
Unde își petrec sărbătorile oamenii de afaceri din Iași? Tradiții locale versus destinații exotice

Când vine vorba de sărbătorile de iarnă, mulți dintre antreprenorii din Iași, unii cu afaceri de zeci de milioane de euro, aleg timpul petrecut în familie, și mai puțin vacanțele pe meleaguri îndepărtate. Cel puțin, nu de Crăciun, după cum ne asigură ei. De Revelion în schimb, unii aleg destinații montane din România sau vacanțe la schi în afara țării. Totuși, agențiile de turism din Iași nu duc lipsă de clienți. Interesul pentru destinațiile exotice și circuitele de Crăciun și Revelion a crescut față de anul trecut.
În timp ce agențiile de turism din Iași raportează o creștere a cererii pentru destinații exotice precum Thailanda, Republica Dominicană și Maldive, oamenii de afaceri de aici rămân fideli tradițiilor și preferințelor locale. Cel puțin de Crăciun, antreprenorii din Iași au recunoscut că preferă să petreacă în familie, acasă și în vizită la părinți. De Revelion unii și-au rezervat mici escapade în țară, dar și la schi, pe pârtiile din Austria. Alții, în schimb au găsit oportun să-și înceapă vacanța în avans de sărbători, la începutul lunii decembrie mulți fiind deja pe plajele din Asia, la 30 de grade Celsius. De aici ne-a răspuns la telefon și Remus Deleanu, președintele Directoratului Cotnari. Acesta și-a început vacanța de iarnă la soare, petrecând zece zile în Thailanda alături de soția sa. Deleanu subliniază însă importanța sărbătorilor petrecute acasă, în Iași, alături de familie și prieteni, iar de Revelion ne mărturisește că obișnuiește să petreacă în Bucovina.
Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 37
„Sărbătorile de iarnă îmi aduc aminte de origini, de tradiții. Eu fiind crescut, până în clasa a opta-a într-o localitate de lângă Cotnari, tot timpul încerc să mă întorc la rădăcini. La mine, când vine vorba de Crăciun, prefer timpul petrecut în familie, cu părinții noștri, copiii și cu prietenii apropiați, în Iași. De Revelion, în ultimii patru ani cel puțin, am ales Bucovina, pentru că sunt foarte multe obiceiuri frumoase acolo, foarte mulți tineri îmbrăcați în costume tradiționale, care respectă datinile. Îmi place să revăd aceste locuri, pentru că mă încarcă de energie. Eu nu merg niciodată în zone exotice de sărbători. Eu le văd aproape de familie și de zona noastră, de România”, ne-a spus Remus Deleanu, președintele Directoratului Cotnari.
Și administratorul HD Trans Textil SRL, una dintre cele mai mari firme de transport marfă din Iași a recunoscut că, de Crăciun a făcut o regulă în a-și vizita părinții. Cât despre Revelion, omul de afaceri ne-a spus că nu avea nimic în plan.
„De Crăciun mă duc la părinți să-i văd. Ei sunt în Oltenia, undeva pe lângă Rânca. Mi-am făcut o regulă în a merge la părinți de Crăciun, atât cât pot și cât îi am. De Revelion nu mi-am făcut planuri”, a răspuns pentru „Ziarul de Business”, Laurențiu Hanu, acționar și administrator la HD Trans Textil SRL, o companie cu aproape 80 de angajați, cifrată anul trecut la peste 53 de milioane de lei.
„Eu și soția nu prea accesăm spectaculozitatea în perioada asta”
Tot acasă, alături de familie petrece de Crăciun și Tiberiu Stoian de la Exonia, producătorul de ambalaje din Iași. De Revelion în schimb, acesta are în plan o vacanță la schi, în afara țării, dar încă nu e convins de perioada aleasă.
„De obicei, Crăciunul îl petrecem în familie. Mai mergem în vizită. Facem un drum și pe la bunici. Eu și soția nu prea accesăm spectaculozitatea în perioada asta. Preferăm să ne bucurăm de liniște. Și, în general, în prima parte a lunii ianuarie mergem la schi. În Austria, de cele mai multe ori. E posibil să legăm vacanța asta cu Revelionul, dar încă așteptăm o confirmare, nu e sigur”, a spus la rândul său, Tiberiu Stoian, acționar al companiei Exonia, o importantă fabrică de ambalaje din Iași.
La rândul său, fondatorul Twinkle Star, Centrul de pregătire Cambridge din Iași, menține tradiția de a petrece Crăciunul și Revelionul în Iași, alături de familia extinsă și prieteni, cu o scurtă escapadă în zona Vatra Dornei înainte de sărbători.
„De Crăciun nu plecăm, rămânem în Iași. Petrecem cu familia extinsă, cu nașii, cu bunicii, ca în fiecare an. E o tradiție la noi. De Revelion, tot în Iași, cu prietenii. Înainte de Crăciun cu prietenii vom pleca, câteva zile, în țară undeva la o cabană, în zona Vatra Dornei”, a declarat Ruxandra Rață Bucevschi, acționar unic la Twinkle Star.
Nici patronul Fermador, compania ieșeană specializată în prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre, nu se dezice de tradițiile de sărbători și Crăciun petrecut acasă, în familie, potrivit omului de afaceri.
„Stăm acasă, sărbătorim în familie. În fiecare an facem Crăciunul acasă, cu toți membrii familiei disponibili. Facem o masă și petrecem împreună”, ne-a împărtășit Cătălin Mihalache, acționar la Fermador, companie care număra anul trecut peste 500 de salariați, raportând la Registrul Comerțului o cifră de afaceri de peste 230 de milioane de lei.
Agențiile de turism din Iași vorbesc despre creșteri de vânzări
Pe de altă parte, agențiile de turism din Iași au înregistrat o cerere crescută pentru safari, dar și pentru destinații exotice în perioada sărbătorilor de iarnă, Kenya, Zanzibar și Thailanda fiind în topul pachetelor vândute prin agenții. Nu e o regulă însă, pentru că nu toți se văd pe plajă de Crăciun. Cel puțin la nivel de încasări, balanța vânzărilor a fost echilibrată de vacanțele la schi, după cum ne asigură mai mulți agenți de turism din Iași. La Eximtur, de exemplu, cele mai piperate destinații cu pârtii alese de ieșeni, anul acesta, au fost Elveția și Italia. Astfel de vacanțe au costat de la 14.000 de euro, pentru un Revelion la schi, în Elveția (pentru un grup de 8 persoane) și au ajuns până la 24.000 de euro, pentru un sejur la schi în Dolomiți, tot de Revelion, însemnând un pachet de 7 nopți, la hotel de 5 stele.
De asemenea, se observă un interes constant pentru pachetele all inclusive și vacanțe în Dubai, Zanzibar, dar și pentru târgurile de Crăciun în capitalele europene, prețurile la astfel de pachete fiind chiar sub 1.000 de euro. Desigur, asta în funcție și de perioada în care s-au cumpărat biletele. Tot de la reprezentanții agenției Eximtur Iași am aflat că anul acesta s-au vândut bine și pachetele în Vietnam. Un astfel de sejur, pentru un grup de trei persoane, de exemplu, a costat puțin peste 7.000 de euro.
„Pentru Zanzibar, de exemplu, am dat un pachet de 14 nopți, la all inclusive, cu plecare pe 23 decembrie din București și cu întors pe 7 ianuarie, pentru doi adulți, la hotel de 5 stele, la 14.000 de euro”, a spus pentru Ziarul de Business, Ana Maria Cenușă, director agenție Eximtur Iași.
Vacanță de Crăciun și Revelion în Seychelles, cu 24.000 de euro!
Față de anul trecut, mai mulți reprezentați de agenții ne-au mărturisit că vânzările de pachete turistice de sărbători au crescut, dar nu au ajuns încă la nivelul anului 2019, adică înainte de pandemie. Florin Maxim, reprezentantul Alex Tours, a subliniat că cele mai populare destinații rămân cele exotice, atât pentru perioada Crăciunului cât și pentru Revelion.
„Ca destinații exotice foarte bine au mers circuitele cu Bali- Singapore sau Kuala Lumpur cu Singapore, pe partea asiatică. Circuitele acestea au costat undeva la 4.500-5.000 de euro pentru doi adulți, 9-11 nopți, iar unele au cuprins atât Crăciunul cât și Revelionul. De asemenea, pachetul spre Maldive merge bine. Este de la 7.500 de euro în sus, ceva basic, cu all inclusive, la 4 stele de sărbători. Deja sunt vândute de jumătate de an. Din Iași avem acum și curse directe către Egipt, spre Hurghada și Sharm el-Sheih. Sunt plecări și pentru Crăciun și pentru Revelion și au mers foarte bine aceste pachete”, ne-a informat, la rândul său, Florin Maxim, reprezentantul agenției Alex Tours din Iași.
Aici, cel mai scump sejur vândut pentru sărbătorile de iarnă din acest an a fost pentru Seychelles. Astfel, pentru o vacanță de 7 nopți, cu perioada Crăciunului și a Revelionului inclusă, două familii din Iași au plătit 24.300 de euro.
Totuși, nu toți au zburat pe alte continente. Unii agenți de turism din Iași ne-au spus că au vândut bine chiar și vacanțele în Bucovina, dar și în stațiuni balneoclimaterice. Și nu mai este pentru nimeni o noutate că prețurile din România, la cazări de 3 și 4 stele concurează cu cele din Antalya sau Egipt, la 5 stele, cu all inclusive, ca exemplu.
„Am vândut bine pentru Antalya unde este charter din Iași, la 5 nopți, plecare pe data de 30 decembrie, dar și Egipt, cu all inclusive, 7 nopți. Un alt pachet cerut de Revelion a fost pentru Dubai, cu cină festivă de Anul Nou, la hotel de 4 stele”, ne-a spus Radu Radu, agent de turism Prima Tours Iași.
Însă, nu doar perioada sărbătorilor de iarnă a fost programată pentru vacanțe la Iași. La fel de bine s-au vândut și pachetele pentru începutul lunii decembrie, până în Crăciun, dar și pentru luna ianuarie, potrivit unor agenți de turism. La Dedal Tur spre exemplu, a fost un interes mare și pentru o vacanță în Argentina, la început de 2025.
„Argentina este proiectul nostru de suflet. Avem deja clienți înscriși pentru începutul anului viitor. E un circuit care pleacă pe 29 ianuarie cu întors din 14 februarie din Santiago de Chile, iar cei mai mulți dintre participanți fac și un «apendice», o ieșire către Insula Paștelui de acolo. Sunt deja 18 oameni înscriși pe acest circuit. Prețul este în jur de 6.000 de euro”, ne-a spus Vasile Mrejeru, tourism manager Dedal Tur Iași.
Potrivit unui raport al BNR, anul trecut, românii au cheltuit 8,5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, iar această sumă a crescut cu 60% în ultimii cinci ani. În același timp, sumele cheltuite de turiștii străini în România au rămas stabile, respectiv 4,5 miliarde. Altfel spus, în vacanțe, străinii lasă mai puțini bani în România, față de cât lasă românii în străinătate.
Publicitate și alte recomandări video