
Social-democrații ieșeni vor propune ca un parlamentar local să fie desemnat în guvernul condus de Ilie Bolojan.
Potrivit surselor „Ziarul de Iași”, propunerea cu care PSD Iași se va prezenta la conducerea centrală este deputatul Maricel Popa pentru portofoliul Energiei.
Nominalizarea organizației nu îi asigură acestuia postul de ministru. PSD va stabili numele miniștrilor într-o ședință a conducerii centrale care va avea loc duminică după-amiază.
Contactat telefonic, Maricel Popa a confirmat informația. „Cunosc foarte bine problematica acestui minister pe care practic l-am înființat în urmă cu peste 10 ani, când am fost secretar de stat și, pentru o perioadă, ministru interimar. Îmi voi depune dosarul de candidatură susținut de organizație, în urma unui vot care a fost astăzi în filială”, a declarat Maricel Popa pentru „Ziarul de Iași”.
Maricel Popa a deținut o funcție guvernamentală înainte de a fi ales președinte al Consiliului Județean și ulterior senator. În perioada martie 2013 – decembrie 2015 a fost secretar de stat în Guvernul României, fiind numit inițial în Ministerul Energiei (Departamentul pentru Energie) și apoi transferat la Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului. A ocupat această funcție vreme de aproape trei ani, fiind eliberat din post în decembrie 2015 de către premierul Dacian Cioloș.
În perioada de la Ministerul Energiei, Popa spune că a contribuit la eliminarea „băieților deștepți” ca urmare a măsurilor adoptate la nivelul companiilor energetice de stat, alături de fostul ministru Constantin Niță, fost demnitar de asemenea cu origini ieșene.
Publicitate și alte recomandări video