anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 09.12.2022

Unde este misteriosul iPhone de 1.500 euro folosit de șeful județului? Curtea de Conturi nu l-a găsit

GALERIE
iPhone 11 Pro Max
  • iPhone 11 Pro Max
- +

Inspectorii Camerei de Conturi au găsit în acte un iPhone de 7 mii de lei cumpărat în timpul mandatului lui Maricel Popa, iar în realitate au văzut un telefon care nu se deschide şi care nu putea fi identificat după seria de fabricaţie. Fără această serie, aparatul nici nu poate fi reparat, deşi figurează încă în perioada de garanţie. Maricel Popa ne-a declarat că a predat telefonul de serviciu la plecarea din Casa Pătrată.

În urma unui control efectuat vara aceasta, inspectorii Camerei de Conturi Iaşi au găsit neconcordanţe între valoarea bunurilor de inventar în prima zi a lui 2020 şi cea din ultima zi a anului trecut. De vină ar fi inventarierea efectuată formal şi controlul intern ineficient, concluzionează raportul întocmit în urma verificărilor. Din aceleaşi cauze, au fost înregistrate în domeniul public bunuri precum mobilier, aparatură, birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale etc., care însă nu sunt de natura domeniului public al judeţului.

În aceeaşi categorie intră şi un telefon iPhone cumpărat în aprilie 2020 la un preţ de peste 7 mii de lei. Despre acest aparat, inspectorii spun în raport că „nu s-a procedat la stabilirea/ identificarea şi respectiv evaluarea deprecierilor şi/ sau a deteriorărilor acestora, coroborat cu formularea de propuneri ce se impun a fi luate (deficienţă identificată în situaţia unui telefon mobil Apple iPhone evidenţiat la o valoare contabilă de 7.110 lei)”.

„La inspecţia fizică efectuată, echipei de audit i s-a prezentat un telefon mobil defect, căruia nu i s-au putut identifica caracteristicile deoarece nu putea fi deschis. Astfel, echipa de audit consideră că nu s-a putut face dovada existenţei bunului achiziţionat în valoare de 7.109,90 lei cu TVA, care să funcţioneze la parametri optimi”. Povestea acestui telefon este mai complicată decât conchide, sec, raportul Camerei ieşene de Conturi.

Banii pentru achiziţie, 8 mii de lei, au fost incluşi în proiectul hotărâre pentru rectificarea bugetului CJ adoptat în unanimitate în şedinţa din 25 martie 2020. Trei săptămâni mai târziu, a fost achiziţionat un telefon iPhone 11 Pro Max.

„Acest telefon a fost achiziţionat pentru utilizarea de către preşedintele instituţiei în scopul transmiterii/ primirii rapide a informaţiilor, comunicarea on-line cu persoane sau structuri de maximă importanţă în orice moment sau/şi stocarea de informaţii pe o anumită perioadă de timp, chiar şi atunci când nu ar fi avut acces la computer sau laptop. Menţionăm faptul că în acea perioadă deja se ţineau şedinţe de plen în format on-line. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Maricel Popa a fost singurul utilizator al acestui telefon”, se precizează în răspunsul CJ la solicitarea Ziarului de Iaşi.

Maricel Popa ne-a confirmat că a folosit telefonul, dar că l-a restituit şefei serviciului de protocol al consiliului când şi-a încheiat mandatul. Mai ciudat este că, „la momentul solicitării de prezentare a telefonului inspectorilor Camerei de Conturi a Judeţului Iaşi, produsul se afla în perioada de garanţie, dar în Certificatul de garanţie, la capitolul Excluderi şi limitări este specificat: «Această garanţie nu se aplică - punctul h) dacă orice număr serial al produsului a fost înlăturat sau şters». Din considerentul că nu s-a putut deschide pentru a se afla seria produsului, nu au putut fi făcute demersuri pentru remediere”, este explicaţia dată ziarului nostru în răspunsul primit de la CJ.

Aşadar, produsul ar fi încă în garanţie, dar nu i se ştie numărul şi seria de fabricaţie şi, mai mult decât atât, telefonul nici nu se deschide. Prin urmare, rămâne un mister cum va fi rezolvată problema până la sfârşitul anului, aşa cum au cerut inspectorii care au realizat auditul activităţii CJ pentru anul 2020.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.