anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 15.07.2020

Universitatea „Cuza” a dat lovitura: 19 milioane de euro pentru investigarea aerosolilor atmosferici

GALERIE
Universitatea Cuza
  • Universitatea Cuza
- +

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a câştigat un proiect de aproximativ 19 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiunilor de cercetare. Astfel, peste 89.490.000 de lei vor fi investiţi prin proiectul „Centru de cercetare cu tehnici integrate pentru investigarea aerosolilor atmosferici în România” (RECENT AIR), proiectul având drept scop creşterea capacităţii de cercetare, de dezvoltare şi inovare a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). 

Prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii deja existente, dar şi prin dezvoltarea unei infrastructuri noi de cercetare se doreşte monitorizarea şi analiza factorilor de mediu, dar şi prevenirea şi gestionarea riscurilor de mediu.

Concret, vor fi create, în spaţii aflate în proprietatea UAIC din regiunile Nord-Est şi Sud-Est, 10 laboratoare distincte de cercetare şi dezvoltare care vor avea ca obiect de activitate studiul aerosolilor atmosferici, a factorilor care contribuie la formarea şi abundenţa acestora în atmosferă. Şapte dintre cele 10 laboratoare se află în Iaşi sau în judeţul Iaşi, iar câte un centru în judeţele Suceava, Constanţa şi Vrancea.

Cea mai consistentă finanţare, de 21,5 milioane de lei va ajunge la Laboratorul de chimie aplicată în ştiinţa aerosolilor atmosferici din Iaşi, iar 16 milioane de lei sunt destinaţi Laboratorului de investigare a proceselor fizico-chimice din fază gazoasă cu implicaţii în formarea aerosolilor organici secundari din Corpul A al UAIC. De asemenea, Laboratorul de astronomie şi astrofizică, adică Observatorul Astronomic al UAIC va primi 15,8 milioane de lei, Laboratorul de testarea şi monitorizarea calităţii aerului urban din Corpul C va primi aproximativ 8,5 milioane de lei, iar cu 7,7 milioane va fi finanţat Laboratorul de meteorologie aplicată şi climatologie, aflat, de asemenea, în Corpul A al UAIC.

Laboratorul interdisciplinar de cercetare în geo-chimia arealelor rurale, aflat la Staţiunea de cercetări geografice şi de monitorizare a calităţii mediului Mădârjac, va primi o finanţare de aproximativ 5,5 milioane de lei, iar Laboratorul de sinteză organică aplicată în ştiinţele vieţii şi pământului de la Facultatea de Chimie va primi aproximativ 4,9 milioane de lei.

În ceea ce priveşte laboratoarele din afara judeţului, la Laboratorul interdisciplinar de cercetare a mediului montan din Staţiunea de Cercetare şi Practică Studenţească „Ion Gugiuman” Rarău va ajunge o finanţare de aproximativ 4,9 milioane de lei, la Laboratorul interdisciplinar de cercetare a mediului marin şi a atmosferei terestre marine de la Staţiunea biologică marină „Prof. dr. Ioan Borcea” din judeţul Constanţa va ajunge o finanţare de aproximativ 7,6 milioane de lei, iar la Laboratorul de geografia şi fizica pământului de la staţiunea de cercetare „Simion Mehedinţi” din judeţul Vrancea o finanţare de aproximativ 7,5 milioane de lei. În cadrul proiectului vor fi amenajate şi două laboratoare mobile, unul destinat cercetării directe în timp real şi unul dotat cu aparatură, instrumente şi echipamente pentru testarea calităţii aerului. Proiectul are o durată de 36 de luni. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri în Europa

Lucian DÎRDALA

Alegeri în Europa

În ultimele săptămâni am avut ocazia să ne reacomodăm cu procesele electorale, în câteva state-membre ale Uniunii Europene. Este vorba de cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, scrutinul parlamentar din Croaţia, turul decisiv de la prezidenţialele poloneze şi, în fine, votul pentru legislativele regionale din Galicia şi Ţara Bascilor (Spania).

Filmuletul zilei

opinii

Cultura de supermarket

Florin CÎNTIC

Cultura de supermarket

Tsunamiul de RIP1-uri care a invadat Facebookul odată cu trecerea în veşnicie a talentatului şi prolificului compozitor de muzică de film, Ennio Morricone, mi-a readus în minte graniţa fragilă care separă arta autentică de entertainment.

Instant (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Instant (II)

Pe fereastră aud slujba de la biserică. Preotul se roagă pentru poporul român. Foarte bine. Dar se roagă separat şi pentru „conducătorii noştri”, pentru „mai marii oraşelor şi satelor”. Oare de ce? Înţeleg, aşa e protocolul. Dar protocolul e prost, de urzeală bizantină.

Precariatul

Ioan MILICĂ

Precariatul

Din categoria cuvintelor aflate în uz fără a fi prinse în dicţionarele limbii române actuale, vă  invit să ne oprim asupra unui neologism plastic şi sugestiv pentru vremurile în care trăim: precariat. 

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Caricatura zilei

Test Covid Grecia

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.