Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Unde mergem şi cât costă distracţia de 1 Mai şi de Paşti. Ghid turistic

GALERIE
vacanta, 1 mai, litoral
  • vacanta, 1 mai, litoral
- +

În funcţie de grosimea portofelului, există variante pentru toate gusturile.

Dacă aveţi ceva bani la dispoziţie, puteţi să îi cheltuiţi pe Litoral în timpul minivacanţei de 1 Mai. Hotelierii au terminat deja curăţenia, preţul cazării este pentru toate buzunarele, iar evenimentele sunt pe alese. Conform oficialilor de pe Litoral, tarifele la cazare sunt cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia. În staţiunea Mamaia, la hotelurile de trei stele, preţurile pornesc de la 60 de lei de persoană pe noapte, în timp ce turiştii care se vor caza în această perioadă la un hotel de 4 stele au tarife care încep de la 100 de lei de persoană pe noapte. La hotelurile de cinci stele, tarifele pornesc de la 299 de lei de persoană pe noapte, potrivit Mediafax. Hotelurile de patru şi cinci stele au pachete mai complexe, care, pe lângă cazare şi mic dejun, includ diverse servicii, precum acces la spa, fitness sau piscină. Preţurile medii stabilite la aceste pachete la hotelurile de patru stele sunt de 320 lei pe noapte camera dublă standard, pentru doi adulţi, pentru sejururi de minimum două nopţi, 300 de lei pe noapte pentru sejururi de minimum trei nopţi şi 280 de lei pe noapte pentru sejururi de minimum patru nopţi. De asemenea, sunt unităţi de cazare de patru stele care oferă discounturi între 10 şi 30 la sută la a treia noapte de cazare, iar pentru turiştii care se cazează cel puţin cinci nopţi, în tarif este inclus prânzul în ziua de Paşti. Pentru cei care aleg să se cazeze la un hotel de cinci stele, camera dublă standard poate costa în jur de 3.500 de lei pentru doi adulţi, la un pachet de cinci nopţi de cazare, iar un duplex poate fi închiriat pentru 4.200 de lei şase nopţi, pentru patru adulţi. Cei care aleg sudul litoralului - Costineşti, Neptun sau Vama Veche - vor plăti pentru o cameră dublă la o pensiune sau la un hotel de trei stele de la 80 de lei pentru o noapte, dar costurile urcă şi aici, în funcţie de oferte, până la 180 - 220 de lei camera dublă pe noapte.

Varianta Delta

Cei care aleg să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai în Delta Dunării se vor putea caza la tarife care încep de la 90 - 100 de lei de persoană pentru o noapte la o pensiune de trei stele. La o pensiune sau hotel plutitor de patru stele, tarifele variază între 185 - 200 de lei de persoană pe noapte. Cazarea se face în cameră dublă cu pensiune completă, iar în preţ intră foc de tabară, croazieră în Deltă, echitaţie, fitness, saună sau karaoke.

Minivacanţă pe Valea Prahovei

Hotelierii şi proprietarii de pensiuni din Braşov şi de pe Valea Prahovei scot la vânzare pachete turistice pentru 1 Mai şi Paşti la preţuri care pornesc de la 240 de lei de persoană pentru un sejur şi pot ajunge la peste o mie de euro, pensiunile rurale având şi oferte dedicate familiilor.
În municipiul Braşov, hotelierii au diverse oferte pentru 1 Mai şi Paşti. De exemplu, turiştii care se cazează la un hotel de patru stele, unde tarifele sunt de 570 de lei de persoană pentru cinci nopţi sau 635 de lei de persoană pentru şase nopţi de cazare cu demipensiune şi prânz festiv, beneficiază de 20 la sută reducere la biletul de intrare la Paradisul Acvatic din Braşov, pe durata sejurului.
În Predeal, la o pensiune de 3 stele, oferta de 1 Mai şi Paşti porneşte de la 320 de lei de persoană sejurul, fiind valabilă în perioada 28 aprilie - 12 mai.
La o vilă de cinci stele din localitatea Cristian un sejur de cinci nopţi, în perioada 1 - 6 mai, costă 1.500 de lei camera dublă pe noapte. La aceeaşi vilă, un sejur de minimum trei nopţi, în perioada 3 - 6 mai, este de 1.050 de lei camera dublă pe noapte. Oferta cuprinde şi masa de Paşte şi o gustare în seara de Înviere.

La schi în Bucegi
Sinaia va fi, în această perioadă, singura staţiune unde se vor putea practica sporturi de iarnă. Potrivit primăriei din localitate, pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui, situate la 2.000 de metri în Masivul Bucegi, sunt practicabile, stratul de zăpadă pe aceste pârtii depăşind un metru.
În ceea ce priveşte preţurile pachetelor turistice oferite de hotelierii din Sinaia, acestea variază de la câteva sute de lei la câteva sute de euro. Unul dintre cele mai scumpe hoteluri din staţiune, clasificat în categoria unităţilor turistice cu patru stele, oferă, pentru perioada 1 Mai şi Paşte, pachete turistice care includ trei, patru sau cinci nopţi de cazare. Un pachet turistic cu trei nopţi de cazare costă, pentru două persoane, 1.450 de lei, în tarif fiind incluse micul dejun, "primire cu ouă, cozonac şi vin roşu", cină festivă în noaptea de Înviere, acces la centrul SPA şi parcare, în limita locurilor disponibile. Patru nopţi de cazare la acelaşi hotel costă 1.680 de lei, iar pentru cinci nopţi un cuplu va plăti 1.900 de lei.
La Buşteni, un hotel de trei stele oferă pachete turistice separate pentru 1 Mai şi Paşti. Tarifele pentru 1 Mai sunt cuprinse între 435 şi 1.500 de lei pentru trei nopţi de cazare. La acelaşi hotel de trei stele din Buşteni, oferta pentru Paşte este structurată pe pachete turistice de două, trei sau patru nopţi şi are preţuri care pornesc de la 270 de lei pentru două nopţi de cazare. Vilele din Buşteni au preţuri mai mici, cazarea pentru o persoană în camerele pensiunilor pornind de la câteva zeci de lei pe noapte.
Turiştii care vor vacanţă de lux pe Valea Prahovei pot alege un hotel de cinci stele din Azuga. Acest hotel oferă pentru 1 Mai un pachet turistic care costă 280 de euro pentru trei nopţi, turiştii plătind, de fapt, tariful pentru două nopţi de cazare, a treia fiind gratuită. La acest hotel sunt opţionale cina de 1 Mai şi meniul tip grătar, acestea costând suplimentar 20 de euro.

Cu cortul în spate prin natură

Există destul de multe variante pentru cei care vor o minivacanţă de 1 Mai altfel. Astfel, la o simplă căutare pe Google sau Facebook, poţi avea surpriza să găseşti oferte ce nu presupun grătare, mici, bere, cluburi sau petreceri în aer liber.
Am ales un exemplu ce poate face cu ochiul oricărui iubitor de natură. Astfel, dacă sunteţi dispus să vă alăturaţi unor entuziaşti din Bucureşti, puteţi pleca chiar de 1 mai pe un traseu ce poate rivaliza cu orice călătorie de senzaţie prin lume. Astfel, pornind din capitală, aceştia îşi propun ca în şase zile să viziteze următoarele obiective: Vârful Măgura Trescovăţ din Parcul Naţional Porţile de Fier, Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, Parcul Naţional Semenic, unde vor merge pe Cheile Caraşului, Cheile Nerei, Cheile Susarei, Cheile Minişului, Cheile Rudăriei.
Potrivit acestor iubitori ai muntelui, traseul poate fi considerat uşor. În fiecare zi veţi merge pe jos între trei şi şapte ore. Iată şi un minim de echipament ce ar trebui luat pe drum: rucsac 40-60 litri, cort, sac de dormit, izopren, frontală, sandale, bocanci, parazăpezi, primus cu oalele aferente, peturi pentru apă, saci de gunoi, pelerina ploaie/haine impermeabile, trei rânduri de haine de schimb minim şi, optional, cordelină 30 m.
Preţul unei astfel de expediţii poate fi destul de piperat, dacă luăm în considerare numai echipamentele necesare, dar şi benzina ce se consumă până la Orşova. Însă, pe de altă parte, puteţi avea una dintre cele mai frumoase experienţe din ultimul timp. Astfel de excursii sunt organizate aproape weekend de weekend de iubitorii muntelui, ce-şi dau întâlnire prin intermediul site-urilor de socializare.

Litoralul va fi plin de maşini de epocă şi muzică electronică

În staţiunea Mamaia, petrecerile vor fi deschise pe 1 mai de parada maşinilor de epocă, la care vor putea fi admirate şi motociclete, maşini off-road şi de raliu şi autobuze etajate, care se vor deplasa pe traseul Mangalia - staţiunile din sudul litoralului - Eforie Sud - Eforie Nord - Constanţa - Mamaia - Năvodari. De asemenea, în perioada 1 - 5 mai va avea loc şi o expoziţie în aer liber, Expo Car Show "Conduceţi prudent", în faţa clubului Ego şi în parcarea acestuia, la care vor participa 15 branduri auto de top din România. Tot în Mamaia vor fi organizate zeci de concerte, printre artiştii care vor evolua în cluburi fiind Pepe, DJ M.O.S., Cabron, Alex Velea, Corina, Amerie, Ruby, DJ Simon&Pascal, DJ Willy Monfret, iar între 3 şi 5 mai va fi organizat Festivalul de muzică electronică "The Mission 1st of May".
Mamaia va găzdui, în perioada 1 - 5 mai, şi FashionTV Summer Festival - eveniment de lansare a sezonului estival, la care se adaugă petreceri Fashion TV în cluburile de pe litoral, deschise special pentru această minivacanţă. Şi în celelalte staţiuni de pe litoral vor avea loc diferite manifestări şi petreceri pentru turiştii care vor veni la mare în minivacanţa de 1 Mai. Astfel, la Eforie vor fi organizate petreceri câmpeneşti, concerte de muzică pop, rock şi folclor, "crosul litoralului", dar şi un concurs de ciclism, în timp ce în Mangalia va fi organizat Festivalul Florilor, iar plaja dintre staţiunile Venus şi Saturn va găzdui concerte de muzică electronică.

Atenţie se deschide Vama!

Pentru mulţi, 1 Mai înseamnă Vama Veche, corturi, muzică rock, focuri de tabără şi ceaune încinse. Cum această zi deschide oficial vara vamaioţilor, şi anul acesta libertinii au parte de surprize pe cinste. Deschiderea muzicală La Copac - Vama Veche va avea loc pe 1 mai cu o noapte de pomină, la concert încins ca jarul, cu trei trupe de încălzit sufletele şi luat minţile. Aflată în turneul de promovare al albumului Tales of Grandpa Guru, Vol.1, trupa Kultur Shock aterizează pe nisipul românesc din Vama Veche, iar în deschidere vor cânta trupele Nişte Băieţi şi Just Another Lie. Kultur Shock înseamnă şase muzicieni proveniţi din Bulgaria, Croaţia, Bosnia, Japonia şi Statele Unite. Kultur Shock este un soi de amestec de Goran Bregovic şi Zdob şi Zdub. Kultur Shock se autodefineşte ca “a live band of blue-collar immigrants”.

Text preluat din viata-libera.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri