2 mil. euro zboară de pe Aeroport: bilet doar „dus”
Un proces cu bataie lunga, care are o miza însemnata - 8,8 milioane de lei, a mai bifat o etap (...)
citeste totduminica, 18.04.2021
Busturile a trei personalităţi importante din istoria României au fost dezmembrate de hoţi din Parcul Copou. Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a văzut nimic, deşi statuile au fiecare peste 100 de kilograme şi erau prinse bine pe câte un soclu. Incidentul, de o gravitate fără precendent, scoate la iveală un adevăr dureros: în Parcul Copou, unul dintre simbolurile Iaşului, se poate fura ca în codru. Autorităţile strâng din umeri şi spun că din lipsă de personal nu pot asigura paza permanentă a zonei. Busturile furate îi reprezintă pe Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ciprian Porumbescu şi Nicolae Gane. Poliţiştii au început verificările din punctele de colectare a fierului vechi. Fără sorţi de izbândă, însă. Parcul rămâne în continuare unul tentant pentru hoţi, alte 11 statui de bronz ale unor personalităţi fiind încă intacte în zonă. Printre acestea se numără cele ale lui Creangă, Eminescu sau Topîrceanu.
LUNI, ORA 12:40
Politia ieseana s-a mobilizat sa-i prinda pe autorii furtului statuilor istorice din Parcul Copou. S-a organizat o echipa formata din agenti de la Politia Muncipiului si de la IPJ Iasi.
Este posibil ca busturile sa fi disparut in noaptea de joi spre vineri sau vineri seara, dar sa nu fi observat nimeni pana sambata dimineata.
SAMBATA, ORA 13:18
Parcul Copou din Iaşi găzduieşte o filă importantă din istoria Iaşului. Mai multe busturi ale unor mari personalităţi, cum sunt Creangă sau Eminescu, pot fi regăsite în acel loc ajuns acum într-un avansat stadiu de degradare.
De la finele săptămânii trecute, trei dintre aceste busturi au dispărut după ce au fost dezmembrate de hoţi. Statuile furate îi reprezintă pe scriitorii Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Gane, precum şi pe compozitorul Ciprian Porumbescu. Sunt din bronz masiv şi cântăresc fiecare peste 100 de kilograme. De aici şi marele mister: cum au reuşit hoţii să le dezmembreze şi să plece cu ele dintr-un parc atât de mare cum este cel din Copou?
Incidentul de la finele săptămânii trecute denotă un adevăr dureros. În ultimii ani, Parcul Copou a fost lăsat în plata Domnului, fiind revendicat de oamenii fără adăpost şi de câinii vagabonzi. Sunt doi ani de când acolo nu mai există pază. Autorităţile strâng din umeri şi spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei de personal.
Teoretic, prin acea zonă ar trebui să patruleze atât poliţiştii locali, cât şi cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.
Realitatea de pe teren, demonstrată prin furtul celor trei statui de bronz de la finele săptămânii trecute, este una dureroasă. Mai ales pe timp de noapte, sunt zile întregi în care niciun om în uniformă nu poate fi zărit prin zonă. La mijloc nu e neapărat delăsarea autorităţilor, ci şi aria foarte largă în care acestea trebuie să acţioneze atunci când sunt în patrulare.
“De aproximativ doi ani am fost nevoiţi să renunţăm la poliţistul local care asigura paza în acea zonă. În momentul de faţă, avem o patrulă care acţionează în toată zona Copou, precum şi în Păcurari”, a spus Nicoleta Deciu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
Reprezentanţii IPJ Iaşi susţin că se confruntă cu aceeaşi problemă. În noaptea de vineri spre sâmbătă, de exemplu, cea în care se presupune că au fost furate cele trei statui, în zona Copou erau repartizate două patrule, care însă au acţionat atât în cartierul Copou, cât şi în Păcurari, două dintre cele mai mari din Iaşi.
Poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi cu privire la furtul celor trei statui sâmbătă dimineaţa, de către un reprezentant al Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi. Au început investigaţiile printr-o verificare a punctelor din oraş în care se poate cumpăra fier vechi. Fără sorţi de izbândă, însă. “Din primele verificări, cel mai probabil, furturile au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ancheta este în curs de desfăşurare”, a spus Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţului Iaşi.
Ancheta poliţiştilor ar fi putut fi mult mai uşor dusă la bun sfârşit dacă aceştia ar fi avut acces la imaginile de pe camera de supraveghere de la intrarea din Parcul Copou. Camera nu mai funcţionează însă de mai bine de un an, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.
Problema camerelor din Parcul Copou nu este singulară. În Iaşi sunt amplasate, în diferite zone, 70 de camere de supraveghere, însă trei sferturi din acestea sunt nefuncţionale. S-au stricat la scurt timp după ce au fost achiziţionate şi nu au mai putut fi reparate din cauza lipsei banilor.
Busturile furate ca prin magie din Parcul Copou se află în administrarea Primăriei Iaşi. Reprezentanţii instituţiei au dat vina pe fosta guvernare, care a redus numărul de poliţişti locali încă din 2010. “Noi suntem parte prejudiciată aici. Ni s-au furat nişte bunuri din patrimoniul oraşului. În momentul în care Guvernul Boc ia decizia diminuăriii în mod agresiv a personalului din Poliţia Locală, acum ajungem să ni se fure statuile. Cei din Guvernul Boc să caute statuile acum, noi aveam pază acolo. Au îmbolnăvit naţiunea română. Sunt statui care au trecut războiul şi le-au furat nişte handicapaţi, nişte mizerabili care nu ştiu să fure”, a comentat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.
La centrele de colectare a fierului vechi, un kilogram de bronz se cumpără cu 9-10 lei. Statuile dispărute cântăresc între 100 şi 150 de kilograme ceea ce face ca valoarea acestora să varieze, între 3.000 şi 3.500 de lei.
Cel mai vechi bust furat aparţine scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea şi a fost realizat în 1923. Statuia lui Nicolae Gane datează din 1943, în timp ce a muzicianului Ciprian Porumbescu din 1956. Busturile lui Delavrancea şi Gane sunt pe lista monumentelor istorice.
Parcul Copou rămâne atractiv pentru hoţii de fier vechi. Acolo mai sunt şi alte statui lăsate în paza câinilor vagabonzi, ce îi reprezintă, printre alţii, pe Mihai Eminescu, Ion Creangă sau George Topîrceanu.
Cuvinte cheie: + furat statuile copou
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Aproape 72.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
Surse: Propunerea PLUS pentru Sănătate, un medic decorat de preşedintele Macron
Charles Geschke, co-fondator al companiei Adobe care a ajutat la dezvoltarea PDF, a murit
Florin Cîţu: Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS
Dîncu, despre coaliţie: Seamănă cu CDR. Voiculescu joacă rolul lui Traian Băsescu
România, locul şase în Uniunea Europeană la producţia de grâu obţinută anul trecut
Litoralul românesc: Ce oferte şi preţuri au hotelierii pentru vacanţa de Paşte şi 1 Mai
O tranşă uriaşă de vaccin Pfizer soseşte luni în România. Câte doze ajung la Iaşi
GCS: 2.265 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. 160 de pacienţi au decedat
Doi dintre pacienţii COVID aduşi de la Bucureşti la Iaşi au murit după câteva ore
Funeraliile prinţului Philip: O imagine cu Kate Middleton a devenit virală
Nulla, Nulla. FC Argeș-Politehnica Iași, 0-0. Ia lanterna, Herr Sibiu!
Serviciile secrete din Rusia şi Belarus susţin că au dejucat un atac asupra lui Lukaşenko
(FOTO) Aşa arată noul „brand” al Iaşului? O maşină distrusă ia ochii turiştilor care vin în oraş
Report de peste 5 milioane de euro la Joker şi de peste 1,57 milioane de euro la Loto 6/49
Pentru că s-au vaccinat. De azi, în Israel masca nu mai este obligatorie pe stradă
NASA: Zborul mini-elicopterului Ingenuity, ataşat roverului Perseverance, ar putea avea loc luni
Începe sezonul grătarelor. Cu câte persoane ai voie să stai în „jurul focului”
Medicul Beatrice Mahler: O parte din personalul de la ATI ”a abandonat lupta”
Alexei Navalnîi ar putea face stop cardiac în orice minut, avertizează medicii săi
The Sunday Times: Nave de război britanice vor ajunge în Marea Neagră în luna mai
Cehia a expulzat 18 diplomaţi ruşi şi învinuieşte Moscova pentru explozia din 2014
Cinci situații bizare în traficul din Iași. Cât de periculoasă e semnalizarea rutieră în oraş
(FOTO) Un şofer din Iaşi „a vrut” să intre cu tot cu maşină într-un magazin Praktiker
Actorul George Ivaşcu, noul conducător al masoneriei din România
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)
Ieşenii au schimbat scenariul Covid: De la roşu la galben. Ce se anulează?
Sute de locuri libere la Iaşi pentru vaccinare imediată, cu Pfizer şi Moderna
Nu pierdeți Festivalul ”ouălor încondeiate”. Are loc azi şi mâine, la Palat
Dosarul „Pizza pentru poliţişti”: începe judecata. Comenzile deveniseră normă de serviciu
VIDEO O studentă de la Fizică, în finala naţională a concursului de ştiinţă FameLab
Ce a păţit un ieşean care a muncit în Belgia pe promisiunea unui consătean
Iată lista: cum s-au împărţit ieri pe comune 27 milioane de lei din impozitele ieşenilor!
Verdict final pentru elevul care şi-a transformat prietenele de clasa a VIII-a în prostituate
Două companii cu afaceri importante în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor
Doi ani de închisoare pentru că a băgat în pantaloni un robinet, la Leroy Merlin
Şoferiţă prinsă beată la volan: un an de închisoare cu executare
Un vis spulberat; echipa feminină de tenis de masă Politehnica Iaşi a ratat caliicarea în Superligă
VIDEO Trei țigănci din Iași, experte în ascunsul cascavalului sub fuste. Filmate într-un supermarket
Nicolae GRECUDe la Koudela la Schär, via Şovre |
Eugen MUNTEANUMetamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV) |
pr. Constantin STURZUIar şi iar despre pocăinţă |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCum a devenit Europa un model civilizaţional? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.