Universitățile din Hong Kong, pregătite să primească studenții care nu vor putea merge la Harvard

sâmbătă, 24 mai 2025, 14:40
2 MIN
 Universitățile din Hong Kong, pregătite să primească studenții care nu vor putea merge la Harvard

Hong Kong va deschide porţile universităţilor sale studenţilor străini care ar fi nevoiţi să renunţe la Harvard din cauza noii politici a lui Donald Trump care le interzice accesul la prestigioasa universitate americană, transmite News.ro.

Secretarul pentru educaţie din Hong Kong, Christine Choi, a făcut apel la universităţile din oraşul chinez să primească „studenţi excepţionali din întreaga lume”.

„Pentru studenţii internaţionali afectaţi de politica de admitere a studenţilor americani, Biroul pentru Educaţie (EDB) a făcut apel la toate universităţile din Hong Kong să ofere măsuri de facilitare studenţilor eligibili”, a declarat Choi.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Administraţia lui Donald Trump a anunţat joi că interzice Harvard să accepte studenţi străini de la începutul noului an universitar, acuzând-o de complacere antisemită şi de legături cu Partidul Comunist Chinez. Un judecător american a blocat măsura pentru moment, dar mulţi studenţi străini încă aşteaptă. Universităţile din Hong Kong vor putea creşte numărul maxim de studenţi străini admişi, potrivit lui Choi.

Administraţia Trump a lansat o vastă ofensivă împotriva învăţământului superior din Statele Unite, acuzând cele mai prestigioase universităţi private – Harvard şi Columbia – de faptul că au lăsat să prospere antisemitismul şi că nu i-au protejat suficient pe studenţii evrei în timpul manifestaţilor împotriva Războiului din Fâşia Gaza al Israelului.

Administraţia lui Donald Trump a tăiat subvenţii federale în valoare de 2,7 miliarde de dolari destinate Harvardului, care a refuzat să se supună unei serii de cerinţe ale miliardarului republican şi a dat în judecată Guvernul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii