anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 03.12.2022

Uraganul Ian loveşte Cuba, în timp ce Florida se pregăteşte de un ”dezastru major”

GALERIE
Uraganul Ian
  • Uraganul Ian
- +

Uraganul Ian a lovit vestul Cubei devenind o furtună de categoria a treia, cu viteza vântului de până la 205 km/h. De asemenea, Florida se pregăteşte de un ”dezastru major”, a declarat guvernatorul statului american, relatează BBC.

Autorităţile cubaneze au declarat stare de urgenţă în şase regiuni. Astfel, meteorologii au emis avertismente cu privire la apariţia furtunilor pe coastă, precum şi aparaţia inundaţiilor şi alunecărilor de noroi. Zeci de mii de oameni au fost sfătuiţi să îşi părăsească locuinţele şi să caute adăpost.

Uraganul Ian este aşteptat să lovească statul american Florida, unde guvernatorul a avertizat cu privire la un potenţial ”dezastru major”. Începând cu ora 9.00 GMT, marţi, centrul furtunii a fost situat la aproximativ 8 kilometri sud de oraşul Pinar del Rio din Cuba, deplasându-se spre nord cu aproximativ 19 km/h, relatează Centrul Naţional pentru Uragane al SUA (NHC).

Cantitatea de precipitaţii ar putea ajunge la 30 cm în Cuba. Aproximativ 38.000 de persoane au fost evacuate în provincia Pinar del Rio, potrivit agenţiei de presă AFP. Condiţiile de uragan sunt aşteptate de-a lungul coastei de vest a Floridei miercuri dimineaţă, iar condiţiile de furtună tropicală ar putea începe marţi seara.

Unele părţi ale statului nu au fost lovite de un uragan de această magnitudine în aproximativ un secol. Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a avertizat cu privire la ”impact amplu în întregul stat”, iar locuitorii s-au aprovizionat cu alimente, apă, medicamente şi combustibil.

”Acesta este un uragan cu adevărat mare în acest moment”, a spus DeSantis la o conferinţă de presă de luni, îndemnând locuitorii să ”rămână calmi”, dar ”să facă ceea ce trebuie pentru a fi pregătiţi”. Guvernatorul a declarat stare de urgenţă pentru toată Florida în weekend şi a activat 5.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale pentru a interveni.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Patria nu e tribunal

Pavel LUCESCU

Patria nu e tribunal

Nu există unitate de măsură pentru patriotism. Şi, prin urmare, nu există mai mult sau mai puţin patrioţi. Există în schimb o infinitate de grade de intensitate a relaţiei cu propria patrie, de la pura indiferenţă, la pura pasiune, dar nimic care să justifice instituirea vreunui tribunal al patriotismului.

opinii

China şi „stabilitatea socială”

Alexandru CĂLINESCU

China şi „stabilitatea socială”

China are o frumoasă tradiţie: în timpul aşa-zisei „revoluţii culturale”, fotografiile „duşmanilor poporului” erau lipite pe toţi pereţii şi pe toate gardurile. Regimul a reuşit să insufle teama de decădere socială, eficient şi pervers mijloc de coerciţie. Aşa stând lucrurile, orice mişcare de protest împotriva dictaturii partinice este un act de mare curaj.

George „Gogu” Constantinescu (2)

Neculai SEGHEDIN

George „Gogu” Constantinescu (2)

Integrala invenţiilor lui George Constantinescu a fost scrisă la Cluj, editată şi tipărită la Iaşi şi donată Muzeului Politehnicii din Bucureşti. Asta şi pentru ca legătura între cele trei oraşe să fie şi alta decât cea din butada conform căreia legile se gândesc la Cluj, se scriu la Bucureşti şi se aplică la Iaşi.

Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc

pr. Constantin STURZU

Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc

De ce ne ajunge atât de uşor la inimă colindul? Pentru că el nu este altceva decât Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc. 

pulspulspuls

Letopiseţul giudeţului nostru: despre cum a botezat Mihai Chirica un cronicar şi cum a decontat musiu Paralexe deplasarea la Cremenal din visteria publică

Letopiseţul giudeţului nostru: despre cum a botezat Mihai Chirica un cronicar şi cum a decontat musiu Paralexe deplasarea la Cremenal din visteria publică

Pentru astăzi ne-am propus să-l tragem de urechi pe primarul târgului nostru, onorabilul edil Mihai Chirica, care a greşit impardonabil o referire la denumirea celui mai proaspăt liceu din oraş, care poartă numele cronicarului Miron Costin. 

Caricatura zilei

Iohannis și gazele

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.