miercuri, 10.08.2022
Fostul mare fotbalist englez Paul Gascoigne a declarat miercuri că nu ştie dacă va mai pune pe limbă un strop de alcool, după ce a fost internat două luni în SUA, dar speră că povestea lui va ajuta alţi alcoolici, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Nu ştiu dacă voi bea din nou. Ştiu doar că azi nu beau", a afirmat fostul mijlocaş al lui Tottenham şi Lazio, într-un interviu pentru canalul Sky Sports.
"M-a revoltat ce au scris ziarele despre mine şi sper că (terapia mea) le va permite şi altor alcoolici să depăşească această situaţie, dându-şi seama că eu am fost aproape să mor. Sper că povestea mea le va putea servi drept exemplu", a spus Gascoigne, 45 de ani, care luptă de mai mulţi ani cu alcoolismul său cronic.
La începutul anului, fostul jucător a urmat un tratament de două luni într-o clinică din Arizona.
"Îmi amintesc şi acum cuvintele medicului spunând: <<Nu cred că tipul o să scape>>. Atunci m-a speriat, m-am dat jos din pat şi i-am spus: ,<<Vă rog, nu mă lăsaţi să mor, trebuie să-mi ud plantele>>, apoi am scăpat", a precizat el.
Gascoigne s-a evidenţiat mai ales mai ales la Cupa Mondială 1990, unde Anglia a fost eliminată în semifinale de Germania după loviturile de departajare.
Cuvinte cheie: + Paul Gascoigne, bolnav
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
VIDEO Exasperați de traficul aglomerat din Eforie, șoferii merg cu mașinile pe faleză!
VIDEO Sisteme HIMARS la Focșani. Temutele lansatoare de rachete, filmate la intrarea în oraș
Spații cu specificații de top pentru birouri de ultimă generație în zona Palas (P)
Labirint rutier pe drumurile spre Iaşi. Pe unde puteți veni dacă plecați din Botoșani
FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Protest azi în Piața Unirii pentru pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018
O nouă tragedie la Hollywood. O vedetă a murit într-un accident de mașină
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
VIDEO Furtună politică în Statele Unite după percheziţia casei lui Trump
FOTO Cum se face de râs propaganda rusă. Oare ce vede prin binoclu Medvedev?
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Un ieşean muşcat de maidanez în Copou a obţinut 10.000 lei de la Salubris. Argumentul decisiv
Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată
Tanczos Barna: Deşertificarea reprezintă un risc pentru România
Un bărbat de 34 de ani a lovit două adolescente care traversau strada. Una a murit la spital
Criminalul din Argeş a folosit un ciocan pentru a-i măcelări pe cei cinci membri ai familiei sale
Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva primatelor din Brazilia
Monica Niculescu s-a calificat în turul secund al probei de dublu de la Toronto
Două femei de 68 şi 78 de ani au fost violate într-un spital. Suspectul este căutat de poliţie
Acuzat de opt violuri, Benjamin Mendy compare în faţa justiţiei
Cancelarul german Olaf Scholz susţine revendicările echipei feminine de fotbal a Germaniei
Donald Tusk acuză guvernul din Polonia că încearcă ieşirea din UE
Catedrala din Köln nu va mai fi iluminată în timpul nopţii pentru a se economisi energie
Mohammad Murad susţine că nu vrea să investească la Dinamo din cauza situaţiei neclare
Comisia Europeană rezervă 15 milioane de doze de vaccin anticovid Moderna adaptat omicron
Un nou virus, ”langya”, cu caracteristici asemănătoare noului coronavirus, descoperit în China
Serena Williams se desparte de tenis: A început numărătoarea inversă
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.