Unii păgubiți cu RCA de la City Insurance și Euroins o să-și ia banii în 2 luni în loc de 3-4 ani. Planul de restituire a banilor

luni, 29 aprilie 2024, 08:10
6 MIN
 Unii păgubiți cu RCA de la City Insurance și Euroins o să-și ia banii în 2 luni în loc de 3-4 ani. Planul de restituire a banilor

Plenul Camerei Deputaților, for decizional, va aproba în această săptămână ca persoanele grav rănite sau rudele persoanelor decedate în accidente auto acoperite prin RCA-ul unor firme în faliment, dar și foștii clienți ai acestor asigurători care și-au denunțat polițele și au cerut restituirea diferenței de primă să-și ia banii cu prioritate.

În situația prevăzută de lege se înscriu aproximativ 130.000 de cereri de plată în care se solicită circa 50 milioane de euro, potrivit informațiilor HotNews.ro din piața asigurărilor.

Contextul este acela că Parlamentul pregătește schimbări majore la legea de funcționare a Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA). Unul dintre motive e acela ca România să iasă din procedura de infringement deschisă de Bruxelles pentru netranspunerea în legislație o Directivei UE (2021/2118).

Proiectul de lege menit să rezolve această situație a trecut de Senat, iar luni, 22 aprilie, Comisiile reunite din Camera Deputaților (for decizional) au votat raportul comun asupra acestui act, urmând ca proiectul de lege să fie acum adoptat de Plenul Parlamentului și apoi trimis la promulgare.

Ce păgubiți și creditori vor primi prioritate la plata daunelor RCA

Una dintre schimbările majore introduse în Camera Deputaților este un amendament care prevede că anumite cereri de plată să fie analizate cu prioritate de către FGA.

Amendamentul, inițiat de către deputatul Iulius Marian Firczak (Minorități), prevede modificări la art. 15 din lege astfel încât să fie analizate cu prioritate:

a) cererile de plată formulate de descendeții minori precum și cei aflați la studii până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, ai persoanelor decedate în accidente rutiere;
b) cererile de plată ale petenților care în urma producerii evenimentului asigurat şi au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă prin raportare la gradele de invaliditate prevăzute de lege;
c) cererile de plată formulate de petenți în baza titlurilor executorii în contradictoriu cu asigurătorii în faliment, prin care asigurătorul este obligat la plata unor rente lunare în favoarea acestora;
d) cererile de plată privind acordarea restituirilor de primă.
Contactat de HotNews.ro, deputatul Iulius Marian Firczak a declarat că proiectul de lege cu acest amendament va fi adoptat în plenul Parlamentului săptămâna viitoare.

„Votul în plen s-a amânat pentru săptămâna viitoare, motivul fiind faptul că senatorii și deputații trebuie să voteze numirea noilor membri de la Consiliul Concurenței. Nu sunt motive tehnice de a se mai modifica acest proiect de lege, de vreme ce Comisiile reunite din Camera Deputaților, for decizional, au votat raportul comun”, a declarat deputatul Iulius Firczak.
Dacă va fi adoptată, legea se duce la promulgare la președintele Iohannis.

Ce arată datele FGA: Câte cereri de plată s-ar putea plăti cu prioritate

HotNews.ro a solicitat FGA să detalieze câte cereri de plată ar putea fi vizate de modificările legislative mai sus amintite și valoarea estimată a despăgubirilor care vor fi achitate.

„La data de 31.03.2024, figurau înregistrate și nesoluționate la Fond un număr de 315.000 cereri de plată.
Dintre acestea, un procent de aproximativ 42% reprezintă cereri de plată pentru restituire primă și un procent de aproximativ 2,8% reprezintă cereri de plată pentru cazuri de vătămări corporale și deces, inclusiv cereri pentru acordarea unor rente/prestații periodice”, a precizat FGA.
Fondul precizează însă că „nu toate cererile de plată primite pentru cazuri de vătămări corporale și deces se încadrează în categoriile limitativ prevăzute de proiectul de lege, ci aproximativ un sfert dintre acestea. Aplicația informatică utilizată de Fond nu permite extragerea de informații la nivelul de detaliu solicitat, însă aceasta va fi adaptată în măsura în care ar intra în vigoare o astfel de propunere legislativă”.

Aceasta ar însemna că în prezent sunt aproximativ 132.300 de cereri de plată pentru restituire de primă și peste 8.800 de cereri de plată pentru cazuri de vătămări corporale și deces, din care numai 2.200 de cereri ar fi vizate de modificările din Parlament.

FGA nu a prezentat o estimare a sumelor solicitate în cadrul acestor cereri, ci doar suma medie aprobată la plată în aceste cazuri până la data de 31 martie 2024, astfel:

pentru cereri de plată pentru cazuri de vătămări corporale și deces – 59.286 lei
pentru cereri de plată pentru restituire de primă – 863 lei
Raportat la numărul de cereri de plată de mai sus reiese că FGA ar avea de plătit în medie peste 130,4 milioane de lei pentru cele peste 2.200 de cereri de plată vătămări corporale și deces și peste 114,1 milioane de lei pentru cele peste 130.000 de cereri de restituire de primă.

În total ar fi vorba deci de aproximativ 245 milioane de lei (circa 50 milioane de euro).

Mai multe surse apropiate acestui proces, consultate de HotNews.ro, susțin însă că impactul financiar legat de plata cu prioritate a acestor dosare va fi mai mic decât cel aparent. Pentru că multe cereri de plată sunt „dublate”, fiind introduse în sistem de două ori.

FGA susține plata cu prioritate în acest cazuri. Ce spune despre impactul financiar

„Specific legislației RCA este să se asigure o protecție mai mare victimelor accidentelor rutiere, printre care se numără minorii, în unele cazuri orfani de ambii părinți, și persoanele care au suferit vătămări corporale semnificative”, au transmis oficialii FGA întrebați dacă susțin plata cu prioritate a daunelor RCA.

În ceea privește procesul de plată, oficialii FGA au mai precizat pentru HotNews.ro că „acesta nu va fi influențat de prioritizarea la soluționare a cererilor de plată vizând cazurile de vătămare corporală și deces, procentul acestora fiind nesemnificativ în raport cu totalul cererilor de plată”.

Vicepreședinte ASF: În maxim 2 luni va putea fi rezolvată problema a aproape 100.000 de creditori din asigurari, persoane fizice
Și Sorin Mititelu, noul vicepreședinte pe asigurări al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), susține această modificare legislativă care va da prioritate la plata daunelor RCA.

„Efect al amendamentelor referitoare la criteriile de prioritizare a plăților FGA, vor fi rezolvate două tipuri de probleme: una de natură socială, umanitară, iar alta privește îmbunătățirea eficienței FGA”, a spus Mititelu.
”Practic, în maxim 2 luni va putea fi rezolvată problema a aproape 100.000 de creditori din asigurări, persoane fizice, cu un efort financiar al FGA aproape egal cu cel aferent pentru plățile curente ale FGA pe parcursul unei singure luni”

”Așadar, aproape 40% din portofoliul FGA nu mai trebuie să aștepte până la 4 ani până când FGA ar plăti conform regulilor actuale, iar FGA nu mai trebuie să administreze timp de 3-4 ani acest portofoliu, cu costurile de rigoare, atât financiare, cât și de încredere publică în instituție”, a declarat pentru HotNews.ro Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF.

Restul păgubiților au de așteptat 3-4 ani pentru a-și primi banii, dacă FGA nu găsește alte resurse de finanțare

Acesta subliniază că „pentru restul de creditori în asigurări ai FGA, care ar trebui plătiți de asemenea într-un termen scurt, dată fiind valoarea totală de plată mare a acestora, indiferent de care ar fi criteriile de prioritizare la plată, problema principala la care este nevoie de a fi identificata o soluție viabilă este cea a sursei de finanțare a plății acestora”.

„În baza surselor actuale de finanțare va fi necesară o perioadă de așteptare de pana la 3-4 ani”, a mai spus oficialul ASF.

Mai mult, pe Hotnews

Comentarii