raport cu maternitatea, pe care, de la caz la caz, fie au imbratisat-o, fie au contestat-o, fie pur si simplu au refuzat-o. Virginia Woolf, de exemplu, n-a avut copii, cum n-a avut nici Jane Austen inaintea ei. Muriel Spark si-a parasit baietelul si sotul si s-a mutat din Rhodesia in Anglia ca sa poata scrie in liniste, Maya Angelou si Susan Sontag nu numai ca n-au facut-o, dar au (avut) relatii foarte bune cu fiii lor, ambii calcindu-le pe urme. Sylvia Plath a fost nevoita sa-si creasca singura copiii, la fel cum s-a intimplat si cu George Sand, Simone de Beauvoir n-a avut copii, dar poate si-ar fi dorit sa aiba daca Sartre nu s-ar fi opus cu indirjire, Ayn Rand n-a fost interesata, Zelda Fitzgerald a nascut-o pe Scottie dupa care a tinut-o din avort in avort, in timp ce Louisa May Alcott a trebuit sa aiba grija de fata sorei ei. Nici sotiile de scriitori nu sint ocolite, atit cit se poate vorbi despre ele, caci n-au ramas foarte multe informatii de pe urma lor, Sofia Tolstoi fiind o exceptie notabila. Dincolo insa de aceasta trecere in revista a relatiei scriitoarelor (si uneori, indirect, a scriitorilor) cu maternitatea, Lapte negru este un text foarte personal, caci ne vorbeste, asa cum era de asteptat, despre propria experienta maternala a autoarei, asa cum a evoluat ea, de la intilnirea cu Mama Budinca de Orez, pina la cealalta intilnire, postnatala, cu Domnul Poton, djinnul depresiei.

Cinci ipostaze, cinci Degetici

Dar Elif Shafak nu se grabeste. Pina sa ajunga la conditia de mama, autoarea ne face un tur al tuturor lucrurilor care arata cit de putin se identifica, chiar ipotetic, cu o asemenea conditie. Si cum sa fi fost altfel cind in sufletul ei traieste un intreg harem de femei din care nici una nu este interesata sa aiba copii? A venit vremea sa facem cunostinta cu cele cinci Degetici, cum le numeste scriitoarea. O avem pe Domnisoara Cinica Docta care studiaza de dimineata pina seara, pe Milady Cehoviana Ambitioasa care nu face decit sa scrie si sa conferentieze despre scris, pe Mica Domnisoara Practica, ei nu-i plac decit lucrurile pragmatice si care nu necesita prea multe pregatiri consumatoare de timp, pe Doamna Dervis, cea plina de spiritualitate, careia ii place sa mediteze, pe femme fatale Blue Bell Bovary, care vorbeste si se poarta ca o diva a anilor ’40, si in cele din urma pe deja mentionata Mama Budinca de Orez care va aparea in peisaj mult mai tirziu. Cine sint ele? Niste little women, ca tot am amintit-o pe Louisa May Alcott, little la propriu, caci fiecare masoara in jur de zece centimetri si nu cintareste mai mult de 100 de grame. Haideti sa le spunem personalitati, sau mini-euri care locuiesc in sufletul scriitoarei si care, de-a lungul existentei, s-au afirmat cind individual, cind in tandem. Nu se inteleg pe deplin niciodata, nu se pot pune decit rareori de-acord, dar Elif avea nevoie de toate, desi nu neaparat de toate odata. Predomina Cehoviana Ambitioasa, urmata indeaproape de Cinica Docta, dar nici doamna Dervis nu este de ignorat. De aceea, regimul eurilor elifiene incepe printr-o oligarhie.

Femeism, nu feminism

Pina la sfirsitul cartii, vom trece prin dictatura militara, anarhie, fascism si in cele din urma vom ajunge la mult dorita democratie, imperfecta, dar de preferat oricarei alte forme de guvernamint. E un drum lung insa pina acolo, un drum sinuos, imprevizibil, presarat cu tot felul de capcane si rasturnari de situatii, pe care Elif trebuie sa-l parcurga, in cea mai mare parte de una singura. Nu-i va fi usor, uneori va cadea, alteori va simti ca vrea sa renunte, dar nu se va da batuta si in final va reusi. Sa fii femeie, fiinta umana in general – dar barbatii accepta mai greu acest lucru (pina la urma multi asa au fost invatati) –, inseamna sa fii contradictorie, o suma de dorinte, aspiratii, ginduri divergente care adesea te nedumeresc, te fac sa eziti, sa nu stii incotro s-o apuci. Dar daca reusesti sa te accepti ca atare, si nu doar sa te accepti, iar pina la urma sa vezi aceasta gama de voci ca fiind un avantaj pentru tine, atunci ele te vor imbogati si din distonanta se va trece la o armonizare a tonurilor. Astfel, pentru a folosi termenul inventat de Alice Walker, autoarea Culorii purpurii, cartea lui Elif Shafak devine un tratat de femeism si nu de feminism, in care femeia, scriitoarea, sotia, mama, iubita pot coabita armonios impreuna, punindu-se reciproc in valoare, atunci cind situatia o cere, fara ca nimeni sa se simta defavorizat, sacrificat, ingradit si asa mai departe. Normal, trebuie sa vrei ca acest lucru sa se intimple, trebuie sa faci un efort, sa fii puternica, trebuie, de asemenea, sa iubesti si, de ce nu, sa te iubesti. Dar nimic nu e imposibil.
In pagini de o eruditie fina, cind pline de umor, cind grave, dar niciodata plictisitoare, Elif Shafak ne povesteste cum e sa fii femeie. Si povesteste atit de bine, incit nu numai ca-ti trezeste admiratia, dar reuseste sa te faca invidios. (Florin IRIMIA)
 
Elif Shafak. Lapte negru. Despre scris, conditia de mama si haremul interior, traducere din limba engleza si note de Ada Tanasa, colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, Editura Polirom, 2012

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ciuma lui Pandele

Cătălin ONOFREI

Ciuma lui Pandele

Dar chiar sunt useriştii altfel decât ceilalţi? Au patru ani să ne convingă!

Filmuletul zilei

opinii

Ce facem acuma?...

Briscan ZARA

Ce facem acuma?...

Înţeleg atitudinea de învingător în alegeri a unui lider care se adresează doar echipei sale de campanie, în sensul că „munca voastră a dat roade şi am învins echipele celelalte”, dar nicidecum cu referire la câştigul unei funcţii în administraţie care e pur şi simplu un alt job, unul mai dificil chiar decât unul din privat.

Repede ochire asupra alegerilor locale

Mihai DORIN

Repede ochire asupra alegerilor locale

Hipnoza

Nichita DANILOV

Hipnoza

Brusc se auzi un râs în stânga noastră, care ne trezi la realitate. Râdea bătându-şi, în semn de triumf pumnii, Alleluieva, alături de compatriotul ei. „A fost o iluzie”, spuse ea. „Tot ce aţi văzut v-a fost indus în subconştient prin intermediul autosugestiei...”

pulspulspuls

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Eheheei, stimaţi telespectatori, iacătă-ne trecuţi şi de alegerile astea locale greoaie, alegeri pe care noi, ca ieşeni, parcă le-am traversat olecuţă şi ruşinaţi tot văzând ce rivoluţii şi reforme au loc prin ţară. 

Caricatura zilei

Surpriza

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.