UPDATE - România intră în carantină de noapte pentru 30 de zile. Va trebui declarație
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 07.03.2021

UPDATE - România intră în carantină de noapte pentru 30 de zile. Va trebui declarație

GALERIE
carantina, noaptea
  • carantina, noaptea
- +

Interdicţia de a circula în intervalul 23-05 cu excepţia deplasărilor la serviciu şi pentru asistenţă medicală, interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, suspendarea pieţelor închise, trecerea învăţământului în online, acestea sunt câteva dintre măsurile asumate în această dimineaţă la finalul reuniunii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, transmise la ora 02 a.m. Principalele hotărâri luate:

*) Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

VEZI DOCUMENTUL OFICIAL AICI

*) toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore.

*) activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.

În toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei în intervalul orar 23.00 –05.00. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 –05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii,adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Se propune interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Se propune suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare. Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Se propune ca, pentru spaţiile exterioare în care se desfăşoară activităţi de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care au fost amenajate şi pot fi asimilate spaţiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările şi completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile şi măsurile de protecţie sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Se propune instituirea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 -21.00. Prin excepţie, în intervalul orar 21.00 -05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre să se realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, să se hotărască, după caz, menţinerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Decizia a fost luată ​”având în vedere evoluţia epidemiologică pe teritoriul României până la data de 05.11.2020, luând în considerare creşterea numărului de persoane infectate la nivel naţional, precum şi creşterea zilnică a numărului de cazuri noi confirmate, implementarea deficitară a măsurilor de prevenire, organizarea unor evenimente private, interacţiunea intensă şi mobilitatea persoanelor, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ –teritoriale şi a sistemului sanitar”.

SURSA: hotnews.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.