Universităţile acuză Guvernul de încălcarea autonomiei universitare
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Universităţile acuză Guvernul de încălcarea autonomiei universitare

GALERIE
consortiul universitarea
  • consortiul universitarea
- +

Membrii Consorţiului Universitaria, din care face parte şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, contestă proiectul de lege cu privire la continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile necesare.

Reprezentanţii celor cinci universităţi, UAIC, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Babeş - Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București şi Universitatea de Vest din Timișoara, s-au declarat consternaţi de aprobarea în şedinţa de guvern din 9 iunie 2021 a proiectului respectiv de lege.

„Autonomia universitară este garantată prin Constituţia României, iar acest drept este de necontestat şi nenegociabil. Conform acesteia, şi în concordanţă deplină cu Legea educaţiei naţionale, universităţile îşi elaborează propriile strategii instituţionale şi îşi gestionează autonom şi în interesul universităţii resursele umane. Considerăm inacceptabil ca tocmai legiuitorul să încalce legea, prin intervenţia sa abuzivă într-un domeniu care aparţine exclusiv factorilor decizionali ai unei universităţi”, se precizează într-un comunicat remis presei.

Aceştia spun că prin această decizie este ştirbită legislaţia, autoritatea şi autonomia universitară, denumind legea ca fiind abuzivă, fiindcă în momentul de faţă continuarea activităţii pe post, după 65 de ani, pentru un cadru didactic impune condiţii speciale.

Facultatea în care activează trebuie să aibă postul pe care profesorul activează, iar acesta trebuie să obţină avizul conducerii facultăţii şi să se prezinte în faţa Senatului cu o solicitare de prelungire a activităţii didactice după 65 de ani. În urma unui vot, Senatul decide, iar procedeul trebuie reluat anual, de fiecare dată cu un dosar de activitate care să justifice această hotărâre.

Conform actualei legi, este suficientă o solicitare a titularului pentru a-şi continua activitatea.

„Universităţile trebuie să îşi definească autonom politicile de personal didactic şi de cercetare pe baza unor standarde de calitate şi criterii nediscriminatorii, aprobate de către Senatul universitar. Continuarea activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare se poate realiza numai în aceste condiţii. Membrii Consorţiului Universitaria solicită imperios respectarea legală şi reală a autonomiei universitare, în spiritul promovării calităţii academice în România şi a pregătirii tot mai bune a absolvenţilor noştri”, se mai precizează în comunicatul de presă citat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pesedistul bun, pesedistul rău

Cătălin ONOFREI

Pesedistul bun, pesedistul rău

În viitor, se vor înmulţi cazurile în care înţeleptul Vasile se va contra cu ţăranul Marcel! 

Filmuletul zilei

opinii

Din ce în ce mai buni

Briscan ZARA

Din ce în ce mai buni

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Glose la Eminescu

Nicolae TURTUREANU

Glose la Eminescu

* „E ochiul lui/ atotcuprinzător,/ scăldându-ne-n lumină/ preacurată.// Poeţi ce-au fost,/ poeţi ce au să vină,/ traşi pe a poeziei sale roată.”

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

Mihai DORIN

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

În vremea lui, Eminescu a fost de puţini înţeles, de unii iubit, de mulţi urât. Nimic nou sub soare. Să înţelegi un om care venea din adâncul timpului, de la „izvoarele veşnice” din care, vorba lui Iorga, se nutresc „naţiile şi secolele”, nu era la îndemână decât spiritelor alese. Iar acestea erau puţine, într-un timp anomic, în care regulile le făceau parvenţii, năimiţii, patrioţii de profesie, speculanţii „frazei”, adică ai vorbelor fără duh, învăţate pe de rost, pentru a camufla adevărul vieţii. Cronicarul acelui timp e perceput a fi Caragiale, întrucât râsu-plânsu are mai mare trecere decât tragicul eminescian. Cei doi se întâlnesc însă în pasiunea de a devoala adevărulşi a vitupera impostura.

pulspulspuls

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Of, of, că grele vremuri am mai ajuns să trăim la Iaşi, stimaţi telespectatori, încât iote că nu trec două zile şi iar ne năpădesc informaţiile pe surse toate una şi una despre dosarele mai marilor zilei, fie Mihăiţă, fie dom’ Costel. 

Caricatura zilei

City manager

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.