Utopia federalizarii Europei

A devenit un loc comun ipoteza nonsalant, dar pripit optimista, conform careia, odata incheiate (cel putin oficial) majoritatea regimurilor comuniste din Europa estica, s-a terminat cu „minunata lume noua’ a totalitarismului, ca ideologia si-a pierdut puterea de seductie, iar utopia binelui organizat si-a tocit si ea farmecele. Mai mult decit atit, se discuta insistent, in ultimii ani, despre o anumita „moarte a utopiei”, ca si cum aceasta ar imprumuta numai formele opresiunii strict politice. Cine isi pastreaza insa nealterat simtul corectei perceptii a realitatii, poate ajunge la o concluzie oricum numai linistitoare nu: anume ca mirajul pe care Occidentul il exerseaza asupra mai napastuitei lumi estice tot pe o utopie a sistematizarii „geometrice” a binelui se sprijina, ca mult doritul trai mai bun, confortul etc. sint promisiuni livrate in cadrul unui proiect propagandistic a carui eficienta nu este departe de cea a comunismului.
Intr-un eseu care isi asuma, in stilul cunoscut al autorului, responsabilitatea avansarii unor ipoteze nu tocmai comode, Al. Paleologu afirma transant ca, in ceea ce il priveste, nu mai exista nici un dubiu: Uniunea Europeana reprezinta o forma de utopie care in viitor isi va demonstra, conform regulii, totala ineficienta, de vreme ce ideea de Europa a luat nastere datorita unitatii religioase a crestinismului inca nescindat la acea data. Stiu ca nu sint acestea cele mai incurajatoare ipoteze pe care noi, romanii, atit de dornici de a intra in rindul lumii bune, ne-am dori sa le auzim, dar este tonic faptul ca din cind in cind se mai ivesc voci temperate, lucide, care sa ne zguduie din visatoria lipsita de discernamint.
Nu sint atit de nating incit sa neg oportunitatile pe care intrarea administrativa intr-o Europa ce tinde sa devina federalizata ni le poate aduce noua, romanilor, neam predispus sa actioneze in urma unor insistente imbolduri exterioare. Competitia, in genere, fie ea economica, culturala sau de alt fel, nu poate fi decit un benefic stimulent. Nici nu pot, totusi, sa nu observ ca aceasta ecuatie a organizarii batrinului continent se aseamana ingrijorator cu alte proiecte care in trecut au cistigat sufragiile majoritatii, promitind lumi daca nu ideale, oricum vizibil ameliorate, in comparatie cu tarele prezentului. Din pacate, insa, istoria a negat fara exceptie utopia: ceea ce, teoretic, pare benefic se dovedeste, prin alterarea practica pe care supunerea proiectului la necesitatile concrete ale realitatii o produce, o teribila matrice a raului. Comunismul a luat nastere in urma unor astfel de promisiuni, in perfect acord cu problemele epocii. Mecanismul este simplu: prompta observare a carentelor sistemului faciliteaza atragerea oropsitilor, in numele unui viitor care slujeste de scuza pentru lipsurile prezentului. Evident, ideologia sta bine infipta in spatele acestor discursuri inselatoare. Utopia se dovedeste a fi, de multe ori, o simpla strategie de persuasiune, de cistigare a multimilor.
Nu as risca sa par sceptic; si totusi: ideea programarii „mai binelui” in numele unui umanism care este doar retoric constituie osatura oricarei utopii. Iar, fara exceptie, utopia da nastere unor efecte situate la antipodul promisiunilor care o fac seducatoare. Ideea federalizarii Europei este, nu mai incape indoiala, o forma de utopie. Ea presupune centralizarea unor aspecte care, prin natura lor, fac diferenta intre popoare si interese diferite. Este posibil un numitor comun, fara a da nastere unor conflicte care vor fi greu de aplanat? Sa speram ca da. Pina atunci, insa, este bine sa intelegem natura proiectului care azi ne pare a fi fara cusur. Luciditatea nu dauneaza, ba chiar scuteste de dezamagiri.
Sper sa ma fi facut inteles: rindurile de fata nu se vor o pledoarie impotriva aderarii. Dimpotriva. Repet, competitia nu poate decit sa ne responsabilizeze, iar noi, romanii, cam avem nevoie de asa ceva. Doar ca cine contempla actualitatea cu ochi priceput are senzatia de dèja vu: nimic nou sub soare, la urma urmelor. Mereu puternicii zilei au promis fericirea celor multi, si-au facut jocurile justificindu-le prin promisiunea unei lumi mai bune. Cit filantropism neinteresat si cita demagogie incape aici, ramine de vazut. Dar, cind utopia isi iteste seducatoarele-i ocheade, este bine sa ne pastram calmul si sa fim gata sa decriptam semnele degenerarii sale. Pentru ca, istoria ne-a invatat cu prisosinta, utopia degenereaza mai devreme sau mai tirziu si atunci normalitatea, valorile democratiei, ale Europei de azi sint mazilite.

Publicitate și alte recomandări video