Una vorbeşte la Bucale, alta gavareşte pentru noi în târg...
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Una vorbeşte la Bucale, alta gavareşte pentru noi în târg...

GALERIE
puls
  • puls
- +

Dom’le, oare ce mănâncă, ce bea, sau poate ce fumează dom’ premare Mihăiţă de le serveşte cu atâta nonşalanţă prin interviuri din afara Iaşului încât îngheaţă apele, nu alta, dar parcă îi ia şi pe toţi de gogomani, imaginându-şi că nu ştie lumea ce şi cum? 

De-un par egzamplu, într-un interviu servit unei reviste de cancan sportiv în acest uichend, spune premarele, după ce ne asigură că el îl va susţine pe Cîţu, că din cauza măsurilor luate de fostul premier Orban în pandemie în 2020 a crescut în popularitate AUR şi a intrat apoi în parlament.

Nu ne mai legăm de blegomanul care i-a luat interviul, că ăla poate n-are vină că habar n-are ce-i cu el, deşi trebuia să se documenteze olecuţă despre cel din faţa lui.

Dar altceva ne uimeşte pe noi: oare cum poate Mihăiţă să mintă cu atâta seninătate când, cum vedeţi şi în poze, iată cine l-a promovat intens pe Simion, liderul AUR, şi l-a susţinut pe faţă în prima campanie electorală a acestuia, cea pentru alegerile europarlamentare din 2019!

O fi ipocrizie? 

Să fie oare amnezie? 

Sau o fi niscaiva psihiatrie?

Umbra lui Cîţu la PNL Iaşi

Apropo de echilibristici pe muchie, dacă ne uităm mai atenţi prin zona liberală ieşeană am putea observa, de-un par egzamplu, că şi noul lider al filialei începe să înveţe în sfârşit că politichia nu-i fată mare, în ciuda formaţiei lui universitare.

Iaca, nu mai departe de cazul afacerilor pe care le face cu premăriile liberale soţul unei doamne în funcţie la vârful judeţului, pusă de liberali acolo, ne şi minunăm de atâta echilibristică, când spui că, staţi puţin, dar madama nu mai e membru la noi!

Nu de alta, dar acest balet are un risc: să nu ajungă precum cel pe care îl susţine, musiu Cîţu. Adicătelea să pară reformator sadea la început, apoi să comande alinerea baronilor în spate. Om vedea...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Alexandru LĂZESCU

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Ambiţiile Franţei de a determina decuplarea UE de Statele Unite, în baza conceptului „autonomie strategică”, şi de adoptare a unei poziţii neutre în competiţia geopolitică dintre America şi China, în coroborare cu focalizarea Washingtonului pe zona Indo-Pacifică, riscă să divizeze serios Europa şi să fractureze grav relaţia transatlantică.

Filmuletul zilei

opinii

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

Practicile mele agricole

Michael ASTNER

Practicile mele agricole

Zilele trecute, pe când culegeam strugurii reci de la ploaie şi burniţă ba din vârf de vişin (unde s-a căţărat fraga neagră), ba din corzile tăiate cu crăci de vişin cu tot, deci la sol, mi-am adus aminte de copilărie, când, cam tot în perioada asta, eram duşi, după doar două săptămâni de şcoală, la practică agricolă.

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.