Usor, cu fotograful pe scari

Acum le-a venit rindul iesenilor sa fie scosi din amortire. De citva timp, inhamat cu ranita si aparate, vrednicul soldat si-a mutat linia frontului si linia de ochire. Desi, vreme de oarece ani, a tot marsaluit ca un reporter printre dealurile Iasului, zilele acestea, neobositul fotograf si-a urcat pe treptele muzeale din Palatul Culturii douazeci de lucrari ce nu au in vizor nici orasul turistic si nici macar fotografia zisa artistica.

Expozitia sa, fara nume, va stirni, sint sigur, lungi controverse in discutiile barbatilor foto-puristi dar si scurte oftaturi in piepturile femeilor simtitoare. Biliosii dimpreuna cu sensibiloasele vor avea cu ce sa isi macine ficatii, respectiv, inimioarele.

Dorind parca sa imi confirme validitatea unui termen pe care, in urma cu doar doua saptamini, l-am surprins, fara nici un obiectiv, intr-o alta „Fotograma", prietenul Ozolin Dusa (tinindu-si capul printre nori – si nu doar in imaginea alaturata) prezinta un set ochios de „ciudate" digi-grafii, reale surprize destinate unui public nu intotdeauna bine avizat. Pentru acesta nu mai are nici o importanta daca subiectele initiale au fost adunate pe filme sau carduri si aproape nu mai conteaza daca reuseste ori nu sa observe ca elementele din cadrele procesate digital sint pasari, fluturi, flori, femei, vapoare, oua, pietre, masti sau melci. Ochii privitorilor sint cuceriti fara clipire. Betia culorilor e in toi.

Intr-o digi-grafie, „desenul" nu mai este o trasatura a luminii, ca in foto-grafie (phos – lumina, graphe – scriere), ci un produs partial stocastic, realizat integral de un calculator care, in loc sa deguste razele soarelui, rumega de unul singur numere, adica digiti. De aceea, in lucrarea finala, culori, forme si linii apar din memoria intunecata a calculatorului, inlocuindu-le pe cele din memoria luminoasa a fotografului.

Rezultatul ar putea fi o deplina preschimbare a realitatii intr-o computerizata noua arta vizuala, numita digi-grafie, pentru care solarizarile si trucurile din foto-laboratorul clasic ar trebui considerate precursoare „mecanice". In relatia om-calculator, bineinteles ca, teoretic, marele artist da o comanda si microprocesorul executa ordinul, dar, amintindu-si  (in)succesele cuplului dramaturg-regizor, malitiosii pot spune ca in digi-grafie reusita se datoreaza soft-ului „creator" iar eventualul esec, moftului inrobitor.

Dintr-o privire, lucrarile prezentate de Ozolin Dusa ni se afunda in retine, ca niste flash-uri colorate. Daca ne si trec dincolo de nervul optic, ocupindu-ne permanent un snop de neuroni, atunci inseamna ca a fost buna optiunea artistului de a ni se descoperi astfel si nu aratindu-ne macar citeva foto-reportaje din zecile care ii dau greutate portofoliului sau exceptional. Gindindu-ma la debordanta sa risipire calitativa, din care s-ar putea insa extrage o minunata antologie, si dorind a va invita la inedita sa expozitie, inchei riscant cu o simpla observatie. Ozolin Dusa este un Adrian Paunescu al fotografiei romanesti.

Publicitate și alte recomandări video