Val de infecţii virale la Spitalul de Copii. Recomandările medicilor pentru părinți
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Val de infecţii virale la Spitalul de Copii. Recomandările medicilor pentru părinți

GALERIE
spital copii iasi
  • spital copii iasi
- +

În această perioadă, la Clinica de Gastroenterologie de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi se află internate foarte multe cazuri de infecţii respiratorii acute, dar şi cazuri de toxiinfecţii alimentare acestea reprezentând 20% din totalul de internări, adică din apro­ximativ 80 de pacienţi.

Medicii pediatri susţin că numărul este mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Ne confruntăm cu un val de infecţii respiratorii acute, cele mai dese de natură virală, din cauza unor variaţii termice între zi şi noapte, dar şi din cauza virusurilor care circulă în această perioadă. În afară de asta, un alt factor este şi scăderea imunităţii la sfârşitul iernii pe care o resimt sugarii şi copiii mici. O altă cauză ar fi şi faptul că în perioada sărbătorilor sau a weekendului, copiii merg în mediu rural la bunici, ceea ce implică anumiţi factori legaţi de condiţii alimentare, păstrarea alimentelor, dar şi din cauza calităţii surselor de apă în comunele care nu au reţea de apă curentă. Astfel apar şi toxiinfecţii alimentare“, a precizat prof. dr. Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie din cadrul unităţii medicale.

În acest sens, principala recomandare din partea medicilor pentru părinţi este este să folosească doar apa plată în prepararea hranei pentru sugari, pentru a evita aceste intoxicaţii. Alăp­tarea este de asemenea o modalitate pentru a reduce riscul de intoxicaţie, deoarece bebeluşii alăptaţi sunt protejaţi chiar dacă mamele consumă apă cu o concentraţie foarte ridicată de nitraţi. Medicii mai recomandă ca apro­vizio­narea cu carne sau derivate, dar şi cu formule de lapte, să se facă doar din magazine cunoscute, şi să verifice care este durata de valabi­litate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Cosmin PAȘCA

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Undeva la graniţa UE, într-un oraş în care vacile încă mai pasc prin cartiere înalţate de nicăieri, frustrările birocratice ale Berlinului sunt privite cu amuzament de edilul-şef, ca fapt divers, nicidecum ca priorităţi. În acest oraş marginal, primarul crede că digitalizarea înseamnă să baţi obrazul cu degetul unor jurnalişti care nu scriu după dictare.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Eschive

Codrin Liviu CUȚITARU

Eschive

„A venit nenorocita asta de pandemie, şcoala a trecut on-line, iar eu nu m-am mai putut eschiva. Am fentat o vreme sistemul cu lozinca defecţiunilor tehnice, dar nu mi-a mers mult. Studenţii au început să mă caute insistent şi am fost nevoit să-mi închid toate canalele de comunicare. Am dispărut pur şi simplu. Ca atare, a apărut deunăzi zvonul că profesorul Şmen ar fi decedat. Am alergat îngrozit la decanat, la rectorat, la serviciile de personal, pentru a le semnala că informaţia era aberantă. Sunt viu, pentru numele lui Dumnezeu!”

Economisirea în timpul pandemiei

Alin ANDRIEȘ

Economisirea în timpul pandemiei

Indiferent de comportamentul de consum şi de economisire pe care îl aveam înainte (super-economisitor sau mare cheltuitor), pandemia a avut un impact major asupra noastră şi a reprezentat un moment critic care va influenţa pe termen lung modul în care ne vom gestiona finanţele personale.

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

pulspulspuls

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Un amic de-al amicului Archibald Tănase ne-a tras de mânecă ieri pe la amiaz’ să ne întrebe dacă am văzut postarea aia nervoasă şi cleioasă la adresa noastră scrisă de dom’ premare Chirica. 

Caricatura zilei

Dezvoltatorul imobilar de succes se vede de mic

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.