
Cine spunea că nea Măricel de la partidoi, fostul șef de filială, n-o să ajungă și el să aibă soarta lui Solcanu sau a lui Nichita, adicătelea să fie „mâncat” taman de cei pe care el cu mânuța lui i-a promovat, i-a uns șefi și i-a făcut oameni în politichie, ei bine, iacătă că, după cum se vede treaba în teren, pare că s-ar putea să se cam înșele, stimați telespectatori!
Nu știm dacă doar ni se pare nouă, dar ne-a mai semnalat cineva asta: că în ultima vreme în pozele pe care partidoiul ieșean le distribuie pe rețelele sociale senatorul Măricel nu prea mai apare, în timp ce fostul lui pupil, acuma șef de filială, e mai mereu în prim-plan, alături de alaiul lui de apropiați.
Inițial ne-am gândit că, deh, s-o fi săturat și nea Măriel de atâta umblătură pe care o necesită politichia asta, bat-o vina, și-și mai vede și el mai mult de famiglie. Doar că, întrebând olecuță, am aflat că nu e chiar așa, și că nea Măricel lipsește doar din poze, că la acele evenimente surprinse a fost și el pe-acolo.
Așa că treaba asta ne-a adus aminte, cu olecuță de nostalgie, cum a fost dat afară din partid fostul senator Solcanu taman de cel pentru care s-a bătut să-l lase urmaș politic, dar și șef de filială, fostul premare Gigi Nichita, și la fel a pățit la rândul lui și nea Gigi cu cel pentru care s-a zbătut să-l vadă și șef la partid, și premare: junele pe atunci Mihăiță.
Of, of, să mai spuneți vreodată că politichia asta de Bahlui e fată mare, bașca și devreme-acasă, of…
Veste rea pentru patidoi, bucurie la liberali. Se va face au ba la Iași excepție?
O veste nu prea îmbucurătoare pentru partidoiul ieșean, dar cică binevenită la liberali, a venit ieri cu trenul de noapte dinspre capitală, dragi cetitori.
Zice această că, la ultima întâlnire a negociatorilor din coaliția de guvernare, șefii PSD, PNL și UDMR au decis ca, în principiu, regula de acordare a postului de prifect să țină cont de culoarea politică a câștigătorului funcției de șef de CJ. Adicătelea, unde un partid a câștigat la alegerile de anul trecut președinția consiliului județean, atunci tot acel partid să preia și funcția de prifect. Logica înțelegerii ar fi să se evite în acest mod frecușul dintre prifectură și CJ, care adesea ducea la contestări în contencios a unor decizii etc., ce, după părerea liderilor de partide, nu face decât să încurce bunul mers al lucrurilor.
Cum la Iași în fruntea județului îl avem pe dom’ Costel, asta ar însemna, după părerea noastră, că partidoiul ieșean va încasa o lovitură tare dureroasă, în cazul în care nu va obține pentru Iași o excepție de la regulă.
După cum știți, PSD n-a bifat cam nimic la Iași la alegerile locale, iar speranța sforarilor de aici, ca să nu iasă de tot din jocurile locale, era să obțină funcția de prifect. Funcție pentru care, după cum am mai dezbătut noi aicea pe margine, în calitate de chibiți, se făceau deja unele cărți, se dădea în bobi, se negocia etc.
În fine, cam atâta pe azi: despre ce se aude în ce privește subprifecții, asta lăsăm la dospit până mâine, ca să vorbim mai pe larg. Nu de alta, dar să mai crească oleacă aluatul sub ștergar.
La final, și olecuță de cancan, că am auzit că se poartă iarna asta
Reverberații faine și la două zile după învestirea lui Trump. Iată una din acestea, în fotografia de mai jos, în care cineva a surprins parte din grupul miliardarilor americani prezenți la ceremonie.
Au fost vreo cinci, dar mai jos îl vedeți în dreapta pe Jeff Bezos, de la Amazon, venit cu logodnica lui de 55 de ani, pe al cărui decolteu cam generos a și pus deja ochii patronul Facebook. Hmm, musai un block rapid se impune…
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video