VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
„Ziarul de Iasi” a mers alaturi de echipa medicala angrenata în tratarea acestor p (...)
citeste totjoi, 15.04.2021
În urma evenimentelor legate de fraudarea examenelor și a olimpiadelor, universitățile din România regândesc modul în care se desfășoară examenele online.
De când examenele studenților s-au mutat în online, și lor le este mult mai ușor să copieze. Un profesor cam greu și-ar da seama în momentul în care un elev copiază sau nu. Pe tastatură ar putea să aibă o copiuță, la fel de bine ar putea să aibă și niște post it-uri pe lateralele ecranului, din care s-ar putea inspira, sau alte materiale informative aflate chiar în camera în care se susține examenul, iar profesorul nu ar avea de unde să știe.
Reporter: Cât de ușor se fraudează examenele online?
Student: Destul de des și ușor. Există softuri unde se adună grupuri de 5-6 studenți, eventual în ziua examenului reușesc acolo să comunice și se fraudează ușor.
Studentă: Formatul unui examen poate favoriza într-un procent mare fraudarea acestuia, iar aici mă gândesc la examenele tip grilă sau la acel tip de examene care au la bază reproducerea unor teorii, definiții. Nu doar că sunt ineficiente, ci potențează nevoia studentului și dorința de a copia.
Studenții admit că este mai ușor să copiezi la examenele online, universitățile din România schimbă strategia
Recent, Universitatea Bucureşti a dat afară 45 de studenţi care au fraudat examenele online. Pentru a nu se mai repeta situaţia, rectorul are în plan să schimbe strategia de lucru.
Marian Preda, rector Universitatea Bucureşti: Examene de tip față în față ar rezolva problema. Eu îi rog pe studenții mei în timpul examenului să stea în orice poziție vor ei, dar așa cum eu le arăt mâinile, să le văd și eu mâinile pentru a nu butona altceva. Poți să ceri un eseu pe niște teme pe care le-am stabilit, acolo măsori originalitatea, capacitatea de a înțelege și interpreta. Nu poți să schimbi peste noapte o modalitate de examinare.
Şi la SNSPA, profesorii şi-au reconfigurat modalitatea de evaluare. De exemplu, au renunţat la examenul tip grilă în favoarea lucrărilor academice, potrivit Digi24.
Cuvinte cheie: + schimbare, examen, online, universitate
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Tragedie în lumea muzicii populare. Un interpret iubit de toată lumea a murit, după o boală grea
Veolia Energie Iași anunță lucrări pentru remedierea unei avarii la Magistrala 2
Banii pentru HoReCa ar putea ajunge în 2022. Cum se vor calcula sumele
Câte localități din Iași mai sunt în scenariul roșu. În municipiu, rata de infectare scade
SUA ne cer să încetăm cu antisemitismul. În România mai sunt 3.271 de evrei
VIDEO Parlamentarii încuie ușile în urma lor ca să nu mai dea Șoșoacă peste ei
Șef nou la CFR Călători. Ovidiu Vizante îl înlocuiește pe Dan Costescu
Dezastru la Ciclism: Federația are conturile blocate și este somată de ANAF
LIVE VIDEO: 20 de autobuze electrice pentru Iași. S-a semnat contractul de livrare
Raport DNA: cum funcționau șpăgile spre șefii caselor județene de sănătate
Cui i-a lăsat averea prinţul Philip. A strâns aproximativ 25 de milioane de euro
VIDEO: Poliția, pe urmele unui șofer din Iași! Plăcuțele de înmatriculare, reținute
Un bătrân a câştigat la loto după ce și-a uitat ochelarii acasă și nu a văzut ce numere a bifat
Vaccinul anti-COVID- Johnson & Johnson, administrat în Franța doar celor peste 55 de ani
TIR lovit de două trenuri, între Vaslui și Bârlad. Unul venea de la Iași
Talibanii, retragerea trupelor SUA: „Noi am câștigat războiul, America l-a pierdut”
Biden: E timpul să punem capăt celui mai lung război al Americii
iPhone scapă de breton peste doi ani. Până atunci, dispare iPhone mini
ENDAVA INVITĂ COMUNITATEA IT DIN IAȘI LA CONFERINȚA VIRTUALĂ TECHFLOW EUROPE 2021 (P)
Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu, va fi redeschisă în 2024
Percheziții inclusiv la Iași. O firmă asigura doar pe hârtie protecția la incendiu
„Carantină personală” într-o regiune din Suedia. Ceilalţi trebuie considerați a fi infectaţi
VIDEO: Directoarea Agenției Daneze pentru Medicamente a leșinat în direct
Variantele de guvernare luate în calcul după revocarea lui Vlad Voiculescu
Economia Europei este pe cale să revină la nivelul anterior crizei în 2022
Călătoriile se vor relua în această vară. „Certificatul verde”, valabil 1 an
Barna: Cîţu s-a pregătit pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă
Moderna speră ca o a treia doză pentru vaccin să fie disponibilă în toamnă
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă
Tehnologia RMN 3 Tesla – avantajele pacienților la Arcadia (P)
La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă
VIDEO: O firmă din Iaşi a lansat un produs revoluţionar de decontaminare a aerului
Nu aţi plătit amenzile pandemice? Nici să nu le mai plătiţi!
Calvarul de 14 de ani trăit de doi tineri soţi pentru a avea o casă
Postul de manager la Spitalul Grajduri, scos la concurs: se caută medici, economişti sau jurişti
Licitaţie pentru modernizarea drumurilor de pe şes Bahlui din spatele Metro
Monedă extrem de rară, din timpul lui Ioan Vodă cel Viteaz, găsită la arat
Consultare publică: blocuri cu până la 14 etaje în Centru, lângă SRI
Codrin Liviu CUȚITARUK1 didactic |
Alin ANDRIEȘDatoria publică în contextul crizelor |
George ŢURCĂNAŞULa Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.