La sfârşitul acestei zile vom afla dacă reuniunea de la Bucureşti a Consiliului Nord-Atlantic, la nivel de miniştri de externe, va aduce noutăţi semnificative pentru România. După cum se ştie, centrală este tema întăririi prezenţei NATO pe flancul estic şi, în particular, la Marea Neagră. Finalizat la începutul zilei de marţi, acest text nu poate decât să anticipeze, în linii mari, răspunsul şefilor diplomaţiilor din statele-membre.

Aşadar, ar fi de aşteptat ca punctul referitor la războiul din Ucraina şi securitatea în zona noastră de interes să includă un angajament de a mări efectivele desfăşurate pe teritoriul României (şi pe cel al Bulgariei), precum şi de a spori cantitatea de material militar adus în regiune. Totul va fi, probabil, formulat în termeni care să trimită la un upgrade, cu menţinerea liniilor esenţiale trasate în primăvară. Este foarte puţin probabil ca preşedintele şi ministrul de externe al României să fi făcut declaraţii în această direcţie fără să fi avut semnale pozitive clare.

Declaraţiile oficialilor de la Bucureşti sugerează că se vor face paşi în direcţia unei mai bune integrări a răspunsurilor acestor noi contingente, în situaţia - puţin probabilă - că ele vor fi nevoite să acţioneze ca factor de apărare, nu doar de descurajare. În mod clar, România îşi doreşte un plan de reacţie cât mai bine închegat, solicitare ce ar putea fi sprijinită şi de alţi aliaţi est-europeni, în frunte cu Polonia. Cu privire la Polonia, se poate anticipa că delegaţia de la Varşovia îşi va informa partenerii cu privire la situaţia creată după prăbuşirea rachetei (probabil, ucraineană), în urmă cu două săptămâni - asemenea incidente se pot petrece şi pe teritoriul altor ţări membre, inclusiv pe cel al României.

Primul consiliu ministerial convocat după summit-ul NATO de la Madrid va avea şi o încărcătură politică majoră. Nu putem insista aici asupra reafirmării sprijinului politic pentru Ucraina, dublată de promisiunea că guvernul de la Kiev va primi armele de care are nevoie. Ce merită subliniat, însă, este faptul că miniştrii de externe - şi nu numai ei - îşi pregătesc cetăţenii pentru eventualitatea unei stări de război prelungite, cu consecinţe greu de prevăzut. Secretarul general, Jens Stoltenberg, le-a reamintit deja celor implicaţi că NATO nu se poate opri la jumătatea drumului, că Ucraina va fi sprijinită până la sfârşit, că trebuie evitată cu orice preţ eventualitatea în care regimul preşedintelui Putin ar câştiga acest război.

Sunt obiective perfect legitime, dintr-o perspectivă morală, însă ele marchează un angajament care va trebui atent detaliat, în primul rând pentru că este vorba de livrările de armament către Ucraina. Sunt marile puteri occidentale dispuse să ofere Kievului tot armamentul modern de care ar avea nevoie? Şi „a avea nevoie” nu poate fi desprins de componenta strategică: una este să rezişti pe actualele linii, cu totul altceva să încerci o ofensivă care să-i expulzeze pe ruşi din Donbas, spre exemplu. Contează foarte mult, ca întotdeauna, obiectivele politice - în lipsa lor nu se poate spune ce mijloace ar fi adecvate.

Agenda miniştrilor de externe nu se putea limita la situaţia din estul Europei, dată fiind anvergura geopolitică globală a Alianţei. Vom vedea, probabil, un efort de consolidare a unei poziţii unitare faţă de China, principalul competitor strategic al Occidentului. Aici, ar fi de aşteptat ca americanii să pledeze pentru o reflectare mai clară a rivalităţii - şi pentru un termen mai ferm decât acela că Beijingul generează „provocări” pentru ordinea mondială promovată de NATO. Pe de altă parte, există parteneri care, din motive preponderent economice, nu îşi doresc o deteriorare a relaţiilor cu China comunistă. În ce măsură se poate evita o ciocnire politică de acest tip, dacă NATO se doreşte o reţea politico-militară cu ţeluri globale, este o chestiune ce nu poate fi discutată aici. Se poate anticipa, însă, că summit-ul din primăvară de la Madrid şi Consiliul Nord-Atlantic din aceste zile sunt repere importante în încercarea Alianţei de a profita de contextul regional pentru a-şi găsi rolul global asumat la precedenta întâlnire găzduită de Bucureşti - reuniunea la vârf din aprilie 2008.