marti, 31.01.2023
UPDATE: Concertul va putea fi urmarit online, pe pagina de youtube a Ziarului de Iasi (https://www.youtube.com/@ziaruldeiasi/streams) incepand cu ora 18,30
Trupa Sarmalele Reci va cânta la Basel (Eleveția) pentru românii plecați în străinătate, cu ocazia Zilei Naționale a României. Pe 27 decembrie 2022, aceștia vor concerta la Basel, încântând comunitatea de români cu renumitele hituri „Gașca de la bloc”, „Violeta”, „Prostia la Putere”, „Domnul Popa” și „Țara te vrea prost”.
„Este o mare bucurie ori de câte ori noi putem să mergem și să ne întâlnim cu cei care au ales să-și găsească o nouă patrie, mai ales în zilele noastre, când distanțele sunt oarecum mai ușor de parcurs. Poate nu mai este atât de departe fizic țara pe care ai părăsit-o, ci, mai degrabă, rămâne nostalgia altor vremuri în care ai trăit cu prietenii, cu familia, cu alți oameni. Noi am cântat despre asta. Avem cântece despre migrație și tocmai unul din aceste cântece, care se intitulează Gașca de la bloc este și cel care dă titlul acestui spectacol. Ne vom bucura să îi vedem pe cei care se unesc, se reîntâlnesc și își amintesc de prietenii lăsați acasă și de familie. Cumva, încercăm să recreem acea atmosferă prin cântele noastre și prin concertul nostru de la Basel”, spune Zoltan Andras, liderul trupei Sarmalele Reci
Trupa Sarmalele Reci și-a dorit de la bun început să fie o formație care urcă pe scenă, care se întâlnește cu publicul și care păstrează legătura cu lucrurile vii și firești, amintindu-le oamenilor cum se trăiește muzica. La Basel se vor prezenta cu un disc vinil și speră că mulți români vor pleca acasă cu el.
„ Nu vom merge doar cu un concert, ci și cu un disc, un album. Dacă la început muzica a fost înregistrată exact pe acest suport, pe disc vinil, apoi a devenit din ce în ce mai mică, la fel ca suporturile pe care a fost stocată. Au urmat caseta, CD-ul, MP3-ul și apoi nici un fel de suport muzical, ci doar simpla conectare pe Spotify sau pur și simplu la Internet. Ne bucurăm că oamenii simt ca fiind ceva bun la a se întoarce, a lua un disc și a-l pune pe pick-up pentru a-l asculta. Își iau timp să asculte muzica”, menționează Zoltan Andras.
Fondatorul trupei spune că cel mai important este că se vor întâlni cu oamenii. „Ne bucurăm ori de câte ori putem să mergem și prin alte părți pentru a ne întâlni cu oamenii de acolo. Nu e vorba numai de comunitatea românilor care sunt plecați acolo, ci și de prietenii lor pe care îi aduc la spectacol, pentru că, astfel, este o foarte bună carte de vizită a culturii românești care poate fi trăită și de localnicii nevorbitori de română”, completează acesta.
Basel este orașul capitală a industriei farmaceutice elvețiene. Mari firme de medicamente precum Novartis, La Roche, Bayer sau Syngenta au sediul pe malul Rinului, iar sute de români lucrează acolo. Comunitatea românilor din Basel cuprinde câteva mii de oameni. Există 10 curse săptămânale din București și din Cluj care transportă o mulțime de muncitori și turiști.
Valentin Munteanu se numără printre aceștia și este cel care a reușit să înființeze și o școală românească, Școala Prâslea, pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. În fiecare sâmbătă, Valentin organizează Școala Prâslea pentru 20 de copii din comunitate, unde aceștia învață limba română, gramatica, geografia și istoria României.
Orașul Basel se află la intersecția Elveției cu Germania și Franța. Comunitatea românilor din orașul celor trei frontiere nu este formată doar din cei care lucrează în Elveți. Mai sunt câteva sute de medici români în Alsacia (regiune în estul Franței), muncitori români în Lorrach sau Freiburg (Germania) și mulți studenți sau ingineri IT.
De-a lungul timpului, românii din Basel au organizat evenimente culturale la care au invitat trupe și artiști români. Pe 27 noiembrie 2022, aceștia vor putea participa la concertul trupei Sarmalele Reci. Va fi un concert de două ore în care renumitele hituri „Gașca de la bloc”, „Violeta”, „Prostia la Putere”, „Domnul Popa” și „Țara te vrea prost” îi vor face românii din Eleveția să se bucure de Ziua Națională a României.
Concertul va fi transmis online, iar adresa unde poate fi urmarit va fi afişată de Ziarul de IaşI în cursul zilei de duminică.
Cuvinte cheie: + Zoltan Andras, Sarmalele Reci, duminică, români, Elveţia
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Efectele benefice asupra organismului ale unei simple cafele cu lapte
O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Congo s-a prăbuşit
Stroe, despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare: Există suficiente argumente
PNL îi propune pe Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman vicepreşedinţi la Senat şi Camera Deputaţilor
Marcel Boloş, întrebat cum se simte un ministru care urmează să fie schimbat: Nu bine!
Franţa şi Italia dau o comandă importantă de aproape 700 de rachete antiaeriene de tip Aster
Armenia acuză Azerbaidjanul, la Curtea Internaţională de Justiţie, de ”epurare etnică”
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a fost prins iar în ofsaid în dosarul Dan Hosu?
Ciolacu vrea să închidă “capitolul cu pensiile speciale” pentru totdeauna
Ministerul Economiei s-a spălat pe mâini în cazul reţinerii directorului ROMARM
Cum să scapi de depunerile de calcar de pe maşina de spălat cu un ingredient comun
Sean Dyche a fost numit antrenor al echipei Everton. El îl înlocuieşte pe Frank Lampard
Un tablou de Anthony van Dyck cumpărat cu 600 de dolari a fost vândut cu 3,1 milioane dolari
Preşedintele Zelenski a primit-o la Mikolaiv, pe Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei
VIDEO: „Murder Mystery 2”, cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, din 31 martie pe Netflix
O maşină a “aterizat” pe plafon într-un pârâu: doi bărbaţi au murit pe loc
Noi provocări la Palas Ice – cursuri de hochei pentru pasionații sporturilor de iarnă
Federaţiile din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Sindicaliştii cer lefuri mai mari
Finlanda vrea să adere în continuare la NATO împreună cu Suedia, în pofida declaraţiilor lui Erdogan
Premierul Ciucă face trimitere la Justiţie când este întrebat despre plagiatul ministrului Bode
Peskov îl acuză pe Johnson că minte şi spune că Putin nu l-a ameninţat cu un atac cu rachetă
VIDEO Bobiță, un ponei din Iași, s-a bucurat din plin de zăpadă. Cum a fost surprins
Lecții de ”patriotism” cu forța în Rusia, de la 6 ani. Elevii, puși să se antreneze cu puști
VIDEO - Un autoturism a fost împins pe podul Nicolina în barele de protecţie de pe marginea drumului
Primăria Iași și-a schimbat site-ul. Care sunt principalele plusuri și minusuri
Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor
VIDEO TIR căzut în albia unui râu la Putna. Șoferul, prizonier în cabină
Pompierii ieșeni, chemați să îndepărteze țurțurii de pe marginea blocurilor
România pe harta europeană a ajutoarelor de stat. Riscurile competiției europene a subvențiilor
VIDEO Aleșii CJ ai județului stabilesc cum va fi cheltuit bugetul
VIDEO O nouă senzație românească la „America's Got Talent: All Stars”. Momentul ei este grozav
De ce să te orientezi către casa de pariuri sportive online Baumbet (P)
Primul transplant renal la Parhon de anul acesta. O nouă șansă la viață pentru doi pacienți
Alexandru LĂZESCULa Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (II) |
Nichita DANILOVPe viscol. Senin. Frescele de la Scobinţi |
Michael ASTNERNea Omăt şi doamna Iarnă |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.