Poate-l va scoate din mocirlă la alegerile din toamnă, dar nu știu dacă-l va salva cu adevărat și pe termen mai lung. Pentru asta cred că partidul avea nevoie de promisiunea unei cu totul alte direcții. Una care să rezoneze cu tinerii, pe care USR îi pierduse de câțiva ani, și care acum reintră pe scena publică cu forțe noi.
Elena Lasconi, primărița Câmpulung Muscelului (așa se zice, oare?), a câștigat zilele trecute alegerile interne pentru șefia USR. Pentru cine n-a aflat încă, absolut de înțeles de altfel, USR a luat un scor mizerabil, cam 8,7 procente la alegerile europarlamentare din 9 iunie, după ce sondajele îl creditau cu cel puțin 12-13 la sută și asta după ce a făcut și o alianță cu PMP și Forța Dreptei a lui Ludovic Orban. Imediat după aflarea rezultatelor oficiale, Cătălin Drulă, liderul USR, și-a anunțat demisia din funcție, asumându-și eșecul, urmând să țină alegeri atât pentru șefia partidului, cât și, ulterior, pentru Biroul Național, structura colectivă de conducere a partidului.
Elena Lasconi a câștigat șefia USR cu un scor categoric și de necontestat: 68% din voturile celor 11 333 de membri de partid din cei 25 607 cu drept de vot. Participarea de sub 45% e mai greu de explicat, în condițiile în care votul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, luni și marți, a fost electronic, deci extrem de ușor de exercitat, practic printr-un simplu click de pe telefon după o logare în sistem. Unii spun că mulți, poate chiar majoritatea membrilor USR, sunt doar de formă, fiind aduși în partid doar ca masă de manevră în diversele alegeri interne. Că mulți dintre ei nu au de fapt niciun fel de activitate în partid, că-s acolo doar cu numele. Oricare ar fi adevărul, e clar că interesul useriștilor pentru aceste alegeri interne, considerate de unii drept decisive pentru soarta partidului, a fost destul de modest. Iar asta spune multe despre viitorul acestui partid.
Votul masiv pentru Elena Lasconi a fost un vot dat la disperare. Fosta vedetă tv, realeasă în 9 iunie cu un scor confortabil în funcția de primar al micului orășel din Argeș, vine la vârful USR ca să-l salveze de la moarte. Ăsta e mandatul ei nescris. Dar pe cât e de radical acest mandat, pe atât e de problematic. În primul rând pentru că timpul pe care-l are Lasconi la dispoziție pentru a salva partidul e foarte scurt, practic până la alegerile parlamentare și prezidențiale care se vor ține în toamnă. Are Elena Lasconi suficient credit în alb în fața propriilor fani pentru a-i convinge că și USR merită aceeași încredere? Pentru că e clar că ea e mai populară în acest moment decât partidul pe care-l va conduce de-acum încolo. Nu-i exclus să-i reușească într-o anumită măsură. Lasconi are carismă, e energică, știe să comunice și pare hotărâtă să câștige. Dar, întrebarea e, ce anume să câștige? Sau, mai ales, pe cine?
După ce a fost anunțată câștigătoare a scrutinului intern din USR, Elena Lasconi a declarat, printre altele, că din acest moment tot partidul „trebuie să coboare pe teren, în teniși, acolo unde e sărăcie, frică și nevoie de ajutor”. Dacă ar fi să luăm în calcul fie și doar această declarație, e suficient să ne dăm seama că, sub conducerea ei, USR va încerca să câștige „masele”, să intre în zona până acum interzisă, de fapt auto-interzisă pentru USR, a oamenilor simpli, a celor mai puțin favorizați de soartă, a celor care de regulă votează cu partidele populiste și conservatoare sau nu mai votează deloc. Iar asta poate fi o veste bună pentru useristul de rând. Pentru că unul dintre reproșurile principale aduse fostei conduceri a USR e că s-a izolat tot mai mult de marea masă a alegătorilor, că e elitistă și arogantă. Lasconi vine, pare-se, să repare acest handicap.
Dar asta să fie soluția salvatoare pentru un partid care a pornit ca speranță a noilor generații de alegători, a tinerilor care-și doresc o țară din care să nu mai fie nevoiți să plece?
USR a pierdut masiv la alegerile din 9 iunie, dar cei care au câștigat, de fapt, revelația acestor alegeri, nu au fost populiștii și conservatorii. Evident că și-au luat și aceștia partea leului, dar n-a fost nici pe departe un mare succes pentru ei. PSD a luat tot ce putea lua în condițiile în care e la putere, are premierul și o armată de primari, consilieri și șefi de CJ, iar AUR, adică populiștii de dreapta extremă, a luat cât să nu se spună că a pierdut. Nu în zona celor două partide e de căutat viitorul, dacă vrei, ca partid care se declară astfel, să-ți asiguri un succes de durată.
Cu populismul ei evident, Elena Lasconi bate la porți care nu se deschid către viitor. Acesta, cum s-a văzut pe 9 iunie, poate fi întrezărit în altă direcție. Alegerile din 9 iunie au reprezentat „botezul politic” al unei noi generații de alegători. Am avut peste 1 milion de tineri aflați la primul lor vot, din care peste 70% chiar au votat. Un procent record. Aici a fost surpriza și revelația acestor alegeri. Iar această nouă generație de alegători nu a votat cu PSD sau cu AUR. Nu zic, or fi fost și din aceștia, dar marea majoritate a lor a votat cu politicieni noi sau percepuți ca noi, mulți dintre ei independenți. Tinerii au votat pentru aceștia și împotriva „partidelor vechi”, cum a fost perceput de aceștia și USR-ul.
Așa că nu știu cum va salva Elena Lasconi USR-ul ducându-l mai degrabă în zona conservatorilor și populiștilor de dreapta. Poate-l va scoate din mocirlă la alegerile din toamnă, dar nu știu dacă-l va salva cu adevărat și pe termen mai lung. Pentru asta cred că partidul avea nevoie de promisiunea unei cu totul alte direcții. Una care să rezoneze cu tinerii, pe care USR îi pierduse de câțiva ani, și care acum reintră pe scena publică cu forțe noi.
Publicitate și alte recomandări video