De anul trecut, o nouă lege reglementează modul în care medicamentele expirate sunt colectate de la populație. Înainte de aceasta, farmaciile erau obligate să preia medicamentele expirate de la cetățeni și să le elimine împreună cu propriile deșeuri, în condiții care să prevină riscurile de contaminare a mediului.
Conform noii reglementări, persoanele care au medicamente expirate acasă trebuie să le ducă la cel mai apropiat spital public sau privat, care se va ocupa de colectarea și eliminarea acestora. La Iași, însă, implementarea legii este încă în fază incipientă. Deși există spitale care au început să se ocupe de acest aspect, unele nu dispun de spațiu adecvat, iar unii medici consideră că responsabilitatea ar trebui să revină în continuare farmaciilor.
Medicamentele expirate sunt considerate deșeuri
Conf. Univ. Dr. Farm. Pr. Gabriela Tătărîngă, președintele Colegiului Farmaciștilor Iași, explică faptul că, începând din luna aprilie, a fost emis un ordin de ministru care precizează că medicamentele expirate sau neutilizate, provenite de la populație, trebuie colectate în spitale publice sau private, care trebuie să își organizeze spații dedicate pentru această activitate. Ea subliniază că această colectare nu are legătură cu farmacia spitalului, deoarece medicamentele expirate sunt considerate deșeuri medicamentoase și nu produse farmaceutice. Astfel, containerele destinate colectării deșeurilor medicamentoase nu se află în farmaciile spitalelor, ci într-o locație accesibilă, probabil la intrarea principală, pentru a permite oamenilor să depună medicamentele expirate, fără a le manipula ulterior. Acest sistem este important pentru siguranța tuturor, fiind permis doar depozitarea medicamentelor expirate, nu și recuperarea acestora.
„Managementul spitalelor trebuie să includă și această componentă. Sunt încrezătoare, din informațiile pe care le dețin, că procesul de organizare este în desfășurare și la Iași, așa cum s-a întâmplat și în alte mari orașe din țară. În acest moment, știu că au avut loc discuții la nivelul spitalelor, cred că majoritatea dintre ele sunt pe cale să finalizeze această organizare și sper ca până la sfârșitul anului să se implementeze complet”, a precizat Conf. Univ. Dr. Farm. Pr. Gabriela Tătărîngă.
Unele unități sunt încă în proces de organizare
La Iași, implementarea sistemului de colectare a medicamentelor expirate nu a fost încă finalizată în toate spitalele. Unele unități sunt încă în proces de organizare și pregătire a spațiilor necesare, în timp ce altele au deja locuri amenajate pentru colectarea acestora, care sunt deja utilizate de către cetățeni. Printre spitalele care au pus la dispoziție aceste puncte de colectare se numără Spitalul de Recuperare, Spitalul Parhon, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Neurochirurgie. Aceste unități sunt pregătite pentru a primi medicamente expirate de la populație, contribuind astfel la respectarea noilor reglementări legale.
CITESTE SI: Ce facem cu medicamentele expirate? S-a schimbat legea: nu le mai ducem în farmacii
„Oamenii pot veni la Spitalul de Recuperare pentru a aduce medicamentele expirate. Am amenajat un spațiu special la intrarea în amfiteatru, unde cei interesați vor putea fi ghidați de portar. Deșeurile medicale colectate aici sunt gestionate separat de deșeurile spitalului, printr-un contract distinct decontat de Casa de Asigurări”, a explicat Ec. Carmen Cumpăt, managera Spitalului de Recuperare.
La Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, punctul de colectare a deșeurilor de medicamente provenite de la populație va funcționa, în viitor, în clădirea Ambulatorului integrat, unde în prezent se desfășoară lucrări de reabilitare și modernizare finanțate prin PNRR. Până la finalizarea acestor lucrări, punctul de colectare va fi disponibil la parterul Tronsonului I, lângă intrarea principală, în apropierea Farmaciei spitalului. Aici este utilizată o masă mobilă din inox, dotată cu trei cutii de carton prevăzute în interior cu saci de polietilenă și o cutie cu pereți rigizi pentru colectarea deșeurilor tăietoare-înțepătoare. În prezent, populația poate preda deșeurile de medicamente săptămânal, în fiecare zi de marți, între orele 11:00 și 12:00.
„Pentru a evita neclarități, rugăm persoanele interesate să ne contacteze înainte de a veni la spital. Pot lua legătura cu noi prin grupul de WhatsApp, telefon, e-mail sau la triaj, iar noi vom stabili împreună detaliile necesare. Este important să ne organizăm astfel încât să facilităm predarea materialelor, fie că e vorba de obiecte ascuțite, materiale sanitare sau medicamente, fără ca oamenii să fie nevoiți să se plimbe prin curtea spitalului căutând locația potrivită. Vom furniza toate informațiile necesare, astfel încât procesul să fie simplu și eficient. Suntem pregătiți și deschiși să răspundem nevoilor populației și să oferim tot suportul necesar”, a precizat Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași.
Unii medici nu sunt de acord cu noua lege
Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, consideră că, deși spitalul a amenajat un punct pentru colectarea deșeurilor medicale, responsabilitatea colectării medicamentelor expirate ar trebui să revină farmaciilor, nu spitalelor. Potrivit acestuia, farmaciile, care obțin profit din comercializarea medicamentelor, ar trebui să se ocupe și de colectarea și distrugerea acestora. Acesta spune că gestionarea acestor deșeuri de către spitale implică costuri suplimentare, finanțate din fonduri publice, ceea ce nu este ideal din punct de vedere al eficienței financiare.
„Din punct de vedere social, cred că ar fi fost mult mai corect ca colectarea deșeurilor medicale să se facă la nivelul farmaciilor, nu la nivelul spitalelor. Spitalele vor fi, inevitabil, asaltate de pacienți, dar și de alte persoane care vor veni să depună aceste deșeuri, inclusiv persoane cu probleme legale sau dependențe. Acest lucru va adăuga o sarcină suplimentară, pe lângă responsabilitățile deja existente ale spitalelor. Deși respectăm legea și am amenajat un punct de colectare, consider că, din punct de vedere al managementului sanitar, este mult mai logic ca farmaciile, care vând medicamente și obțin profit din acest lucru, să se ocupe de colectarea și distrugerea lor. Acest proces ar trebui reglementat astfel încât să fie mai eficient, iar spitalele să se concentreze pe activitățile lor specifice. Desigur, legislația poate fi revizuită pentru a pune această responsabilitate acolo unde ar fi mai bine gestionată”, a declarat medicul.
IRO amenajează un punct de colectare pentru medicamente expirate în ambulatoriu, ce va funcționa de săptămâna viitoare
Institutul Regional de Oncologie se pregătește să pună în funcțiune, începând de săptămâna viitoare, spațiul de colectare destinat medicamentelor expirate, care va fi disponibil pentru populație.
„Am amenajat un loc în ambulatoriul extern, imediat la intrarea principală, pentru a facilita accesul persoanelor din afara spitalului. În acest spațiu, astăzi sau cel târziu mâine, vom instala un recipient cu patru compartimente destinate diferitelor tipuri de medicamente expirate: fiole, tuburi, spray-uri și unguente. De asemenea, suntem în proces de încheiere a unui contract cu Casa de Asigurări, iar de săptămâna viitoare vom emite un comunicat pentru a informa populația că medicamentele expirate pot fi depuse la Institutul Oncologic, în ambulatoriu, la parter”, a declarat Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie.
Spitalul de Copii „Sf. Maria“ încă nu are un spațiu dedicat
Deși nu este încă finalizat, la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iași se estimează că, odată cu demararea activității în noua structură UPU, va fi posibilă și organizarea unui spațiu pentru colectarea medicamentelor expirate.
„În prezent, spitalul nostru nu dispune de un spațiu dedicat pentru această activitate, deoarece legea impune anumite condiții stricte care trebuie respectate. În acest moment, nu putem îndeplini aceste condiții. Totuși, odată ce structura nouă a Unității de Primiri Urgențe va fi aprobată de Minister, va fi amenajată o zonă specială care respectă circuitele și cerințele legale pentru preluarea medicamentelor expirate de la populație. Acest lucru se va întâmpla după ce preluăm și începem activitatea în noua locație”, a precizat dr. Cătălina Ionescu, medic primar pediatru în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi.
Publicitate și alte recomandări video