Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Toată lumea știe că președintele Statelor Unite locuiește la Casa Albă, însă nu toți știu care este reședința vicepreședintelui Statelor Unite. Din 1977, fiecare persoană care a ocupat funcția de vicepreședinte a avut reședința la Number One Observatory Circle.
Reședința este o casă victoriană în stil Queen Anne, construită în 1893 pe terenul Observatorului Naval SUA din Washington, DC, iar istoria sa este una fascinantă.
Inițial, casa a fost reședința șefului marinei SUA, însă, în 1966, după asasinarea președintelui John F. Kennedy din 1963, Congresul a adoptat o lege care stabilea „o reședință oficială pentru vicepreședintele Statelor Unite în districtul Columbia”, probabil din motive de siguranță.
În 1974, locuința a fost autorizată oficial pentru noul său scop, Congresul ocupându-se de costurile restaurării și mobilării sale. Înainte de această autorizație, vicepreședinții achiziționau fie o casă din Washington, DC, fie stăteau la hotelurile din apropiere.
Deși reședința a fost pus la dispoziția vicepreședintelui în 1974, au trecut mai bine de trei ani înainte ca un vicepreședinte să locuiască acolo. Vicepreședintele Gerald Ford a devenit președinte înainte de a folosi reședința, după demisia președintelui Richard Nixon, iar primul vicepreședinte care a folosit casa, însă doar ca spațiu de divertisment a fost Nelson Rockefeller. Acesta avea deja o reședință în apropiere.
În total, șapte vicepreședinți au locuit acolo: Walter Mondale, George HW Bush, Dan Quayle, Al Gore, Dick Cheney, Joe Biden și Mike Pence.
Reședința este reamenajată la fiecare patru sau opt ani pentru a fi pe gustul noului vicepreședinte care locuiește în ea.
Aflați amănunte de pe digi24.ro.
Cuvinte cheie: + Kamala Harris, Observatorul Naval
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber de la CE de Nataţie
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe Străpungere Silvestru
Microsatelit construit de 9 liceeni români. "Vrabia Spaţială" va fi lansată cu o rachetă Space X
CE de Nataţie: David Popovici, în finala la 400 metri liber, cu al patrulea timp
„Înţeleg că oamenii s-au săturat să citească acele poveşti oribile, dar războiul nu s-a terminat”
Un pic de stres nu-i chiar rău pentru funcționarea creierului
Cum să alegi și să gătești carnea potrivită pentru grătar (P)
Insuficiența mitrală poate trece neobservată dar poate fi și fatală
Netflix a publicat primul vizual pentru serialul regizat de Tim Burton despre Familia Addams
Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia
Un nou drum de acces către muntele Rarău. Anunţ de ultimă oră
Om de afaceri, trimis în judecată din cauză că BMW său a ajuns într-un stâlp
Accident cumplit: bunica moartă, o mamă şi doi copii răniţi grav
Varujan Vosganian, fost senator iesean, a rămas fară permis. A plecat de la locul accidentului
David Popovici concurează astăzi la 400 m liber, la Campionatul European de nataţie
Preţurile petrolului au scăzut marţi la cele mai reduse niveluri din ultimele şase luni
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Ieşeanul lovit de o stâncă la Cheile Bicazului a fost detubat, dar nu poate vorbi
Lene şi literatură: episodul patru. Se va aniversa teatrul idiş la Iaşi
„Copii de nota 10”: ajutoare pentru 500 de copii ieşeni din familii defavorizate care încep şcoala
Expoziţia de obiect, decolaj şi instalaţie „Des Veliri”, deschisă ieri la Iaşi
Razii masive ale poliţiştilor de la Târgu Frumos: 33 de sancţiuni la stradă, 5 permise reţinute
Iaşi - Prezenţă scăzută la prima probă a examenului de bacalaureat din toamnă
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.