Va fi numit onorabilul domn Balalaicu secretar de stat? Au ba?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

Va fi numit onorabilul domn Balalaicu secretar de stat? Au ba?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Puţină lume a văzut ieri, stimaţi telespectaori, că pe marginea de jos a soclului statuii domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, chiar în timpul paradei organizată pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, sau, în fine, dacă joaca de acolo poate fi numită paradă, ei bine, chiar acolo şi atunci un cetăţean surescitat nu făcea nimic altceva, dacă vă vine a crede, decât că dădea în bobi. 

De la distanţă părea a fi consilierul Balalaicu de la partidoi, dar nu ştim sigur, pentru că nu am îndrăznit să tulburăm un moment aşa de solemn. Dar, oare, pentru ce să fi dat în bobi consilierul Balalaicu? La această întrebare putem face câteva scenarii care sunt perfect legitime şi, după acum veţi vedea, absolut nevinovate. Credem că nimic nu putea să-i stârnească o mai mare curiozitate decât întrebarea dacă va fi numit ministru secretar de stat au ba.

Se spune că Balalaicu doreşte mult această funcţie şi uneori, în special dimineaţa, când se află singur în faţa oglinzii, clipeşte des de parcă ar fi în momentul învestiturii, îşi ţuguie buzele, ca la pregătirea unui discurs, freacă arătătorul de degetul mare de la mâna dreaptă, ca şi cum ar număra ceva, ba chiar, cu toate că-i greu de crezut, mişcă din urechi, iar alteori, o, neverosimil, cică încearcă să deschidă uşa cu capul.

Două păsărele care pot vedea prin fereastra deschisă de la etajul consiliului nostru spun chiar că uneori face câte zece paşi dus şi tot atâţia întors, calculându-şi balansul în timp ce-şi umflă pieptul şi îşi aruncă fruntea spre văzduh. Astea din urmă chiar că nu le mai credem, mai ales că podoaba capilară a individului este atât de puţină încât nu ar obţine nici un efect din zburlirea acesteia în vânt.

Să ne întoarcem însă la bobii domnului consilier şi la rezultatele acestora, care, ca la orice oracol respectabil, spun juma’ de adevăr, restul fiind interpretare. Ceea ce spun bobii, şi care dă speranţă consilierului, este faptul că numele viitorului presupus secretar de stat începe, într-adevăr, cu Bala. Ce nu ştie sărăcuţul este că următoarele litere nu se potrivesc aşteptărilor sale. Este Balanişcu, nu Balalaicu. Deci, stop joc!

Ce mai spun bobii politichiei locale?

Dacă tot am ajuns să numărăm bobii politichiei locale, să mai aruncăm o privire către o instituţie de importanţă capitală în târgul nostru, mai ales de când numele acesteia, dar mai ales a şefului ei, a făcut valuri mari la nivel naţional, ba chiar şi internaţional.

Se spune că liderii mari ai planetei, când se întâlnesc pe ascuns să dea de lucru teoriilor conspiraţioniste, îşi încep conclavurile cu aceste cuvinte, plecate de aici, de la noi din târg, din gura cuviosului Avram: “Suntem toţi nişte animale politice!”.

Da, aţi ghicit, este vorba de ABA Prut, direcţia de ape, o întreprindere întinsă pe nu mai puţin de patru judeţe. Ehehei, aceste sute şi mii de hectare şi imaşuri au rămas fără stăpân, iar vreo câţiva doritori dau tare în bobi acum, la facerea Guvernului, în prag de Crăciun, când vin magii. Printre doritori, onorabilul şi stimabilul Chifor, om de bază al lui Codrin Ştefănescu în târg. Şansele sale? Vezi cazul Balalaicu!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X