USR Iaşi, de partea greviştilor de la CTP. Semnale de opoziție
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 19.01.2022

USR Iaşi, de partea greviştilor de la CTP. Semnale de opoziție

GALERIE
cosette
  • cosette
- +

Cosette Chichirău a cerut un management mai eficient în transportul public ieşean. Proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară din Moldova şi situaţia „confuză” din PNL în criza politică au fost abordate ieri, la o întâlnire cu mass-media ieşeană.

Greva şoferilor de autobuz de la CTP – încheiată ieri cu promisiunea unei creşteri salariale de 4 la sută într-o primă etapă – a fost abordată tot ieri într-o conferinţă de presă a celor de la USR. Preşedintele organizaţiei judeţene a Uniunii, Ştefan Tanasă, a enumerat câteva motive pentru care protestul a fost îndreptăţit, de la volumul de muncă şi responsabilităţi până la neplata orelor suplimentare.

Cosette Chichirău a completat spunând că revendicarea angajaţilor CTP viza un salariu mediu net de 4.000 de lei – care ar urma să fie atins în decurs de un an, potrivit anunţului făcut ulterior de primarul Iaşului, după discuţii cu reprezentanţii greviştilor. Chichirău a menţionat la rândul ei că, în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu aceştia, diferenţele salariale mari în rândul acestei categorii de conducători auto „nu par justificate de vechime sau de alte abilităţi”.

„De multe ori, ei nu sunt plătiţi pentru orele suplimentare. Verificăm ce scrie exact în contractul de muncă, care este pontajul şi dacă există neconcordanţe între plata pe care ei o primesc şi munca prestată”, a spus deputatul ieşean, referindu-se inclusiv la împărţirea orelor lucrate în cele din cursul săptămânii şi în weekend, remunerate mai consistent. „Dincolo de această grevă, ne aşteptăm la un management mai eficient al Companiei de Transport Public”, a adăugat vicepreşedintele USR Iaşi.

Iaşului îi lipsesc proiecte solide

Cosette Chichirău s-a referit apoi la PNRR, felicitându-i de la distanţă pe foştii miniştri de la Fonduri Europene şi Transporturi, respectiv Cristian Ghinea şi Cătălin Drulă, dar şi pe profesorul Grigore Tinică pentru tenacitatea dovedită în impunerea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, cel mai important demers ieşean înscris în PNRR. Altfel, „din păcate, Iaşul şi Moldova nu au proiecte solide, mature, care să aibă oameni competenţi în spate astfel încât, de exemplu pentru CET Holboca sau pentru achiziţia de tramvaie şi autobuze sau alte modernizări, nu avem finanţări garantate şi va trebui să intrăm în competiţie cu celelalte primării din ţară pentru a obţine finanţare”, a mai spus Cosette Chichirău.

Cât priveşte criza politică, ea a amintit că „opţiunea noastră este refacerea coaliţiei iniţiale PNL-UDMR-USR”. Parlamentarul ieşean a admis că „colegii de la PNL par să fie într-o oarecare confuzie în ce priveşte direcţia în care va merge România: cu PSD, a continuării practicilor de corupţie, de furt din bani publici, iar dacă merge cu USR va merge în direcţia investiţiilor, a descentralizării, a unui progres vizibil în România”, a descris ea situaţia de moment.

Soluţia lui Covăsnianu pentru continuarea obiectivelor de investiţii în regiune

La aceeaşi întâlnire de ieri cu presa, Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a făcut o radiografie amănunţită a proiectelor de infrastructură, inclusiv a traseului A8 în proximitatea municipiului Iaşi. Amintim că propunerea unei rute mai apropiate de municipiu, care ar fi trecut peste mai multe locuinţe şi proprietăţi private, inclusiv peste o biserică monument istoric din satul Vânători, a stârnit dezbateri aprinse care au dus la „mutarea” traseului ceva mai la nord.

Dincolo de această problemă, Adrian Covăsnianu a atras atenţia că Moldova nu este reprezentată aşa cum ar trebui şi că proiectele mari de infrastructură incluse în PNRR – cum ar fi, de exemplu, modernizarea liniei feroviare Iaşi-Vaslui-Bârlad-Tecuci – ar trebui declarate obiective de interes naţional strategic. În plus, el a pledat pentru înfiinţarea unor unităţi de implementare a proiectelor (UIP) la nivel regional, menite să asigure derularea investiţiilor. Practic, în zona Moldovei, aceste atribuţii ar putea fi cedate Regionalei de drumuri naţionale şi Sucursalei Regionale Iaşi a CFR. „În acest fel, degrevăm centrul şi obţinem mai repede avizările necesare proiectelor din regiune”, a subliniat Covăsnianu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ciucă și plagiatul

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X