anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Unul dintre angajaţii Citadin rănit grav în accidentul din Păcurari va fi operat mâine la Spitalul Floreasca

GALERIE
accident_pacurari_iasi
  • accident_pacurari_iasi
- +

Angajatul de la Citadin care a fost rănit grav în accidentul din Păcurari şi care a fost transferat săptămâna trecută cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Bucureşti va fi operat în cursul zilei de mâine, 29 iunie. 

„Este programat mâine pentru intervenţie chirurgicală la fractura de humerus şi gambă. Pentru fractura de bazin va fi nevoie de multe zile de tratament şi reevaluare”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Bărbatul în vârstă de 43 de ani se afla internat la Terapie Intensivă la Spitalul „Sf. Spiridon” de o săptămână atunci când a fost transferat. A trecut printr-o splenectomie (îndepărtarea chirurgicală a splinei) şi urma să mai treacă printr-o operaţie la mână. Starea sa a fost una gravă încă de la început, bărbatul a ajuns direct în sala de operaţie după ce a fost adus de echipajele medicale. Mai mulţi colegi ai bărbatului, dar şi ieşeni, s-au mobilizat şi au donat sânge după un apel făcut de medicii din spital.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.