(UPDATE) Bugetul electoral record al municipiului Iași trece azi prin Consiliul Local
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 25.07.2021

(UPDATE) Bugetul electoral record al municipiului Iași trece azi prin Consiliul Local

GALERIE
sedinta
  • sedinta
- +

Consilierii locali se reunesc astăzi în cea de-a patra şedinţă de la început de an, un record al ultimilor ani. Scopul principal al plenului este de a dezbate şi aproba bugetul municipiului pe anul în curs.

UPDATE: Bugetul Iașului a fost votat cu 17 voturi „pentru” și 7 abțineri la capătul unei dezbateri care a ținut mai bine de trei ore. Chiar dacă consilierii liberali s-au abținut la vot, modul de desfășurare a ședinței și aprobarea tacită trădează apropierea de primarul Mihai Chirica a celor mai mulți dintre ei.

În plenul de astăzi, doar două voci critice au mai fost auzite la adresa primarului, în condițiile în care la ședință au participat 25 de consilieri (unul dintre ei a plecat înainte de votul final). Mai multe amănunte despre desfășurarea ședinței și amendamentele aprobate și respinse puteți afla în ediția de mâine a „Ziarului de Iași”

Cheltuielile municipalităţii sunt estimate la 1,1 miliarde lei, în condiţiile în care bugetul de investiţii trece pragul de 600 milioane lei. Cea mai mare pondere în cheltuielile de dezvoltare o au proiectele ce beneficiază de fonduri europene, în total aproape 450 milioane lei (suma cuprinde şi cofinanţarea naţională, şi cea locală). Cele mai importante investiţii vizează reabilitarea unor tronsoane de linii de tramvai, achiziţionarea de noi mijloace de transport, reabilitarea infrastructurii rutiere şi restaurarea unor monumente istorice.

Primarul Mihai Chirica a catalogat bugetul din acest an dreptul unul „progresist, ambiţios şi curajos“. În schimb, bugetul general consolidat, cel care cuprinde şi cheltuielile instituţiilor din subordine, ajunge la 1,43 miliarde lei. Cu siguranţă bugetul va fi cel mai dezbătut proiect de astăzi, dar executivul nu pare a avea emoţii în aprobarea acestuia de către plen, în condiţiile în care şi cei mai mulţi dintre consilierii PNL vor da undă verde în noul context politic local.

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare mai sunt incluse alte şase proiecte, iar în cazul a trei dintre acestea vor fi aprobaţi indicatorii tehnico - economici aferente unor investiţii: refacerea pasajului pietonal Frumoasa (investiţie de 5 milioane lei), construirea unui parcaj subteran în zona Muşatini din cartierul Alexandru cel Bun (investiţie de 10 milioane lei) şi racordarea la reţelele de utilităţi pentru blocurile aflate în construcţie din Grădinari (970.000 lei). La pasajul Frumoasa şi parcajul din Muşatini sunt prevăzute alocări şi în bugetul pe anul 2020, aspect ce permite Primăriei să lanseze licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor (800.000 lei şi, respectiv, 300.000 lei).

Burse acordate elevilor sub formă de tichete valorice

Un alt proiect vizează aprobarea unui buget de 10 milioane lei pentru acordarea de burse elevilor. Potrivit proiectului de hotărâre, vor fi aprobate un număr de 14.058 de burse pentru elevi, cuantumul acestora crescând faţă de anii precedenţi şi în contextul unor noi modificări legislative, urmând a fi acordate burse de: performanţă (130 lei - 271 burse), merit pentru elevii cu media 10 (110 lei - 797 burse), merit pentru elevii cu media mai mică decât 10 (100 lei - 11.043 burse), studiu (90 lei - 781 burse) şi ajutor social (85 lei - 1.166 de burse). Criteriile minimale de acordare a burselor constau în nota 10 la purtare şi prezenţa integrală la cursuri, cu excepţia situaţiilor motivate.

„Pentru a asigura folosirea burselor numai de către titularii acestora şi doar în scopul achiziţionării de alimente, rechizite, cărţi, produse de îmbrăcăminte etc., propunem ca bursele să fie acordate sub forma de tichete valorice. Tichetele valorice vor fi valabile pe o perioadă de un an de la data eliberării acestora. Tichetele valorice nu vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alcoolice şi tutun. De asemenea, acestea nu vor putea fi transformate în bani“, se arată în raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre, raport semnat de Dumitru Tomorug, director în cadrul Primăriei.

Propunerea a fost inclusă şi în cuprinsul proiectului de hotărâre ce va fi supus astăzi aprobării consilierilor locali.

„Este un proiect pe care eu am încercat să-l promovez încă de acum 2 ani. În fiecare an, trebuia adoptată o astfel de hotărâre, dar abia acum intrăm în legalitate. În proiectul pe care l-am propus, bursa de performanţă avea un cuantum de 250 lei şi, la fel, în cazul celorlalte burse propusesem valori mai mari“, a declarat ieri consilierul PNL Răzvan Timofciuc.

În actualul mandat, unii dintre consilierii PNL au reproşat executivului că, în ciuda faptului că au iniţiat mai bine de 30 de proiecte de hotărâre, niciunul nu a fost supus votului în plen.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Drona auto

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.