Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Reamintim ca, anul acesta, colegiile iesene cu cele mai multe medii de 10 sunt, în ordine desc (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 18,6% în primele cinci luni, la 28.059 unităţi, iar segmentul autoturismelor a înregistrat livrări mai mici cu 19,8%, la 23.245 unităţi, potrivit datelor anunţate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Vânzările sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de către companii (85% din total în luna mai), cele către persoanele fizice continuând să scadă până la un minim de doar 15% din total. Comparativ, în mai 2012, lună în care Programul Rabla funcţiona deja în mod efectiv, acest raport era de 49% persoane fizice şi 51% persoane juridice. “Continuă să se manifeste impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 86.000 unităţi la autoturisme şi 18.400 la vehicule comerciale, au o creştere de 42%, respectiv 10% faţă de 2012. Din aceste cifre rezultă că la fiecare autovehicul (autoturism + vehicul comercial) nou vândut în România au fost aduse alte 3,7 rulate, raport totuţi în scădere faţă luna anterioară, când acesta era de 4/1”, se arată într-un comunicat al APIA. Asociaţia notează că şi pe plan european au fost scăderi, principalele ţări înregistrând diminuări importante (Franţa -11,9%, Italia -11,2%, Germania -8,8%). La autoturisme, topul pe mărci în primele cinci luni este format din Dacia (6.638 unităţi vândute - 28,6% din total), urmată de Volkswagen (2.747 unităţi/ 11,8%), Skoda (1.917 unităţi/ 8,2%), Renault (1.355 unităţi/ 5,8%), Ford (1.266 unităţi/ 5,4%) şi Hyundai (1.204 unităţi/ 5,2%). Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf. “În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV+ minibuse), observăm o scădere ceva mai mică a pieţei (-8,2%), dar şi faptul că primele două mărci (Dacia şi Ford) reprezintă împreună aproape 35% din piaţă”, se spune în comunicat. Producţia a înregistrat în luna mai o creştere de 5,8% faţă de luna precedentă, ceea ce face ca la cinci luni să înregistreze un avans de 32,8% faţă de 2012, la 188.705 unităţi, cifră datorată în exclusivitate autoturismelor. Volumele cele mai mari au fost înregistrate de Dacia Duster (55.195 unităţi), urmată de Dacia Sandero (51.948 unităţi), Dacia Logan (45.059 unităţi) şi Ford B-Max (36.494 unităţi). Exporturile au avansat cu 22,5% în primele cinci luni, la 158.770 unităţi. Cel mai exportat model în luna mai a fost Dacia Sandero (13.177 unităţi), urmat de Duster (10.251 unităţi) şi B-Max (6.802 unităţi). Pe ansamblul celor cinci luni, pe primul loc este Duster (54.859), urmat de Sandero (49.564) şi Ford B-Max (36.309). “Având în vedere faptul că impactul Programului Rabla asupra pieţei se va resimţi, sperăm, abia în a doua parte a lunii iunie, când tichetele valorice vor ajunge în posesia cetăţenilor, o eventuală revizuire a estimării făcute la începutul anului poate fi avută în vedere doar după analiza volumelor înregistrate în lunile iulie-august”, se mai arată în comunicat.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
Accident fatal pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Alina Gorghiu preia interimar funcţia de preşedinte al Senatului. Florin Cîţu a demisionat
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Ce spune Florin Cîţu despre posibilitatea de a fi înlăturat de la şefia Senatului: Despre ce vorbim?
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Liberalii se reunesc astăzi în şedinţă de urgenţă pentru a decide să-l “zboare” din funcţie pe Cîţu
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Maşinile pe motorină şi benzină nu vor mai putea circula în UE din 2035
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
COCAINA: Creştere majoră a numărului de şoferi drogaţi în Iaşi, remarcată şi de medicii legişti
Ultimele adăugiri la averea primarului Chirica. Fiul cel mic apare şi el în declaraţie
Eduard Boz, consilier local deştept al PNL, a câştigat 162.000 de lei din consultanţă
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
FOTBAL - Poli se desparte de portarul care a apărat în Liga I
Un deţinut reclamă că la Penitenciarul Iaşi veceurile nu au tron. A cerut 150.000 euro despăgubiri
Stupefiant: Un judecător invocă “stabilitatea statului” pentru a-l scăpa pe Ciucă
Cristian Tudor Popescu, la Iași: își lansează noul volum „Dumnezeu nu e mort”
Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?
(VIDEO) Polițist agresat în trafic de ”bombardieri” pentru că ”circulă prea încet”
USV Iași organizează săptămâna aceasta admitere la studiile de master
Armata rusă minte cum respiră în privinţa mall-ului bombardat în Ucraina
Ciucă a anunţat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%
Andrew Fletcher de la Depeche Mode a murit din cauza unei rupturi a unei artere
Erdogan anunţă, înainte să plece la summitul NATO, o posibilă întâlnire cu Biden la Madrid
Şeful PSD: Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta şi cred că nici anul viitor
Marcel Ciolacu, declaraţii importante despre compensarea preţului la carburanţi
Pentagonul are cel mai mare buget din istoria ţării: 810 miliarde de dolari
Absolvenţi de filologie cu note de 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum este posibil?
Numărul victimelor bombardamentului mall-ului din Kremenciug urcă la 18 morţi
AUR se laudă că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Iohannis
"Telefonul negru", cu Ethan Hawk, a dominat box office-ul românesc de weekend (VIDEO)
Soprana Anna Netrebko vrea compensaţii de 350.000 de dolari din partea Metropolitan Opera
Schimbări majore în strategia NATO. Ce se întâmplă pe flancul estic şi în zona Mării Negre
Simona Halep o va întâlni astăzi în primul tur la Wimbledon pe Karolina Muchova
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.