Va sta ani de zile fără permis după ce a condus băut 5-6 metri, cât să mute mașina din fața ușii

joi, 18 iulie 2024, 03:00
2 MIN
 Va sta ani de zile fără permis după ce a condus băut 5-6 metri, cât să mute mașina din fața ușii

O deplasare cu mașina de doar câțiva metri l-ar putea lăsa pe un ieșean fără permisul de conducere. Băut fiind, șoferul voise să mute mașina, pentru a nu încurca. A făcut-o însă chiar sub nasul polițiștilor.

Octavian Pilă mersese cu un prieten într-o seară, la o pizzerie din complexul Tudor Vladimirescu. După cum aveau să declare ulterior, pe parcursul a mai bine de două ore, au băut câte două-trei pahare de vin. La o jumătate de oră după miezul nopții, au decis să plece și au rugat o angajată a pizzeriei să cheme un taxi. La ieșirea din restaurant, taxiul îi aștepta, dar patronul pizzeriei i-a cerut lui Pilă să-și mute autoturismul cu care venise, pentru a nu bloca intrarea dimineață. Pilă s-a urcat la volan și a mers în marșarier, spre parcare. Chiar în spatele său se afla însă o autospecială de poliție. După doar câțiva metri, Pilă a fost oprit, iar testarea cu aparatul Dräger a indicat o valoare de 0,67‰ alcool pur în aerul expirat. Alcoolemia a fost stabilită la 1,71‰ în sânge.

Pilă a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. În instanță, a fost chemat ca martor și patronul pizzeriei, care a confirmat spusele șoferului.

„Instanţa are în vedere că inculpatul a fost depistat după ce a condus însă pe o distanță redusă, în cadrul unei parcări, cu intenţia de a muta maşina şi nu de a o conduce până la domiciliu, precum și aspectul potrivit căruia activitatea infracțională a inculpatului nu a cauzat prejudicii mai grave. Pe de altă parte, prezenţa întunericului, chiar în condiţiile iluminatului public stradal, implică necesitatea unui grad ridicat de atenţie şi prudenţă sporită din partea conducătorilor auto”, au reținut judecătorii.

Aceștia au remarcat însă și că Pilă fusese sancționat în trei rânduri pentru faptul că depășise viteza maximă admisă cu 30-50 km/h, iar altă dată, pentru folosirea telefonului în timpul mersului.

Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului i-a făcut pe judecători să-l condamne la doar 10 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentința a fost contestată, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel. Această instanță va reanaliza dosarul la începutul lunii octombrie.

Etichete: baut, Iasi, permis, pizza, sofer, volan

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii