Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

UPDATE: A pierdut CSMS Iaşi dreptul de a juca în Liga I ? Vezi reactia lui Florin Prunea!

GALERIE
csms
  • csms
- +

 
 

 

CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna "pot obţine şi şapte licenţe nu numai una", dar tot nu au dreptul de a evolua în sezonul viitor al Ligii I după ce au retrogradat sportiv, susţine preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, într-o declaraţie acordată, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Oficialul FRF se consideră adeptul aplicării criteriului sportiv şi menţionează că există un interes pentru ca astfel de informaţii privind o eventuală rămânere în Liga I a celor două echipe să se vehiculeze în mass-media. "E vorba de un interes al cuiva. Eu am vorbit la Adunarea Generală despre criteriul după care se produce sistemul de promovare şi retrogradarea, adică cel sportiv. Deci patru au retrogradat, patru trebuie să promoveze. De asemenea cele care nu au obţinut licenţă (n.r. - Rapid şi U Cluj) nu au loc în Liga I. Cele care au obţinut licenţă au loc în Liga I, dar ţinând cont de criteriul sportiv. Cele două nume despre care s-a vorbit ( n.r. - CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna ) din punct de vedere sportiv nu au obţinut acest drept. Mai departe pot obţine şi şapte licenţe nu numai una", a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.
Preşedintele speră ca membrii Comitetului Executiv să aplice cu rigurozitate regulamentul, indiferent de prevederile contractului de drepturi de televizare a meciurilor din Liga I, negociat de preşedintele LPF Dumitru Dragomir.
"Se încearcă rămânerea a 18 echipe în Liga I, dar eu sper ca membrii Comitetului Executiv să aibă destul de mult discernământ. Experienţă au. Să aplice regulamentul aşa cum este el. Ăsta e punctul meu de vedere pe care mi-l voi exprima la Comitetul Executiv. Nu mă interesează drepturile TV. E o problemă care nu mă interesează, nu am fost consultat nici când s-au încheiat contractele, nici când s-au purtat discuţiile. Cei care au negociat trebuiau să lase din punctul meu de vedere o portiţă prin care să se spună că modificarea sistemului competiţional voit, printr-o hotărâre, sau forţat, prin regulament, când nu se îndeplinesc condiţiile regulamentare, nu impune schimbarea condiţiilor contractuale. Nu s-a întâmplat asta, nu e problema mea, e problema celor care au încheiat contractul. Eu sunt pentru aplicarea regulamentului sută la sută, pe criteriul sportiv. Şi cu locurile aşa-zis vacante să rămână atâtea câte se poate, 16, 15 sau 17. Câte se poate. În pricipiu, data Comitetului Executiv este stabilită pentru vineri, 21 iunie, ora 12.00", a mai afirmat Sandu.
Cluburile Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi au retrogradat la finalul ediţiei 2012-2013, încheind campionatul pe poziţiile 15 şi 17 ale clasamentului.
Dintre cele 18 grupări din Liga I, cluburile Rapid, Universitatea Cluj şi CS Turnu Severin nu au primit licenţa pentru a evolua în ediţia 2013-2014 a Ligii I şi au fost retrogradate. CS Turnu Severin a retrogradat şi în urma rezultatelor obţinute în Liga I.
 
Poziţia CSMS Iaşi referitoare la declaraţiile preşedintelui Federaţiei, Mircea Sandu, a fost exprimată de preşedintele executiv al clubului, Florin Prunea. “Domnul preşedinte are dreptate! Nu ne trebuie şapte licenţe pentru a evolua în Liga I, ci una singură, pe care o avem! În rest, noi am cerut doar respectarea regulamentelor şi hotărârilor în vigoare, care afirmă clar că Liga I trebuie să aibă 18 echipe. Cum se va realiza acest lucru este treaba Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. De altfel, asta am şi cerut în memoriul pe care l-am adresat Comitetului Executiv, memoriu la care aşteptăm răspuns în continuare” a spus fostul internaţional.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri