(UPDATE) Peste 2.000 de persoane vaccinate la maratonul de la UMF Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

(UPDATE) Peste 2.000 de persoane vaccinate la maratonul de la UMF Iaşi

GALERIE
umf iasi maraton
  • umf iasi maraton
- +

UPDATE: 2.000 de persoane s-au vaccinat pana sambata la ora 14.00 la maratonul organizat de UMF Iasi.

STIRE INITIALA: Peste 1.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în prima zi a maratonului organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Grigore T. Popa'' din Iaşi, a declarat pentru AGERPRES prefectul Marian Grigoraş.

"În prima zi a maratonului, la UMF s-au vaccinat 1.002 persoane. Pe parcursul nopţii şi în dimineaţa aceasta s-au mai vaccinat încă 350 de persoane. Mulţumesc conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie, cadrelor didactice, medicilor, personalului administrativ şi studenţilor care, prin organizarea acestui maraton de vaccinare, ne ajută pe toţi să ne întoarcem la o viaţă normală", a afirmat prefectul Marian Grigoraş.

Maratonul de vaccinare împotriva COVID-19 este organizat pentru persoanele de peste 16 ani, în perioada 14 -17 mai, la UMF "Grigore T. Popa" din Iaşi.

Vaccinarea se face în baza cărţi de identitate sau a paşaportului, fără a avea programare, începând cu data de vineri, 14 mai, de la ora 16,00, până luni, 17 mai, ora 8,00, cu ser Pfizer. Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în perioada 4 - 6 iunie a.c..

Pentru minorii care doresc să se vaccineze este necesar un acord scris al unui părinte sau tutore legal.

La acest maraton sunt 20 de fluxuri de vaccinare şi aproape 1.000 de studenţi, medici, asistenţi medicali şi personal administrativ.

Pe parcursul celor trei zile de maraton, între orele 14,00 şi 15,00 şi 18,00 - 19,00, pe esplanada UMF sunt organizate recitaluri instrumentale, concerte corale, momente coregrafice şi piese de teatru, sub egida Ateneului Naţional Iaşi.

Maratonul de vaccinare este organizat de UMF, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Colegiul Medicilor Iaşi, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iaşi, Prefectura şi Primăria Iaşi, Consiliul Judeţean şi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.