Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Executivii de la Pfizer au anunţat investitorii cu privire la o posibilă creştere a preţului, având în vedere că există deja o "oportunitate semnificativă".
Compania Pfizer va avea şansa de a creşte preţurile pentru vaccinul anti-COVID, imediat ce pandemia va trece, după cum au anunţat doi oficiali ai companiei, Frank D'Amelio, CFO şi Chuck Triano, vicepreşedinte senior pentru relaţia cu investitorii.
Mai mult decât atât, oficialii de la Pfizer au anunţat că oamenii ar putea avea nevoie de o a treia doză, pentru a rămâne protejaţi şi a consolida imunitatea la COVID-19.
Vaccinarea anti-COVID ar putea fi chiar una anuală, după cum au mai declarat cei doi. Ulterior, ei au anunţat că Pfizer nu a văzut pandemia şi nici procesul de vaccinare drept un proces singular.
În decembrie anul trecut, un oficial belgian a publicat, din greşeală, lista preţurilor serurilor anti-COVID, achiziţionate de Uniunea Europeană, inrofma HLN. La acel moment, potrivit datelor publicate pe contul de Twitter al politicianului Eva de Blekker, preţurile pentru vaccinurile cumpărate de Comisia Europeană erau:
Aflați amănunte de pe antena3.ro.
Cuvinte cheie: + vaccinul Pfizer
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |