Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Unde vă puteţi distra în jurul oraşului. Aflați cât trebuie să scoateți din buzunar (FOTO)

Reporterii “Ziarului de Iaşi” au vizitat principalele puncte de agrement din jurul Iaşului şi vă prezintă posibilităţile de distracţie şi preţurile practicate.

GALERIE
Hamak 308
  • Hamak 308
- +

Căldură mare, mon cher! Asta ar putea afirma toţi ieşenii despre cum a arătat oraşul în ultima perioadă. Reporterii de la “Ziarul de IaşI” au căutat însă locuri în care se poate petrece timpul liber într-un mod plăcut şi util, împreună cu prietenii sau familia.

Astfel am observat că unele distracţii sunt aproape gratuite sau chiar nu costă deloc, pe când pentru altele va trebui să plătiţi între câţiva lei şi câteva zeci de lei.
 
“Avem cazare, cum să nu”. VEZI GALERIA FOTO
 
Unul dintre locurile pe care ieşenii le preferă de ani buni pentru un picnic, pentru fotbal sau doar pentru odihnă este Releul din Bucium. Platoul de aici devine aproape neîncăpător în timpul weekendului, cu toate că locul nu este amenajat suficient şi nici nu dispune de localuri din care petrecăreţii să mai poată cumpara una, alta, în caz că au nevoie. Sâmbătă şi duminică, la Releu e plin de maşini şi de pături pe care se joacă table sau cărţi. Chiar în apropiere există un complex cu căbănuţe, aşa că ne-am îndreptat către acestea pentru a afla dacă vin oamenii să stea peste noapte. E destul de greu însă să găseşti pe cineva responsabil de complex, pentru că iniţial pare pustiu, fără o persoană care să-ţi poată da o cheie, în caz că doreşti una. Abia după câteva momente de căutări l-am găsit pe nea Ionică, cel care lucrează la complex de aproape şapte ani. “Avem cazare, cum să nu. Avem în jur de douăzeci de căbănuţe, fiecare cu două locuri. Dacă doriţi să faceţi un grătărel, aveţi şi grătare, chiar mai multe. Sunt bănci şi mese peste tot, dar trebuie să veniţi cu mâncarea de acasă, pentru că noi nu punem la dispoziţie”, ne-a spus nea Ionică, atunci când l-am întrebat cum merge treaba în complexul de la Releu. În ceea ce priveşte preţurile, ele pornesc de la cinci lei şi ajung până la 150 de lei, în funcţie de ce doreşte clientul. De exemplu, cinci lei costă să-ţi parchezi autoturismul în camping, iar preţul pentru o persoană care doreşte să intre în camping este de 10 lei. În schimb, închirierea unei căbănuţe pentru o noapte ajunge la 40 de lei, iar o căbănuţă cu calorifer costă 50 de lei. Cel mai mult vor plăti cei ce vor să petreacă pe terasa mare, adică cea de şaisprezece persoane, pentru că ditracţia le va scoate din buzunar 150 de lei. “Se mai fac şi majorate aici, dar şi alte petreceri. Mai avem probleme însă cu copiii ăştia de 14-15 ani care vin aici şi beau până li se face rău. Unii vin cu părinţii, dar cât aceştia pleacă după tort sau după alte lucruri, copiii scot sticla de vodcă şi beau. Locul e frumos, pentru că e linişte, ai unde să te distrezi, dar oamenii vin mai mult în weekend”, ne-a mai spus nea Ionică. Cu toate acestea, căbănuţele, umbrite de teii la care muncipalitatea nu a ajuns încă par că nu au mai fost renovate de ani buni.
 
Unde poţi învăţa să călăreşti. VEZI GALERIA FOTO
 
Am plecat de aici, totuşi, pentru că auzisem că undeva în zonă există un loc în care ai la dispoziţie mai multe variante de petrecere a timpului liber. Astfel am ajuns la Hamak, un centru de agreement modern, deschis în urmă cu doar câţiva ani, în Pietrărie, la aproximativ doi kilometri şi jumătate de şoseaua principală. Pescuit, călărie, tras cu arcul: iată doar câteva dintre activităţile care vă vor umple timpul la Hamak. Cât despre preţuri, ele sunt afişate de mai multe ori în incinta complexului. Pentru echitaţie, mai exact pentru plimbări cu poneiul, turiştii trebuie să plătească 10 lei pentru 10 minute, iar pentru un curs de echitaţie pe Shagya Arab, cineva trebuie să scoată din buzunar 50 de lei pentru o şedinţă de 40-50 de minute. “Pentru cei experimentaţi organizăm excursii ecvestre pe trasee forestiere”, s-a mai arătat pe lista cu preţuri, de unde am mai aflat că un abonament de zece şedinţe pentru un curs de echitaţie ajunge până la 400 de lei. În mijlocul complexului există însă un mic iaz. Acesta este populat cu crap şi caras şi este pregătit pentru cei căre au răbdare. “Pescarii pot lua acasă două kilograme de peşte din cât au prins”, s-a mai arătat pe un afiş. Cât despre celelalte atracţii de la Hamak, 15 minute pe trambulina elastică costă 5 lei, adică tot atât cât veţi plăti pentru a vă căţăra pe panoul înalt de nouă metri. Tirul cu arcul, tenisul de masă, badmintonul, voleiul şi golful au acelaşi preţ, respectiv câte zece lei, bani pe care îi veţi plăti pentru o oră de distracţie. Complexul dispune nu doar de distracţie, dar şi de posibilitatea de a vă caza. Astfel, de luni până joi, una din cele şapte căbănuţe poate fi închiriată pentru 80 de lei pe noapte, iar în timpul weekendului cu 100 de lei. De precizat este însă faptul că fiecare din cele şapte căbănuţe este modernă, cu pat dublu, dar şi apă curentă în cameră.
 
Un loc special pentru cei mici. VEZI GALERIA FOTO
 
După ce am plecat de la Hamak, ne-am gândit că şi părinţii au nevoie să-i ducă pe cei mici într-un loc plin de lucruri amuzante, distractive, dar şi educative în acelaşi timp, aşa că am pornit către Arca lui Noe, destul de aproape de complexul din care tocmai plecasem. Ce este mai exact Arca lui Noe? “Mini-fermă şi parc de joacă”, aşa cum veţi vedea încă de la intrare. “Având o fundaţie pentru persoane cu dizabilităţi, am ştiut despre contactul cu animale că este foarte benefic, aşa că am organizat acest loc. Noi am cumpărat terenul în 2007, dar suntem în al patrulea sezon în care funcţionăm”, ne-a spus Elles van der Beek, o femeie ce s-a mutat în Iaşi tocmai din Olanda. Am întrebat-o însă care sunt circumstanţele prin care a ajuns aici şi care sunt motivele pentru care a decis să rămână. “Am venit pentru prima dată în Români în 1993, împreună cu o prietenă, în vacanţă. Am fost prinsă de ceea ce am văzut, de ce se întâmplă cu copiii în această ţară şi lucrând în învăţământ în Olanda, nu mi-am mai găsit liniştea sufletească, ştiind că aici sunt copii care nu au pe nimeni. Tot ce vedeţi aici este făcut din sponsorizări şi voluntari din Olanda”, a mai precizat Elles. Cei mici, care ajung la Arca lui Noe au ocazia să vadă capre cu iezi, un porc, iepuraşi, doi ponei, găini, cocoşi, dar şi un miel care a reuşit să scape de masa de Paşte. Cei care doresc să contribuie la organizarea şi bunul mers al locului de joacă pentru copii din Bucium, îşi pot exprima dorinţa pe pagina de Facebook, respectiv pe Arca lui Noe-Bârnova-Iaşi. În timpul săptămânii, biletul de intrare costă 3 lei, sâmbăta 2,5 lei, iar duminica este gratuit. 
 
Cât costă distracţia la Ciric
 
Un alt loc în care ieşenii se pot însă relaxa în zilele pline de soare este complexul de la Ciric ce a fost recent inaugurat. Aici ieşenii pot face un grătar sau se pot plimba cu telescaunul, distracţie care costă 8 lei. Bărcile se pot închiria pe oră cu 20 şi 30 de lei, terenul de sport multifuncţional cu 60 şi 80 de lei, iar terenul de tenis cu 20 şi 40 de lei. În ceea ce priveşte pasionaţii de tenis de masă, ei vor scoate din buzunare între 10 şi 20 de lei. De precizat mai este şi faptul că atunci când vremea va fi perfectă, ieşenii se vor putea răcori şi la ştrand. Deocamdată, aici se fac ultimele pregătiri, în speranţa că locul se îşi va deschide porţile cel mai târziu la 1 iunie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri