US Open poate începe în 31 august. Simona Halep va boicota turneul
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 25.07.2021

US Open poate începe în 31 august. Simona Halep va boicota turneul

GALERIE
us open
  • us open
- +

US Open are mari șanse să înceapă în 31 august, în condițiile în care organizatorii turneului de Mare Șlem de pe tărâm american au anunțat că speră să fie respectat planul propus, ce a fost deja aprobat de WTA și ATP. Chiar și așa, competiția ar putea fi boicotată de sportivi de top, precum Simona Halep, Ashleigh Barty, Novak Djokovic, Rafael Nadal și Dominic Thiem, care au anunțat că iau în calcul să nu participe din cauza efectelor crizei COVID-19 din SUA.

Chiar și așa, pandemia de coronavirus ar putea face câteva „victime” de notorietate, având în vedere că, potrivit strategiei de reducere a calendarului, turneele de la Washinton, Winstom-Salem și chiar Rogers Cup ar putea să dispară.

Simona Halep, a doua tenismenă a lumii, care are deja două turnee de Grand Slam în palmares (Wimbledon 2019 și Roland Garros 2018), a anunțat că ar putea boicota US Open „nu doar pentru că ne aflăm într-o pandemie, ci și din cauza riscului pe care l-ar presupune călătoria, carantina și schimbările care pot apărea în timpul unui turneu”.

„Cu siguranță că am dubii mari să particip în astfel de condiții. Nu doar pentru că ne aflăm într-o pandemie, ci și din cauza riscului pe care l-ar presupune călătoria, carantina și schimbările care pot apărea în timpul unui turneu. Nu ar fi deloc o tranziție deloc ușoară pentru corpul nostru. Știu că organizatorii și sponsorii vor ca turneele să se joace și că mulți jucători traversează perioade dificile, dar este o decizie personală pe care trebuie să o luăm. Este important să înțelegem faptul că fiecare are nevoi diferite și că suntem nevoiți să luăm decizia optimă pentru sănătatea și cariera noastră", a spus Simona Halep.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Răzbunarea lui Bill

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.