Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

UPDATE Naşul lui Fenechiu, Ruşanu, reţinut. Atribuţiile, preluate de Dăianu

GALERIE
dan radu rusanu
  • dan radu rusanu
- +

ORA 15:55

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Dăianu, va prelua atribuţiile preşedintelui Dan Radu Ruşanu, după ce acesta a fost reţinut, marţi, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor, în dosarul "Carpatica Asig".

"ASF a luat act de decizia DNA de reținere a Dan Radu Ruşanu, preşedinte ASF. Precizăm că nu interpretăm şi nu comentăm în vreun fel decizia DNA, instituţie a statului care are datoria să îşi îndeplinească atribuţiile integral. În următoarea perioadă, atribuţiile lui Dan Radu Ruşanu vor fi preluate de către Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte ASF. Vom reveni cu precizări după expirarea termenului de reţinere de 24 de ore", se arată într-un comunicat al ASF.

Ruşanu conduce ASF din 29 aprilie 2013, când a fost înfiinţată instituţia, prin comasarea fostelor autortăţi de reglementare din domeniul asigurărilor, pieţei de capital şi pensiilor private.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost reţinut, marţi, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor, în dosarul "Carpatica Asig", procurorii DNA urmând să ceară Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul lui Dan Radu Ruşanu pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

ORA 15:00

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, a fost reţinut, marţi, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor, în dosarul "Carpatica", procurorii DNA urmând să ceară Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Redăm comunicatul DNA:

"În completarea comunicatului 189 din 21 februarie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale cu privire infracțiunile de favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor faţă de RUŞANU RADU DAN, în prezent președinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Din ordonanţa de extindere a urmăririi penale a rezultat că există date și indicii rezonabile, conform cărora, pentru perpetuarea situaţiei de favorizare a S.C. CARPATICA ASIG S.A. şi urmărind impunerea în cadrul consiliului A.S.F. a anumitor persoane, dar și întărirea propriei puteri decizionale, Ruşanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup.

Astfel, potrivit probelor administrate până în prezent, a rezultat că suspectul Ruşanu Radu Dan a întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013. Pentru atingerea intereselor personale, Ruşanu Radu Dan, în complicitate cu iniţiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanţă de urgenţă, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului A.S.F. Astfel, cunoscând faptul că Tudor Daniel George, la acea dată vicepreședintele sectorului de supraveghere a asigurărilor, nu îşi echivalase studiile efectuate în afara ţării, a impus şi a obţinut modificarea legislaţiei, în sensul introducerii, ca şi condiţie, pentru a ocupa funcţia de membru al Consiliului A.S.F., experienţa profesională în domeniul financiar a instituţiilor de credit şi/sau a instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.

O altă prevedere a cărei reglementare a obţinut-o în cadrul şedinţei de guvern din 16.10.2013, a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusivă a preşedintelui A.S.F., a deciziei de declanşare sau nu a unor controale la societăţile de asigurări, inopinate, îngrădind astfel atribuţiile vicepreşedinţilor sectoarelor supravegheate, care se presupune că aveau competenţele să decidă oportunitatea instituirii unor astfel de controale. În acest mod, Ruşanu Radu Dan a urmărit şi a obţinut, foloase necuvenite, prin încălcarea normelor de drept, aducând vătămări, atât instituţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie să funcţioneze, guvernat de principiul transparenţei instituţionale, cât şi lui Tudor Daniel George.

Suspectului Ruşanu Radu Dan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și noile acuzații,în conformitate cu prevederile art. 311 Cod procedură penală.

La data de 25 februarie 2014, suspectul Ruşanu Radu Dan a fost reținut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat la aceeași dată, la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri