Uzina de Lumină – 123 de ani!

În zadar s-au străduit, pe rând, primari ca: Leon Negruzzi, N.Gane şi Vasile Pogor, care au vizitat Expoziţiile de Electricitate: de la Paris (1883) şi Viena (1896) şi au adus de la Timişoara caietul de sarcini pentru iluminatul electric, să arate consilierilor opozanţi avantajele nete ale electricităţii, aceştia au reuşit sistematic să înfrângă elanurile progresiştilor, văzându-şi mai departe de afacerile lor cu… gaz aeroform(!). Până la urmă, apariţia în Iaşi a primelor uzine electrice proprii, la Spitalul „Sf.Spiridon”(1894), la Teatrul Naţional (1896) şi la Palatul Univiversitar (1897), dar şi exemplul dat de primarul Vasile Pogor, prin iluminarea electrică a casei sale cu generatorul cumparat în 1896 de la Viena, au reuşit să convingă concret “opoziţia” şi, astfel, s-au putut trece în buget cheltuielile necesare pentru introducerea electricităţii în Iaşi, dându-se undă verde pentru organizarea unei licitaţii pentru construirea unei uzine electrice comunale şi a instalaţiilor şi reţelelor electrice aferente.

 

Din monografia „Uzina de Lumină – Centenar” (1999) aflăm că: „la licitaţia respectivă au participat 3 firme consacrate în domeniu şi construirea Uzinei de Lumină a fost adjudecată şi concesionată pe 40 de ani în favoarea Societăţii Continentale Gesellschaft fur elektrische Unternehmungen din Nurnberg, care, la 8 septembrie 1898, în prezenţa primarului N.Gane, a unor personalităţi ale Iaşului: Th.Burada, N.A.Bogdan, inginerul şef Charles Chaigneau¸ ing. Laurenţiu Teodoreanu, a  pus piatra fundamentală a Uzinei.” Opt luni mai târziu (adevărat record!), la 6 mai 1899, Uzina de Lumină intra în funcţiune cu cazanele de abur, turbinele, generatoarele, reţeaua de alimentare, posturile de transformare , reţelele de distribuţie şi iluminat public stradal. Chiar dacă acest fapt de glorie ieşeană era mult „defazat” în timp faţă de Timişoara, la festivitatea de inaugurare tot primarul Nicu Gane avea să declare cu emfază: …” întârzierea a produs un bine- acela că s-a putut adopta sistemul cel mai perfecţionat. Aceasta va însemna o epocă în dezvoltarea noastră, mulţumită căreia oraşul va avea un caracter european…”

 

Într-adevăr, soluţia adoptată atunci pentru Iaşi, şi aceasta o premieră naţională, cea a curentului alternativ monofazat 3000/300/150 volţi (!), într-o perioadă când, pe plan mondial, predomina curentul continuu al lui Edison (inclusiv, la Timişoara!), era una îndrăzneaţă ce a permis, ulterior, o dezvoltare facilă a Uzinei.

 

Se împlinesc de atunci, la 6 mai 2022, 123 de ani de la acest moment luminos! 

 

Primul director al Uzinei de Lumină a fost numit Laurenţiu Teodoreanu, cu diplomă de inginer electromecanic obţinută la Dresda, o deosebită personalitate tehnică a timpului. Dar el va dăinui în istorie şi literatură graţie nepotului său, Ionel Teodoreanu, cel care, în savurosul său roman „La Medeleni” l-a imortalizat în simpaticul personaj “Herr Direktor”, devenind, astfel, primul personaj inginer din literatura română, după cum menţiona autorizat regretatul academician Constantin Ciopraga. Perioada directoratului său (1899 – 1907) avea să fie una fertilă pentru propăşirea electricităţii în Iaşi, pentru înfloritoarea situaţie economică a oraşului şi pentru calitatea vieţii ieşenilor; reţelele electrice „primare” şi „secundare” ale Uzinei întinzându-se pe zeci de km. pe străzile şi colinele Cetăţii.

 

Al 2-lea director al Uzinei de Lumină, ing. Theodor Lecca (1908 – 1920), a continuat dezvoltarea instalaţiilor pe măsura cerinţelor şi are meritul iniţiativei, alături de profesorul Dragomir Hurmuzescu, şi al înfiinţării, în 1910, a Şcolii de electricitate industrială, pe lângă  Fac. de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, moment de început al Facultăţii de Electrotehnică, prima de acest profil din România,  care,  în 2010 şi-a marcat centenarul fiinţării sale. De altfel, de atunci, Uzina de Lumină a conlucrat fructuos de-a lungul anilor cu Facultatea de Lumină pe care a „năşit-o” într-o paletă largă a preocupărilor comune privind energia electrică – factor major de Progres şi Civilizaţie.

 

Creşterea vertiginoasă a consumului industrial şi casnic, cum şi consecinţele nefaste ale primului război, aveau să conducă la o uzură accentuată şi la o limitare a capacităţii de furnizare a Uzinei de Lumină. Singura soluţie viabilă atunci era trecerea Uzinei de Lumină în proprietatea statului, prin folosirea dreptului de răscumpărare după 20 de ani şi trecerea instalaţiilor Uzinei la sistemul curentului alternativ trifazat de 6000/380/220 V, soluţie tehnică avansată în lume.

 

Aplicarea soluţiei a devenit posibilă, în 1920, odată cu înfiinţarea Societăţii Comunale de Electricitate Iaşi (SCEI); „cârma” acesteia fiindu-i încredinţată reputatului inginer Mircea Volanschi, specializat în Belgia şi Franţa, cel care avea să-şi asume noua „revoluţie” tehnico-administrativă a Uzinei de Lumină, pe care a trecut-o „din mers” la sistemul trifazat (existent şi astăzi!), graţie căruia puterea Uzinei a putut fi mărită treptat, ajungând, în 1941, la 10000 C.P., dată de cele 8 grupuri Diesel.

 

Din nefericire, dar şi din cauza camuflajului de război impus la eşapamentele grupurilor, la 20 sept. 1941, s-a produs un incendiu devastator care avea să scoată Uzina din funcţiune, iar directorul şi o parte a personalului să fie arestaţi şi anchetaţi pentru comiterea unui… “act de sabotaj”. Cu eforturi uriaşe, la 8 oct. 1941, s-a reuşit repunerea în funcţiune a 3 grupuri Diesel, asigurându-se reluarea furnizării energiei electrice.

În 1944, la sfârşitul războiului, datorită precarităţii de funcţionare a Uzinei, din lipsă de combustibil şi a grupurilor evacuate, SCEI a fost lichidată, iar Uzina de Lumină şi cea a Tramvaielor a trecut în sarcina serviciilor Primăriei Iaşi, avându-l ca director pe ing. Petru Nazarenco, cel care are meritul de a fi renăscut Uzina…din propria-i cenuşă.

 

Abia repusă „pe picioare”, Uzina a şi început să „gâfâie” din cauza „foamei de energie”, resimţită mult mai puternic decât foametea din 1946, ce a afectat toată Moldova din cauza secetei prelungite. După naţionalizarea din 1948, deşi s-au încercat mai multe forme organizatorice ( ICET, IEI, ETACS), până la urmă singura soluţie „salvatoare” de a o astâmpăra, mai ales după ce noua Fabrică de Antibiotice a solicitat  pentru compensatorul  său de 2MW (!), avea să fie: racordarea Uzinei la Sistemul Energetic Naţional, care a fost realizată cu succes la 27 decembrie 1957, despovârând-o astfel de consecinţele nefaste ale funcţionării în regim de „supra sarcină” şi de „limitare” temporală a consumului. Staţia de transformare 110 / 6 KV Iaşi Centru şi LEA 110 KV, cu dublu circuit,  Roman – Iaşi au fost executate într-un timp record (mai puţin de un an!) de către lucrătorii specializaţi ai Electromontajului!

 

Odată cu înfiinţarea, la 1 iulie 1961, a Întreprinderii Regionale de Electricitate Iaşi (IRE), ca unitate a Ministerului Minelor şi Energiei Electrice, la nivelul economic al Regiunii Iaşi s-a pus serios problema asigurării unei noi şi puternice surse de energie în zonă, susţinută cu tărie de ing. Laurian Preda, director al IRE Iaşi (1961- 63).  

 

Astfel, la Centrala Electrică de Termoficare (CET Iaşi), ca nouă secţie a IRE Iaşi, în nov. 1964,  a intrat în funcţiune primul CAF (cazan cu apă ferbinte), care avea să asigure agentul termic noilor cvartale de locuinţe şi să furnizeze abur tehnologic înspre noua zonă industrială, care se profila atunci în Iaşi, iar la, 7 aprilie 1966, primul grup de 25 MW a fost pus „în paralel” cu SEN(!), fiind o reuşită energetică deplină. 

 

Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcţioneze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, până în 1973, când după 74 ani şi- a încheiat definitiv funcţionarea. 

 

Cel de al 2-lea director al IRE Iaşi, ing.Vlad Vasiliu (1963 – 90) are meritul de a fi format un puternic colectiv de energeticieni, vajnici „străjeri ai Soarelui Electric”- cum frumos erau denumiţi de acad. Cristofor Simionescu – , împreună cu care a scris, în cei 27 de ani de directorat, cel mai longeviv din ţară(!), cele mai strălucitoare pagini ale Luminii ieşene: înfiinţarea Grupului Şcolar Energetic (1965), terminarea electrificării rurale (1972 – Iaşi, 1974 – Vaslui), racordarea zonei Iaşi la 220 KV(1973), dezvoltarea impetuoasă a instalaţiilor de joasă, medie şi înaltă tensiune, înzestrarea centrelor, atelierelor şi secţiilor cu mijloace şi SDV performante, asigurarea unor condiţii bune de muncă şi recreere ale lucrătorilor; toate acestea propulsând IRE Iaşi în elita energeticii.

 

După 1989, sub directoratul ing. Ioan Ciutea (1990- 2005), FRE Iaşi a pornit puternic pe calea reformei impuse în sectorul energetic de schimbările structurale ivite în consumul de energie electrică, odată cu căderea vertiginoasă a consumatorilor industriali energofagi. Reţeaua de joasă tensiune, văduvită până atunci, era solicitată acum insistent de numeroase cereri de racordare, necesitând urgenţa întăririi şi modernizării ei. De asemenea, informatica din sistem necesita introducerea ei rapidă în toate sectoarele de activitate ale unităţii, fapt ce a condus la perfecţionarea profesională a personalului şi crearea unor condiţii optime de lucru ale salariaţilor.

 

Toate aceste înnoiri şi modernizări ale instalaţiilor IRE Iaşi au fost preluate, în 2005, prin actul privatizării (!), de către firma germană E.ON, contopită de curând cu DELGAZ, care are datoria (nu doar morală) de a duce mai departe tradiţiile luminoase ale Uzinei de Lumină, construită la Iaşi, în urmă cu 123 de ani, tot de către o firmă germană!

 

Despre toată această istorie, desprinsă din filele ei luminoase, se va vorbi şi discuta la manifestarea energetică aniversară: Uzina de Lumină- 123, ce se va desfăşura în ziua  6 mai 2019, după un deosebit program iniţiat de Asociaţia Veteranilor fostei IRE Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi Soc. Absolvenţilor Fac. de Electrotehnică Iaşi (SETIS), la care vor participa peste 60 de energeticieni, actuali şi vetrani, din Iaşi şi din judeţele Moldovei.

 

Să notăm cu distincţie că în deschiderea Adunării festive din 6 mai, de la Sala „Ştefan Procopiu” a Palatului Culturii, sub semn omagial, Artium String Quartet va susţine un minunat miniconcert, pentru care  i se cuvin alese mulţumiri.

 

În acelaşi context apreciativ să mulţumim după cuviinţă participanţilor veterani ai Luminii, partenerilor celor  două prestigioase manifestări energetice contopite: Uzina de Lumină – 123 şi Ziua Energeticii din Moldova – ed. A XIII-a, respectiv, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi Societăţii Absolvenţilor Fac. de Electrotehnică Iaşi (SETIS),  cum şi sprijinitorilor, între care: S.A.COTNARI, Curierul de Iaşi, Ziarul de Iaşi, TVR Iaşi şi Radio Iaşi, al căror real aport aduc un plus de strălucire acestei adevărate Sărbători a Luminii de la Iaşi.