
Universitățile de prestigiu ale țării cer ministrului David consolidarea studierii matematicii – Document adoptat la Iași

Facultățile de Matematică din opt universități membre ale Consorțiului „Universitaria” au adresat ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, un memoriu prin care solicită măsuri urgente pentru întărirea domeniului Matematică în sistemele de învățământ superior și preuniversitar.
Printre cele mai importante solicitări prezentate în documentul adoptat în urma unei întâlniri desfășurate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), se numără introducerea programelor de licență cu dublă specializare care includ Matematica, menținerea cerințelor ridicate de pregătire pentru profesorii de liceu, posibilitatea de a urma simultan un master de specialitate și unul didactic cu finanțare de la buget, dar și o alocare mai mare de credite pentru disciplinele fundamentale în planurile de învățământ.
Solicitările Facultăților cu departamente de matematică
Universitățile semnatare ale memoriului sunt Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea de Vest din Timișoara.
„În luna ianuarie a avut loc la Iași o întâlnire a decanilor și directorilor de departamente de Matematică din consorțiul Universitaria. În urma acestei întâlniri, a fost redactat memoriul pe care l-ați văzut și dvs., adresat dlui ministru al Educației și Cercetării, în care noi facem câteva propuneri privind programele de studii universitare: Pe de o parte, completarea unui ordin al ministrului care a apărut toamna trecută, privind programele cu dublă specializare, și din care, în forma apărută atunci, lipsesc în totalitate programele care să includă și Matematica. O serie de propuneri în care Matematica este fie prima, fie a doua specializare”, a declarat pentru ZDI prof.univ.dr. Răzvan Lițcanu, decanul Facultății de Matematică de la UAIC.
S-a propus completarea Legii învățământului
Astfel, una dintre cererile universităților vizează introducerea programelor de licență cu dublă specializare care includ Matematica. „Este inexplicabilă absenţa totală din lista programelor de licenţă cu dublă specializare (Ordinul nr. 6634/2024 din 12 septembrie 2024, Anexa) a celor care includ specializarea Matematică, în condiţiile în care au fost făcute propuneri atât din partea universităţilor, cât şi a reprezentanţilor din ARACIS”, apare în comunicatul publicat pe site-ul Facultății de Matematică din cadrul UAIC.
Se subliniază și necesitatea unei pregătiri temeinice pentru profesorii de matematică din licee, având în vedere complexitatea și nivelul ridicat de abstractizare al disciplinei. În acest context, s-a propus completarea articolului 176, litera (e) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, astfel încât cadrele didactice să fie obligate să urmeze atât studii de licență de specialitate, cât și un master profesional sau de cercetare în domeniu.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
O altă solicitare vizează posibilitatea de a urma simultan un master de specialitate și unul didactic, ambele finanțate de la buget. În prezent, legislația nu permite combinarea fără taxă a unui master didactic cu unul profesional. Astfel, s-a propus modificarea articolului 35, alineatul (7) din Legea nr. 199/2023, pentru a permite finanțarea concomitentă a acestor două tipuri de studii, asigurând astfel o pregătire complexă, atât pedagogică, cât și științifică, pentru viitorii profesori.
În ceea ce privește alocarea unui număr mai mare de credite pentru disciplinele fundamentale în planurile de învățământ, facultățile au semnalat că numărul actual de credite alocate disciplinelor fundamentale este insuficient.
„Un profesor bun trebuie în primul rând să cunoască în profunzime materia pe care o predă”
„Propunerile noastre vizează pregătirea de specialitate a profesorilor, conștienți fiind de importanța pregătirii psihopedagogice. Solicitarea noastră este ca această pregătire psihopedagogică să nu se facă prin sacrificarea pregătirii de specialitate, plecând de la premisa că un profesor bun trebuie în primul rând să cunoască în profunzime materia pe care o predă. Prin urmare, noi facem câteva propuneri privind câteva procente minimale ale orelor de specialitate din planurile de învățământ de la aceste programe și solicităm ca cei care vor preda la liceu să trebuiască să urmeze licență și master de specialitate, cu posibilitatea de a urma și un masterat didactic, în paralel, cu finanțare de la bugetul de stat. Așteptăm răspuns”, a conchis decanul Răzvan Lițcanu.
Publicitate și alte recomandări video