Ei bine, ca la noi, la nimenea! În entuziasmul generat de apartenenţa la blocul comunitar am pornit o aşa-numită modernizare cu obiective care n-au urmărit deopotrivă şi dezvoltarea economică a României, investiţii care să vizeze siguranţa naţională, deşi bani, mulţi bani, s-au cheltuit irațional, spun economiștii, mai degrabă pentru satisfacerea unor interese.

Dacă tot ne-am propus să o luăm de la cap, după ce am demolat ce era deja făcut, în multe situaţii mai bine ca acum, ar fi trebuit început cu infrastructura strategică: căi de comunicare rutieră, unităţi de producţie, bază energetică, sisteme de irigaţii, etc. şi numai după aceea, sau cel mult concomitent, cu parcuri prin toate cătunele ori abatoare prin locuri în care n-ai ce abatoriza.

Fără îndoială, priorităţile unui stat sunt multe, numai că… Dar, în situaţii de criză, viaţa însăşi ne trage de urechi şi ne judecă pentru ceea ce n-am făcut. Suntem, aşadar, în plină criză energetică, economică, socială. N-aş neglija-o nici pe cea morală cu care ne confruntăm la tot pasul. Încercăm disperaţi să facem acum ce n-am făcut timp de mai bine de 30 de ani pentru a ne proteja de ceea ce poate fi mai rău mâine decât azi.

Am închis minele, am distrus sistemele de irigaţii, am demolat imense structuri de producţie. Ne trezim acum în situaţia de a readuce în stare de funcţiune ruinele unei economii demolate de mult trâmbiţata democraţie, de exemplu sistemul energetic. Costurile sunt imense, imposibil de susţinut de o economie în derivă. Şi aceasta pentru că niciun guvern ce s-a perindat pe la Palatul Victoria în ultimele trei decenii n-a avut o strategie care să vizeze dezvoltarea în adevăratul sens al cuvântului. S-au bucurat când au avut prilejul să se laude cu… creştere economică, din păcate generată de consum, nu de producţie. Consumul exclusiv, în absenţa producţiei, nu poate genera decât importuri, şomaj, sărăcie şi criză economică. Iar aceasta, spun specialiştii în economie, va dura mulţi ani de-acum, determinându-ne să facem ceea ce trebuie pentru România.

Să sperăm că actualele crize vor trezi minţile “adormite” ale celor ce cu „onoare“ ne conduc şi care ar fi trebuit demult să facă ceea ce încearcă acum, inclusiv pregătirea populaţiei pentru apărare. După ce s-a desfiinţat serviciul militar obligatoriu în speranţa că NATO va fi în măsură să ne apere, motivându-se necesitatea reducerii cheltuielilor militare naţionale, iată-ne în situaţia de a reveni la pregătirea populaţiei pentru apărare în cazul unei eventuale agresiuni.  Vorba aia: “unde nu-i cap, vai de picioare”.