marti, 19.03.2024
Într-o tăcere asurzitoare, a trecut complet neobservată aniversarea celor o sută de ani de la naşterea ultimului Suveran al României. Între timp, s-a fâsâit şi cel mai mare miracol postdecembrist - transformarea haimanalelor securiste ale anilor 90 din detractori mizerabili ai monarhiei în propagandişti excitaţi care-şi smulgeau părul din cap şi îmbăloşau catafalcul regal cu elogiile lor false, în urmă cu patru ani. Dar de asta există arhivişti: să ne ajute să nu uităm!
„Nu mai vrem un 10 mai/ Fără Regele Mihai!” E greu de explicat astăzi frisonul maladiv pe care această scandare nevinovată o trezea în anii 90. În acele vremuri, la simpla pomenire a numelui Maiestăţii Sale, încă Regele României din punct de vedere strict juridic (un act semnat sub ameninţarea armei este nul de drept în orice justiţie democratică), odată cu căderea regimului criminal comunist, o masă indistinctă de cetăţeni, nu numai instrumentele malefice ale poliţiei politice sau profitorii regimului anterior, ci şi intelectuali onorabili la prima vedere, parcă o luau razna. Ar fi interesant de analizat de ce, mai ales că amuţitorul cor de bocete de la căpătâiul Suveranului la trecerea sa în veşnicie a fost alcătuit, în mare măsură, din foşti detractori din anii 90.
Ilegitimitatea puterii şi violenţa structurală au fost cele două coordonate esenţiale ale regimului bolşevic peste tot în lume şi atunci când un aparatchik ajuns la comandă era confruntat cu aceste două chestiuni îşi dădea instantaneu arama pe faţă. Nu este aici locul pentru a relua teme fierbinţi ale dezbaterii publice din primele mandate ale preşedintelui Ion Iliescu, cu atât mai mult cu cât în cel de-al treilea mandat al său, din 2000 până în 2004, s-a străduit, din motive încă neelucidate, să iniţieze medierea unor conflicte şi fracturi ale societăţii româneşti de care era vinovat în cel mai înalt grad. Totuşi, nu e lipsit de semnificaţie faptul că atunci când a fost confruntat cu cele două teste de foc amintite, Ion Iliescu şi-a arătat pe loc descendenţa şi limitele astfel încât, în ciuda câtorva lucruri pozitive pe care finalmente le-a făcut, mineriadele, legionarii inventaţi din Piaţa Universităţii şi reprobabila campanie împotriva Maiestăţii Sale rămân printre evenimentele cumplite cu care numele său va fi asociat în durata lungă a istoriei. S-ar fi putut însă altfel? - e o întrebare fără răspuns, dar care merită totuşi analizată.
Născut şi educat în timpul naţional-comunismului lui Ceauşescu nu aveam cum să fiu monarhist şi, cu rare şi temătoare excepţii în sfera privată, nu era nimeni aşa în România. Când însă, la începutul anului 1990, familia regală, revenită după patru decenii de exil să se închine la ctitoria regală de la Curtea de Argeş, a fost hăituită de mardeiaşii lui Roman şi Iliescu, umflată cu forţa şi expulzată brutal înpoi în străinătate, am devenit brusc atent. Am scris atunci, în numărul din martie 1990 al „Cronicii” ieşene, un articol intitulat Cine se teme de Maiestatea Sa? care m-a catapultat rapid pe lista neagră a „băieţilor cu ochi albaştri” care, neiertători, mi-au blocat rapid cariera administrativă la ordinele satrapilor de partid. Atunci am realizat că în România nu e timp şi loc pentru oamenii liberi, neînregimentaţi, văzând cum în societatea noastră se aleg apele: pe de o parte discursul isteric antimonarhic al celor care-şi simţeau, pe bună dreptate, legitimitatea politică pusă în discuţie şi care şi-au găsit o nesperată susţinere în intelectualii dezabuzaţi, nostalgici după privilegiile de mai an, deveniţi înfocaţi susţinători ai „republicii de la Ploieşti”, iar pe de altă parte, o categorie stranie de activişti ai monarhiei, bătrânei paseişti sau tineri anarhişti reciclaţi (de masa de manevră a poporului îndobitocit de televiziunea iliesciană nici nu mai vorbesc) ale căror acţiuni erau la fel de haotice şi iraţionale. Cu rare excepţii, nu era loc pentru o judecată limpede, echilibrată, în spiritul şi numele adevărului şi a dreptăţii şi, din nefericire, lucrurile s-au schimbat mult prea lent şi incomplet chiar până în zilele noastre...
În primăvara lui 1992 eram bursier la Paris când mi-au parvenit zvonurile despre vizita familiei regale în ţară de sfintele sărbători de Paşte, neatent aprobată de Ion Iliescu care se simţea acum mai sigur pe poziţia lui după ce „Constituţia lui Iorgovan” fusese oarecum validată prin vot popular - manevră hoţească de a invoca o tranşare plebiscitară a opţiunii pentru republică (prezidenţială, bineînţeles!) în defavoarea monarhiei constituţionale ca formă de stat. Am privit la Paris, uimit şi excitat, transmisiunile televiziunii franceze, care preluase filmările făcute de o încercare de televiziune privată, alternativă, din România (parcă SOTI se numea) cu fabuloasa tălăzuire a milionului de oameni ieşiţi pe străzile Bucureştiului să-l vadă pe regele României şi pe prinţul moştenitor Nicolae. Ne imaginam spaima de moarte a securiştilor de acasă. Le-am văzut apoi pe Maiestăţile Lor în mai 1992, la Paris, întâi la o foarte populară emisiune de la TF1 şi apoi în realitate, la o fabuloasă întâlnire a familiei regale cu exilul intelectual românesc parizian, ţinută în fastuoasele saloane ale hotelului Geoge V, reşedinţa tradiţională a capetelor încoronate ale lumii. Am simţit atunci, alături de figuri legendare ale lumii noastre intelectuale, forţa şi sinceritatea unui om discret şi auster, distins şi cald, onest şi ferm pe care un destin potrivnic l-a împiedicat să fie ceea ce era menit să fie: conducător al unei ţări în derivă, model de omenie, cumpănire şi bunăcuviinţă pentru o lume pervertită de levantini şi bolşevici. Îmi aduc aminte, de asemenea, de răspunsul nediplomatic, potrivit unui tânăr de treizeci de ani, la întrebarea febrilă a distinsului istoric de la Manchester, Constantin Brâncoveanu (descendent autentic al Brâncovenilor), pe atunci consilier al regelui, care mă chestiona amical, pe splendida terasă a unei cafenele pariziene, asupra şanselor de a reveni monarhia la conducerea ţării. L-am întrebat abrupt, fără protocol, cu acea candoare abrazivă a tinerilor, „ce serviciu de informaţii vă ajută pentru asta?”.
Întrebarea legată de sprijinul pe care Casa Regală a României îl putea avea de la vreun serviciu secret era una pur retorică, bineînţeles. Era evident şi pentru un nespecialist că nimeni nu luase vreodată în calcul revenirea regelui Mihai pe tronul de unde fusese alungat de teroriştii sovietici, nici de partea vestică, nici de cea estică a Cortinei de Fier şi, din nefericire, nici din interiorul aparatului de putere din ţară. Mesajele de Crăciun pe care Maiestatea Sa le trimitea prin intermediul Europei Libere erau mai curând percepute în ţară drept un pigment exotic, amintire a unui timp revolut, un fragment resuscitat din cartea de istorie al cărui potenţial subversiv era, din nefericire, mult mai scăzut decât colindele pe care, cu dibăcie, le transmiteau angajaţii secţiei româneşti ai acestui post de radio, excepţională armă de propagandă şi luptă împotriva comunismului, inteligent finanţată de americani. Colindele erau de fapt interzise de comunişti pentru potenţialul lor „obscurantist” care îi împiedica pe oamenii acelei Românii să devină, în masă, marionete decerebrate. Nu se mai temea nimeni de Rege; Ceauşescu pusese laba pe Castelul Peleş scoţându-l din circuitul turistic pentru a se lăfăi singur, cu Leana lui, prin dormitoarele regale pentru a marca definitiv faptul că luxul şi comodităţile aristocratice sunt exclusiv destinate mârlanilor de partid, cei „aleşi” să le exercite în numele poporului. A putut lesne fi observat, după asasinarea lui Ceauşescu, că nici fiilor de ceferişti, obişnuiţi cu „crapul la carton” de la Olteniţa, nu le displăcea palatul Cotroceni sau domeniul de vânătoare de la Scroviştea, dar, etica mă obligă să o spun, nu din aceste motive a pornit Ion Iliescu infama campanie de maculare a familiei regale în prima jumătate a anilor 90. (Continuare în ediţia din 3 noiembrie a Ziarului de Iaşi)
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Petru Movilă, lider al PMP Iaşi, demisionează din funcţia de city manager
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |