Incident feroviar bizar în Gara Burdujeni din municipiul Suceava. Luni, la primele ore ale zilei, vagoanele unui tren au început să se deplaseze prin stație, asta deși niciunul dintre angajații CFR nu se afla la bordul lor pentru a demara o astfel de manevră, potrivit Știri Suceava.
La ora 07:50, în stația CFR Suceava, la formarea trenului R 5733, care urma să circule pe relația Suceava-Cacica, garnitura trenului s-a pus în mișcare de la linia 1 scurtă spre capul X al stației și s-a oprit la inima de încrucișare a macazului 67.
Incidentul s-a petrecut deoarece personalul de tren al SNTFC CFR Călători nu a asigurat garnitura cu frâna de mână, au declarat pentru Club Feroviar.ro surse din cadrul SRTFC Iași. Garnitura trenului s-a deplasat peste marca de siguranță, oprindu-se în inima de încrucișare a schimbătorului de cale, care dădea acces la linia 1 directă din stația Suceava.
A lipsit puțin ca această garnitura să acroșeze un tren aflat în circulație pe linia 1 din stația Suceava, situație care ar fi putut genera pagube materiale sau chiar victime omenești. Acesta este un incindent feroviar care se încadrează în prevederile HG 117/2010, pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România. Cum incidentul s-a produs la manevră, el nu va fi investigat de AGIFER.
Tot pe raza de activitate a SRTFC Iași, în urmă cu trei zile a avut loc un alt incident, de această dată în stația Iași, pe liniile reviziei de vagoane ale CFR Călători, unde câteva vagoane au deraiat la manevră. Cauza acestui incident este neîntreținerea liniei de către Regionala CFR Călători Iași, au mai precizat sursele citate.
Publicitate și alte recomandări video